Două cărţi despre adevărata istorie a României şi povestea monarhiilor europene: „Maxilarul inferior” şi „Scara leilor”

Doina Uricariu a reintrat în conştiinţa cititorilor ei cu o forţă nebănuită ca scriitoare de proză, de memorii şi ca o eseistă pasionată de istoria secolelor XX şi XXI, cum nu părea previzibil în urmă cu nici doi ani. Cunoscută ca poetă importantă a liricii contemporane, ca eseistă care a produs plăci turnante în receptarea unor poeţi, de la Emil Botta, Nichita Stănescu, Dominic Stanca până la o vastă panoramă a liricii universale, prezentă în cartea ei „Ecorşeuri”, scriitoarea s-a afirmat ca o profesionistă în lumea editorilor mari şi profesionişti din România, publicând sute de cărţi transformate în evenimente editoriale ce au prezentat imaginea României la târgurile internaţionale de carte de la Frankfurt, Paris, Budapesta, Bratislava, Praga, Ierusalim, Montreal, Londra.

Ca în Baudelaire, ca în Mallarmé…

Anul acesta va fi prezentă din nou la Frankfurt pentru a-şi lansa unul dintre volumele ei de versuri „Institutul inimii”, decretat ca un titlu important şi propus de critici din toate generaţiile pentru seria „cartea deceniului de poezie”. Volumul tradus de poetul şi traducătorul german Herbert W. Muehlroth sub titlul „Herzinstitut” a impus, la apariţia lui în 1995, tema supravieţuirii fizice şi spirituale. E o carte de dragoste, o carte a unei mari iubiri care se destramă. Poemele de un dramatism emoţionant, care par toate scrise ascultând muzica lui Jean Michel Jarre şi a lui Bach, aliază întrebările sufletului omenesc, amintirea iubitului cu absurdul produs de tăvălugul istoriei. Omul ce se împotriveşte agresiunii, fie ea venită din zona dictaturilor sau a semenilor lipsiţi de credinţa în Dumnezeu. Şi urmează să prezinte „Scara leilor” şi la New York…

Doina Uricariu acordând autografe

Poezia Doinei Uricariu a impus un stil în care forţa simţurilor de a reda lumea atroce, precum în volumul „Ochiul atroce”, îşi află un aliat nepreţuit în cumpănirea gândirii, în versuri care cuprind sentinţe memorabile, meditaţii, judecăţi percutante. „Sensibilitate, precizie”, scria Alecu Paleologu, în prefaţa sa la volumul „Inima axonometrică”, neştiind că titlul acestei prefeţe anunţă seria memorialistică şi istorică a scriitoarei care a debutat cu „Maxilarul inferior”, cu povestea ofiţerului grav rănit la Oarba de Mureş care va deveni, peste şase ani, după 39 de operaţii de reconstrucţie, tatăl autoarei, născută după măcelul care a răpit viaţa a 11.000 de soldaţi şi ofiţeri în locul ce a fost supranumit şi Katin-ul României. Scria regretatul Alecu Paleologu în 2002: „Să căutăm în poezia Doinei Uricariu, aşa cum am cerceta o hartă, un indicator de cale ferată. Vom afla semnele precise ale unui traseu. Nimic mai poetic decât precizia. Şi concizia. Ca în Baudelaire. Ca în Mallarmé. De când mă ştiu nu mi-au plăcut vagul şi sublimitatea. Geometria are o poezie pe care nimic nu o poate depăşi. Şi sufletul plin este o geometrie. Învăţarea teoremei lui Pitagora mi-a produs aceeaşi plăcere ca poezia lui Baudelaire. I-am regăsit pe Pitagora şi pe Baudelaire în aceste poeme. Unde e colonelul să-l felicit?”.

