Ai căutat: dna
Avocata premierului Victor Ponta s-a prezentat joi la sediul DNA. … Potrivit unor surse judiciare, aceasta a venit la DNA pentru a ridica copii de pe documentele aflate la dosarul în care premierul a fost pus sub urmărire penală. … Avocata lui Victor Ponta, Loredana Radu, s-a prezentat pe 2 iulie la DNA, dar nu făcut declaraţii.
Score: 1,29
Deputatul Sebatian Ghiță s-a ales cu un nou dosar, fiind urmărit penal de procurorii DNA Ploiești pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. … Sebastian Ghiţă, cercetat deja sub control judiciar pentru corupţie, a venit, marţi, la sediul DNA Ploieşti, unde i s-au adus la cunoștință noile acuzații.
Score: 0,27
Sebastian Ghiţă este aşteptat la DNA Ploieşti marți, fiind acuzat de noi fapte de corupţie pe care le-ar fi comis în perioada 2012 – 2013. … DNA ar fi extins acuzaţiile în dosarul în care deputatul este acuzat că ar fi delapidat fonduri europene, ar fi spălat bani şi ar fi făcut trafic de influenţă.
Score: 0,72