Ai căutat: distrus
Cyndi Lauper cu faţa distrusă în urma unei operaţii Întotdeauna i-a plăcut să-şi schimbe înfăţişarea. … După o operaţie nereuşită, în care faţa i-a fost aproape distrusă, a avut forţa să accepte o nouă intervenţie chirurgicală, iar acum este cu totul schimbată şi, la vârsta de 58 de ani, pare cu mult mai tânără.
Score: 0,31
n primii doi dintre cei trei pacienţi care au fost supuşi tratamentului inovator, celulele canceroase au fost distruse complet. … "În doar 3 săptămâni, tumorile au fost distruse, efectul fiind mult mai violent decât ne-am fi închipuit vreodată", a mărturisit Carl June, unul dintre medicii implicaţi în acest studiu.
Score: 0,35
Reactia vine dupa ce presedintele Traian Basescu a declarat, marti, intr-o emisiune la B1Tv, ca Tariceanu a fost un "premier catastrofal" si este un "om fara caracter", care a distrus economia. … In primul rand, a distrus echilibrele macroeconomice, in al doilea rand nu a avut urma de caracter.
Score: 0,33