Doina Uricariu şi profesorul Bârsan de la Institutul Inimii din Cluj

Pentru cititorii fideli ai poetei care refuză ţarcul apartenenţei la Cenacluri, confrerii de amici şi feude generaţioniste, apariţia celor două seturi de memorii, a celor peste 1.600 de pagini publicate de Editura „Polirom” în seria eco-grafii sub titlul „Maxilarul inferior” şi „Scara leilor”, a părut ca un tur de forţă spectaculos sau un moment unic de prestidigitaţie. Mai ales că numărul mare de cărţi în care era vizibilă calitatea de editor a scriitoarei putea să dea sentimentul unei retrageri la umbra cărţilor celorlalţi scriitori, editaţi cu atâta aplomb şi generozitate. Riscul scriitorului-editor este ca publicul să uite vocaţia lui de artist, copleşit de cantitatea şi calitatea evenimentelor editoriale în care-i promovează pe ceilalţi scriitori.

Primind Premiul Publicului la Gala Observatorului Cultural

Lucidă în ce priveşte riscul asumat vreme de două decenii, de când a lansat „DU Style” şi editurile de sub grupul „Universalia”, stabilită din 1999 la New York şi cetăţean american de mai mulţi ani, Doina Uricariu pare să-şi fi impus un uriaş tur de forţă, acela de a-şi cuceri noi generaţii şi categorii de cititori prin ultimele ei două titluri, în patru volume, „Maxilarul inferior” şi „Scara leilor”.

Prima ediţie din „Maxilarul inferior” s-a epuizat în câteva luni şi doar cu greu mai poţi găsi câteva exemplare rătăcite prin maldărul de mii de titluri în librării. Anul acesta, „Maxilarul inferior” a fost nominalizat la premiile revistei „Observator cultural”, la secţiunea memorialistică-eseu, volumele fiind încununate cu „Premiul publicului”. Apoi „Maxilarul inferior” a obţinut „Premiul pentru proză” al revistei de veche tradiţie „Convorbiri literare”, de la Iaşi.

Harta unui continent al memoriei reîntregit

Căderea Zidului Berlinului a redat unitatea Europei. Dar a fost refăcută integritatea memoriei? A istoriei adevărate după atâta propagandă? E sufletul europenilor ce au trăit sub comunism la fel de unitar? De vindecat? Iată întrebări ce răsună continuu din paginile cărţilor ei care au trezit multe conştiinţe adormite asemeni perechii de lei de la baza scării monumentale ce urcă spre Palatul Alupka din Crimeea, unde a locuit delegaţia engleză pe timpul Conferinţei de la Ialta.

Cartea „Maxilarul inferior” a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor, secţiunea „Premii speciale”, unde numai necunoaşterea volumelor de către membrii juriului de premiere poate scuza absenţa ei din bilanţul final al premiilor. Când vrei să ignori priorităţi te comporţi în literatură şi cultură asemeni agendei unor parlamentari sau comisii prezidenţiale care tot aduc pe ordinea de zi legea drogurilor şi a prostituţiei în vreme ce legi fundamentale bat pasul pe loc sau trăiesc sub forma expresiei lor din epoca de piatră a comunismului.

Un adevărat Almanah Gotha: regi, regine, principi şi principese

Portret al Reginei Elena, de Philip de Laszlo

S-a spus despre cele două cărţi scrise de Doina Uricariu că sunt cărţi totale. Că au alcătuit un adevărat „Almanah Gotha”, din toţi aceşti arbori genealogici ai familiilor ce alcătuiesc pe generaţii monarhiile europene. Cărţile ei reprezintă un moment de referinţă în memorialistica modernă, atât prin subiectele atacate cu aplomb, cât şi printr-o vastă informaţie şi cercetare, la care se adaugă curajul de a smulge memorialistica zonei egolatre, viscerelor, unui continuu periplu prin viaţa sexuală şi complexele fiziologice ale autorilor. În locul relatărilor obstinate despre sine, scriitoarea a ales să povestească despre ceilalţi, despre familia ei şi oamenii care au format-o şi despre personalităţi de referinţă din istorie, politică, armată, medicină, arte, psihanaliză, lumea serviciilor secrete şi a ambasadelor sau conferinţelor internaţionale unde s-a jucat destinul Europei şi al României.

