Băsescu cere, coaliţia execută. Se schimbă sistemul de vot În privinţa votului uninominal mixt, e de discutat, căci e nevoie şi de reducerea numărului de parlamentari la 300, şi atunci trebuie să vezi câţi din cei 300 ar fi aleşi în colegii uninominale şi câţi pe liste", a declarat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL. Score: 0,28
Guvernul va aproba miercuri modificările Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală Guvernul va lua miercuri decizia finală privind a Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, acestea fiind discutate marţi, într-o primă lectură, potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Lazăr. Score: 0,29
Codul fiscal şi ajutoarele la încălzire vor fi aprobate miercuri de Guvern "Am discutat, azi (marţi – n.r.) în primă lectură Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, am preluat observaţiile şi de la celelalte ministere, iar în şedinţa de mâine o să fie aprobate", a anunţat secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor Dan Lazăr, la finalul şedinţei de marţi a Guvernului. Score: 0,32
Angela Merkel vrea o guvernare economică a zonei euro Cei doi au discutat şi despre perspectivele intrării în Uniunea Europeană a statelor din Balcanii de vest, susţinută activ de Slovenia, membră a UE din 2004 şi a zonei euro din 2007. Score: 0,29
Roşia Montană şi cocoşeii din sertar Ne mai spune Traian Băsescu, ferm convins de pragmatismul său: "Am discutat cu ministrul Mediului. Score: 0,28
Anastase: Comasarea alegerilor trebuie făcută prin avansarea localelor "Evident că este o soluţie de discutat pe o modificare legislativă care este necesară. Score: 0,29
Lăzăroiu: Cresc numărul beneficiarilor de subvenţie la căldură şi plafonul de acordare a ajutoarelor Modificarile propuse vor fi adoptate printr-o ordonanta de guvern care va fi discutata in urmatoarea sedinta a Executivului. Score: 0,28
Kelemen Hunor, despre o posibilă remaniere: Nu e cazul nostru Kelemen Hunor a declarat totodată că remanierea este un atribut al premierului, iar când primul-ministru va lua o hotărâre o va anunţa, precizând că nu a discutat personal despre acest subiect şi ca atare nu doreşte să facă speculaţii. Score: 0,30
Antonescu răspunde PDL: Tocmai hoţii de voturi ne dau lecţii de comportament "Nu am discutat aşa ceva, pentru că nu merită discutat. Score: 0,31
România poate pierde un miliard de euro pe mâna competenților din guvernul Boc Neoficial, potrivit acelorași surse, Cabinetul ar fi discutat și varianta unui preț chiar mai mic, de până la 2,5 euro pe certificat, la care să încerce să valorifice beneficiile obținute de România prin Protocolul de la Kyoto. Score: 0,29
Crin Antonescu: Îi batem şi comasat, şi separat! "Tot ce s-a discutat astăzi va primi decizie finală sâmbătă, în plenul Delegaţiei Permanente. Score: 0,29
Kelemen Hunor, către Eckstein-Kovacs: Are cale liberă să meargă unde doreşte Vom discuta dacă vom susţine sau nu investiţia de acolo, am discutat în UDMR aceste lucruri şi mulţi suţin, unii nu susţin acest proiect. Score: 0,29
Dispută în interiorul UDMR pe tema Roşia Montană "Nu am semnat încă ordinul pentru că sunt multe aspecte care trebuie discutate. … Vom discuta dacă vom susţine sau nu investiţia de acolo, am discutat în UDMR aceste lucruri şi mulţi suţin, unii nu susţin acest proiect. Score: 0,30
Marko Bela: UDMR nu acceptă niciun sistem de vot care să nu asigure reprezentarea proporţională "Nu avem încă o decizie în acest sens, nu am discutat în UDMR o astfel de variantă, dar eu cred că trebuie să o discutăm foarte serios şi, în ceea ce mă priveşte, eu aş putea să susţin o astfel de soluţie", a explicat Marko Bela. Score: 0,29
Boc: Guvernul va promova taxa clawback şi impunerea genericelor în Sănătate …de taxa clawback, care să ne asigure resurse suplimentare pentru Sănătate – astfel încât să aveţi pregătit actul normativ până săptămâna viitoare, conform celor discutate, şi ordinul de ministru pentru impunerea genericelor la lista C2", i-a spus Boc lui Ritli, potrivit Agerpres. Score: 0,29
„Odiseea” unui proiect de lege: Statutul minorităţilor naţionale din România (varianta UDMR din 2005) Conceptul însuşi de autonomie culturală (existent în capitolul V al proiectului) este astfel discutat de către Comisie: pe de o parte, "The commission notes that there is no internationally accepted model of cultural autonomy for national minorities" (G, 58). Score: 0,27
Rebelii libieni au asigurat-o pe Catherine Ashton că deţin controlul asupra a 80% din Tripoli 'Tocmai am discutat cu preşedintele' Consiliului Naţional de Tranziţie, Moustapha Abdeljalil, &# Score: 0,29
Borbely: Statul român ar fi putut încheia un contract mai avantajos în cazul Roşia Montană Cei care au discutat şi au încheiat contractul pot discuta mai în detaliu. Score: 0,29
Surse: PDL caută soluţii pentru comasarea alegerilor din 2012 Se pare că subiectul comasării alegerilor din 2012 s-ar fi discutat la ultima şedinţă a coaliţiei de guvernare de luni. Score: 0,29
Propunerile de modificare a codului rutier, controversate: nu vor amenzi după venituri Nici n-a apucat bine să fie discutat, că viitorul cod rutier este deja puternic contestat. Score: 0,29
La TVR, Traian Băsescu o ţine langa cu vânzarea aurului din Munţii Apuseni A mai fost discutată, dezbătută. … „Am discutat cu ministrul Mediului. Score: 0,29
Lucian Diniță: S-au spus multe aberații despre modificările Codului Rutier Este vorba despre o analiză discutată la nivel european şi s-a ajuns la concluzia că e mai eficientă aplicarea amenzilor decât punctele de penalizare, iar România, fiind membră UE, doreşte armonizarea legislaţiei. Score: 0,29
Prefectul de Cluj: România şi Ungaria au probleme aproape identice Prefectul de Cluj, Florin Stamatian, a declarat, duminică, după întâlnirea cu preşedintele ungar, Schmitt Pal, că s-a discutat despre "ce au de lucru guvernele", menţionând că problemele guvernului ungar şi ale celui român "sunt aproape identice", scrie realitatea.net. Score: 0,33
Dan Diaconescu: Traian Băsescu a îmbrâncit nişte măicuţe… Dar e un om simpatic Diaconescu mai spune că, de când a ieşit din arest, nu a discutat cu şeful statului. Score: 0,29
Erori în serie Atunci când s-a discutat funesta lege a educaţiei din 2011, mulţi au spus că nu au încredere în calificarea şi morala autorilor legii şi, prin implicaţie, în articolele lor. Score: 0,28
Ce le mai pregăteşte Igaş poliţiştilor şi jandarmilor În cadrul discuţiei purtate de ministrul Igaş, în videoconferinţă, cu inspectorii şefi la nivel naţional, s-a discutat şi pe marginea cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească şefii de inspectorate judeţene. Score: 0,29