Marie Bonaparte, Sigmund Freud şi ambasadorul SUA, William C. Bullitt

În „Maxilarul inferior”, cititorul descoperă prin amplul interviu realizat de ea cu regina Ana viaţa în exil a Majestăţilor Lor şi, concomitent, povestea regilor, reginelor, principilor şi principeselor dinainte şi de după căderea Imperiului Rus, precum şi soarta monarhiilor transformate după al Doilea Război Mondial în republici. Asistăm la nunta actualei regine Elizabeth a II-a a Angliei cu Prinţul Philip şi la nunta regelui Mihai în exil desfăşurată în Grecia, la palatul regelui Paul şi al reginei Frederika. Aflăm povestea regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, străbunicul reginei Ana, şi a bunicului ei, Prinţul Valdemar, amiralul Danemarcei. Volumele sunt deopotrivă romanul istoriei şi romanul memoriei, împânzite de multiple scene ce reunesc personaje de neuitat precum Maria Bonaparte, celebra psihanalistă şi elevă a lui Freud căsătorită cu Prinţul George, fratele regelui Greciei. Această Maria Bonaparte este cea care l-a salvat pe Freud, bătrân şi bolnav de cancer, smulgându-l din coşmarul ghetourilor şi prigoanei evreilor pentru a-l muta la Londra dimpreună cu familia şi 800 de volume din cărţile indispensabile, alese din biblioteca părintelui psihanalizei. Capitole ample ne-o prezintă pe bunica reginei Ana, Marie d’Orleans, pe Prinţesa Margareth a Danemarcei, după crahul economic din 1929, muncind alături de soţul ei, Prinţul René de Bourbon Parma la New York. Amintirile din copilărie şi adolescenţă ale reginei Ana prilejuiesc zeci şi zeci de poveşti pe care le citeşti pe nerăsuflate despre bunica Marie d’Orleans, care a fost şi o acuarelistă de talent şi care a manifestat dintotdeauna un impresionant spirit liber şi ludic, îndrăgit de nepoţi şi prevestitor pentru descătuşarea femeilor în vremuri moderne. Regele Frederik al VIII-lea, fratele bunicului Waldemar, a devenit la 63 de ani rege şi era căsătorit cu Prinţesa Louise a Suediei şi Norvegiei, căreia i se spunea „Lebăda” din pricina gâtului ei lung, dar şi a firii retrase.

Regina Maria

Ca să înţelegem cum era Marie d’Orleans, e suficient să amintim ce spunea cu o undă de reproş Prinţesa Louise despre ea, decretând-o „cetăţeană a Franţei”, „C’est une citoyenne française”, dar şi nenumăratele scene cu încălecatul taurului bălţat, culesul de ciuperci prin pădurile Danemarcei sau îngrămădirea tuburilor şi borcănaşelor de vopsea când picta, pe care zarva şi joaca unor copii năzdrăvani erau cât pe ce să le vină de hac. Poveştile de pe front sunt unele dintre cele mai autentice, aducând în centrul lor prezenţa femeilor în război, ca infirmiere în linia întâi uneori. Tânăra principesă, care va deveni soţia regelui Mihai, e şoferul de legătură al unor generali renumiţi, alături de aliaţi în războiul împotriva lui Hitler, străbătând sute şi mii de kilometri, în Africa, Franţa, Germania. Bunica dinspre tată a Principesei Ana de Bourbon Parma a fost Maria Antonia a Portugaliei, cea de-a doua soţie a ducelui Robert de Parma.

Regele Mihai şi Regina Ana la cununie

Între portretele memorabile de femei, cititorul nu poate uita chipul Alteţei Sale Imperiale şi regale, Arhiducesa Zita a Austriei, al reginei-mame Elena, evocată la Villa Sparta ori în Anglia sau în Elveţia, a reginei Frederika a Greciei, a reginei Elisabeta a Belgiei, a celebrei Sissi, a reginei Sofia a Spaniei, a reginei Iuliana, a reginei Margareth a Danemarcei, căreia regina Anna îi va rămâne în veci recunoscătoare pentru sprijinul acordat să obţină azilul politic unor români în vremuri de cumpănă.

Regele Mihai şi Regina Ana în tinereţe

Nu lipsesc nici personajele feminine care s-au implicat energic în rezistenţa anticomunistă, de la Monica Lovinescu la Doina Cornea şi Marie France-Ionescu. Galeria se completează cu evocările ce le aduc în prim-plan prin vocea scriitoarei Doina Uricariu şi a reginei Ana pe prim-ministrul redutabil şi Doamna de Fier a Angliei, Margareth Thatcher, filosoful mistic cu o biografie spirituală sinuoasă, Simone Weil şi Simone Veil, cel de-al şaisprezecelea preşedinte al Parlamentului European, membră a Academiei Franceze care a purtat toată viaţa pe braţ numărul identităţii dintr-un lagăr nazist şi care s-a luptat pentru dreptul femeilor de a decide când şi dacă vor să aibă copii. Oameni şi locuri sunt văzuţi de scriitoare în zeci de vieţi şi istorii paralele care scrutează condiţia umană în vremuri de pace şi echilibru sau epoci desfigurate de război, dictaturi, fie acestea supranumite „ciuma brună” sau „ciuma roşie”, nazismul şi comunismul. Admirabile sunt portretele regelui Constantin I al Greciei şi al reginei Frederika, descrierea nunţii şi a scurtei luni de miere, petrecute la Palatul Tatoi, printre arbuştii plini de moşmoane, palat descris după decenii când colţii republicii elene riscă să-l transforme într-o ruină. O prezenţă de neuitat este şi aceea a doamnei Nelly Catargi, care a însoţit-o pe regina-mamă Elena în exil. Cititorul este introdus în spaţii şi locuri de neuitat, evocate de autoare şi de regină, de la Pompei şi pavimentul cave canem cu acel câine în mozaic cu zgardă stacojie până la palatele daneze, copilăria la Berenstorff, Pianore, la Saint Cloud sau Villefranche sur Mer sau vizitele în casa Mariei Bonaparte de pe strada Adolph Yvon.

Principesa Ileana şi Principele Nicolae

Chipuri expresive şi personalităţi de neuitat mai sunt regele Baudouin al Belgiei, Ecaterina cea Mare a Rusiei, Alexandra sau frumoasa Alix a Danemarcei, devenită prin căsătoria cu Albert Edward regina Angliei, regina Wilhelmina a Olandei, regina Mary sau May, a Marii Britanii şi Irlandei, care a lăsat în urma ei o fabuloasă colecţie de artă. Ea a asistat la încoronarea celui de-al doilea fiu al ei, după scandalul produs de fiul cel mare, care a renunţat la tron pentru a o lua de nevastă pe americanca, de două ori divorţată, Wallis Simpson. Cel de-al doilea fiu este regele George al VI-lea, căsătorit cu Elizabeth, personaj ataşant publicului din lume după ce filmul „The King’s Speech”, regizat de Tom Hooper după un scenariu de David Seidler, s-a bucurat de un succes enorm, avându-i în distribuţie pe Colin Firth, Geoffrey Rush şi Helena Bonham Carter. Un capitol de roman în sine sau de partitură cinematografică este cel intitulat „Războiul şi cordonul ombilical”, pornind de la coincidenţa naşterii Tatianei Radziwill, nepoata Mariei Bonaparte, cu declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Doina Uricariu nu-şi ocoleşte în periplul ei memorialistic şi istoric nici prietenii vechi, precum cuplul July-Eloy, care-i prilejuieşte o poveste memorabilă, despre numărătoarea porumbeilor şi semnificaţia ei în culturi diferite, în România şi Venezuela.

Versoix: O arhivă-tezaur şi documente despre anii de dinaintea abdicării forţate a regelui Mihai

Împreună cu Regele Mihai, la reşedinţa acestuia de la Versoix

În „Scara leilor”, povestea familiei şi a destinului României se axează pe anii de distrugere sistematică a democraţiei care au urmat după Conferinţa de la Ialta, din Crimeia, care nu a ţinut cont din păcate de aportul României, a patra putere beligerantă, în scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial, cu cel puţin şase luni. Sovieticii ignoră contribuţia României pe câmpul de luptă, sacrificiile armatei române după eliberarea ţării de nemţi, dincolo de graniţele României. Interlocutorul Doinei Uricariu devine acum MS Regele Mihai, în pagini ce reunesc răspunsul adevărat la întrebări, realităţi şi decizii, probate mereu prin documente de arhivă, multe inedite iar altele prea puţin sau deloc cunoscute de public. Un loc important îl ocupă arhiva de la Versoix. Într-un interval scurt, de o densitate maximă a lucrului zilnic, scriitoarea a transcris, fotocopiat şi fişat zeci de bibliorafturi cuprinzând istoria exilului românesc, a exilului regelui Mihai şi familiei sale, de la mapele dedicate unor acţiuni ale Comitetului Naţional Român şi corespondenţei cu lideri ai exilului românesc până la declaraţiile făcute la Londra şi Washington după abdicarea forţată şi interviuri acordate unor jurnalişti sau scrisori adresate unor politicieni în sprijinul salvării românilor de politica acelui Pol Pot al Europei de Est, Ceauşescu, aflat în graţiile unor guverne şi state care-l primesc ca pe un rege. Scriitoarea reproduce un document zguduitor în care regele Mihai se adresează preşedintelui Comisiei Drepturilor Omului, la Palatul Naţiunilor din Geneva, în 20 ianuarie 1989 scriindu-i: „Împotriva atâtor mizerii, interveniţi de urgenţă! Vă implor în numele poporului român! Şi vă mulţumesc!”.

Regele Mihai

Dacă planul principal era ocupat în „Maxilarul inferior” de istoria Europei, în „Scara leilor” centrul de greutate cade pe istoria României şi a ultimilor ani de monarhie, cercetaţi cu lupa, pe sute şi poate mii de pagini de documente, oferindu-le cititorilor marea şansă de a afla adevărurile despre monarhia română şi regele Mihai, adevăruri distruse pas cu pas de propaganda comunistă, de „Istoria” comandată lui Roller de NKVD.

„Scara leilor” este implicit un dar oferit în avanpremieră regelui Mihai, care va împlini în 25 octombrie 90 de ani, câştigând prin longevitate o credibilitate şi autoritate pe care s-au chinuit mulţi să i-o distrugă sistematic. „Scara leilor” este un dar dublu oferit de Doina Uricariu românilor şi MS Mihai de a intra în normalitate. Scriitoarea a inclus o mulţime de documente atotgrăitoare despre procesul distrugerii democraţiei româneşti şi lupta regelui şi a liderilor partidelor istorice de a prezerva democraţia, integritatea României, statutul fiecărui cetăţean sau valori. O listă impresionantă de documente dovedeşte lupta românilor cu comunismul impus cu de-a sila de sovietici şi de cozile lor de topor începând cu Raportul din 15 ianuarie 1945 al lui Burton Y. Berry, reprezentantul SUA în România despre partidele politice din România şi teama de ruşi, care se intitula „Situaţia partidelor politice după 23 august”. Apoi „Pastorala ÎPSS Patriarhul Nicodim” anunţând şi prin soarta Patriarhului, care se pare că a fost ucis, martiriul bisericilor creştine din România, numărul de preoţi închişi şi exterminaţi în închisori, batjocorirea lăcaşurilor de cult dezafectate, drama mănăstirilor închise sau demolate.

Winston Churchill, Stalin şi Roosevelt, la Ialta

În volum sunt reproduse o serie de incitante stenograme din care rezultă presiunile continue exercitate de sovietici. Toate aceste documente sunt atotgrăitoare pentru negocierile prin ultimatum practicate în anii 1945-1947 în România. Regele Mihai era conştient că doar monarhia mai constituia o frână în calea dictaturii drept care lansează strategia tergiversărilor. Fără a omite să-i informeze pe americani şi englezi cu privire la ceea ce se întâmplă în România, sub Înaltul Comandament Aliat, id est Sovietic. E de notorietate scrisoarea de peste 30 de pagini pe care i-o expediază în copie preşedintelui SUA, Roosevelt, dar şi faptul că toate adresele, rapoartele şi notele pe care le trimite aliaţilor sunt expediate concomitent şi sovieticilor ca să ia act de ceea ce crede şi e socotit gest ostil, antidemocratic sau de gravă ingerinţă în politica României. Importante sunt toate stenogramele audienţelor solicitate de sovietici regelui Mihai, precum acelea din 27 şi 28 februarie la care Vîşinski solicită demiterea lui Nicolae Rădescu sau audienţa din 1 martie 1945 când Vîşinski îl recomandă ca premier, „cu titlu pur sugestiv”, a se citi ultimativ, pe Petru Groza, omul sovieticilor, ca şi Sadoveanu, care nu-şi pierde moşia la exproprierea din 1945, ca şi Mihai Ralea, care primeşte în dar pentru serviciile făcute cu Frontul Plugarilor Ambasada de la Washington. În ziua de 6 martie 1945, la ora 21.00, vin în audienţă la MS regele Mihai Vîşinski şi mareşalul Malinovski. După instalarea guvernului Groza, asistăm la noi presiuni care prevestesc procesul epurărilor şi ofensiva, pe toate planurile, împotriva democraţiei, sub pretextul eliminării „criminalilor de război”, majoritatea pionii democraţiei şi elitele culturii române care refuză pactul cu comunismul şi trădarea României. Temerile regelui de Rusia sovietică sunt exprimate chiar înaintea acestor evenimente, dovadă materialul strict secret trimis de la Misiunea Militară Britanică de vicemareşalul forţelor aeriene Stevenson, care a cerut permisiunea mareşalului Malinovski ca să ia masa cu regele Mihai şi regina Elena. România era ocupată. Doina Uricariu reproduce un document descoperit la Versoix în arhivă care este prima retrospectivă asupra zilei de 8 noiembrie 1945, un text datat 8 noiembrie 1981 şi care analizează pe larg înscenările şi provocările menite să destabilizeze România. Capitole care cutemură sunt cele intitulate „Sita care ucide sau despre epurarea unui popor”, în care se arată, de pildă, cum discursul lui Pătrăşcanu se va întoarce împotriva celui ce l-a rostit, condamnat la rându-i la moarte. Memoriile adresate regelui luminează şi alte cazuri, precum cel al lui Onisifor Ghibu, care-i scrie regelui de la Caracal, unde era un lagăr de deţinuţi politici. Cazul generalului Macici este un capitol amplu beneficiind de documente inedite. În fine „Declaraţia comunităţii evreieşti din Orăştie” şi „Declaraţia Primarului general al Odesei, Gheorghe Pântea” conchide: „Obiectivitatea îmi cere să declar cinstit, sincer şi dezinteresat că generalul Macici nu a avut nici un amestec în chestiunea represaliilor de la Odesa, ba din contră, cu aprobarea lui am adus în oraş 40.000 de evrei care au mai trăit liniştit trei luni de zile, adică până în luna ianuarie 1942, când au fost evacuaţi din Odesa”.

Palatul de tristă amintire Livadia din Crimeea

Nu mai amintim zecile de documente din aceaste volume lansate printr-un amplu turneu de întâlniri ale Doinei Uricariu cu cititorii la Deva, Alba Iulia, Lugoj, Caransebeş, Arad, Timişoara, Cluj, Piteşti, Bucureşti…

Volumul al doilea din „Scara leilor”, care se referă spre final îndelung la Conferinţa de la Ialta, cunoscută sub numele de cod de „Conferinţa Argonauţilor”, e şi o călătorie în Crimeea care dezvăluie arta de a evoca peisaje a Doinei Uricariu, picturalitatea şi poezia scrisului ei precis, dens, reflexiv, indiferent de senzorialitatea debordantă. Privind veveriţele ce sar în calea turistului venit să vadă Palatul Livadia, unde s-a decis soarta împărţirii Europei de către cei trei Mai Mari ai lumii Winston Churchil, Stalin şi Roosevelt, scriitoarea are sentimentul că toate veveriţele din lume par să fie la fel doar că „nimeni nu vrea să aibă soarta alunelor pe care acestea le sparg între dinţi”. Iată cum se încheie, ca o buclă, povestea începută cu „Maxilarul inferior”, cu reconstrucţia memoriei. Privind maxilarele micilor veveriţe care fărâmiţează alunele cu o viteză năucitoare. Calea de la umanitate la animalitate poate fi foarte scurtă şi e atât de uşor să fărâmiţezi şi să distrugi lumea şi infinit mai greu, dacă nu imposibil, să-i redai integritatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.