Grave abuzuri şi ilegalităţi la corpul naţional al poliţiştilor Dar însăşi cei care au condus această campanie electorală, Negreanu V., Baicu F., Berechea F., Enache I., Stancu P., Radu C.A. Score: 0,27
Actualitate Alfred Bulai: Dan Diaconescu ar putea castiga multe colegii ale PDL Sistemul electoral face ca partidele să se războiască între ele, dar tot același sistem presară nemulțumire în interiorul acestora, afirmă sociologul Alfred Bulai, pentru Inpolitics. … Sistemul electoral naște război între partide dar și în interiorul partidelor. Score: 0,26
Actualitate Tăriceanu: Nu văd care ar fi câştigul PNL sau USL dintr-o asociere cu Becali Cum un partid politic nu are nici una, nici cealaltă dintre vocaţii, atunci mă gândesc că este util să cooptezi în partid personalităţi sau formaţiuni politice care au un bagaj de idei, de valori, de principii şi care, dacă nu vin cu o zestre electorală foarte numeroasă, vin cu o contribuţie în plan ideatic. Score: 0,26
Actualitate Semnele electorale ale partidelor şi alianţelor participante la alegerile parlamentare, înregistrate Biroul Electoral Central (BEC) a decis, în şedinţa de joi, înregistrarea semnelor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, relatează Agerpres. Score: 0,69
Baconschi – trimis la Iaşi, Sever Voinescu – trimis acasă ce-va-contine-punga-electorala-a-pdl-196701/" target="_blank">Ce va conţine punga electorală a PDL </a> </p> Score: 0,52
Şerban Nicolae, bun prieten cu Sorin Blejnar, îl înfruntă pe Mihai Răzvan Ungureanu Fost senator PSD şi fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu, avocatul Şerban Nicolae este politicianul pe care liderii USL au hotărât să îl trimită să îl înfrângă pe Mihai Răzvan Ungureanu, în confruntarea electorală din 9 decembrie, în colegiul electoral din judeţul Arad. Score: 0,79
Poliţia electorală: Androneasca, „dealer” de droguri Cum campania electorală se apropie, media „oranj” îşi turează motoarele şi îşi reglează tirul. … <p>Cum campania electorală se apropie, media „oranj” îşi turează motoarele şi îşi reglează tirul. Score: 1,20
Actualitate BEC a respins o candidatură la alegerile parlamentare Biroul Electoral Central (BEC) informează că a adoptat, miercuri, decizia privind respingerea candidaturii lui Dumitru Morhan, propus de Uniunea Ucrainienilor din România pentru funcţia de deputat la alegerile parlamentare din anul 2012. Score: 0,26
Actualitate Editorial Modelul britanic în Uniunea Europeană care sa aducă argumente pentru o Europă non-federală, flexibilă, deschisă.2008 – A 19-a conferinţă anuală a ODS a decis că formarea unui grup politic non-federalist nou în PE trebuie să fie una din priorităţile campaniei electorale ODS pentru alegerile Europene din 2009. Score: 0,25
Actualitate Editorial Oligofrenizarea mediului politic De la statura hiperbolică a odioasei Securităţi ceauşiste la mediul politic actual nu este nicio mare diferenţă, ambii monştri hrănindu-se cu orizontul degajat de iminentul sfârşit şi reînceperea ciclului electoral. Score: 0,77
Actualitate Nume sonore ale PDL şi USL fug în alte colegii, de teama eşecului Teama unui eşec electoral îi face pe mulţi parlamentari să fugă în colegii cu şanse. … Pare decis să câştige lupta electorală, mai ales că a început campania în mod tradiţional: a împărtit sute de sarmale la un targ de toamnă. Score: 0,26
Actualitate Editorial Jongleria PP-DD, madam Kovesi şi Partidul Puţoilor Adică îi dă mălai pentru campania electorală şi cere şi el la schimb un ministru sau un secretar de stat. Score: 0,25
Olivier Maingain: Adevărata faţă a „europeanului” Herman Van Rompuy Iar soţia sa, care adesea a fost prezentată de media flamandă ca „prima doamnă a Europei”, se află chiar în fruntea listei electorale a naţionaliştilor flamanzi care au un program rasist şi separatist. Score: 0,26
Actualitate Raport: Guvernul afgan „s-ar putea prăbuşi” după retragerea trupelor NATO Experţii au făcut câteva recomandări parlamentului, comisiei electorale şi comunităţii internaţionale pentru a ajuta la asigurarea unei tranziţii politice paşnice. Score: 0,26
Actualitate Bosnia/locale: Rezultat strâns la Srebrenica, sârbii şi musulmanii îşi proclamă separat victoria La încheierea votului, Comisia electorală centrală a făcut cunoscut că "nu dispune de rezultate pentru Srebrenica" şi a anunţat organizarea unei conferinţe de presă, luni, la ora 13.00 GMT. Score: 0,26
Hugo Chavez, reales preşedinte al Venezuelei .) Am atins una dintre cele mai ridicate rate de participare din ultimele decenii, a anunţat preşedintele Consiliului electoral naţional (CNE), Tibisay Lucena. Score: 0,26
Actualitate Editorial Demnitari vulnerabili „Top Secret” Alții urmează, că doar se apropie o iarnă electorală și ni se pregătește un îngheț politic al speranțelor. … în fiefurile electorale tradiționale ale P.S.D.-ului, este trecut pe indexul respectiv cu numai 400.000 $. Score: 0,26
Actualitate Editorial Crin Antonescu, trădat de trădătorii PDL-ului Este vorba despre cei care au trădat partidul lui Traian Băsescu şi care, drept mulţumire, au primit locuri eligibile pe listele electorale ale USL. Score: 0,26
Campanie electorală cu sarmale: Boureanu a umplut oamenilor farfuriilor în Huşi Întrebat la România TV dacă fost prezent la festival pentru a-şi face campanie electorală, Cristian Boureanu a evitat să dea un răspuns concret, afirmând că a mai servit la cantine în Washington şi New York. Score: 0,68
Năstase anunță că a învăţat după gratii ce înseamnă… „șmen” Probabil că ştiţi de ce – ca să fie ocolit Parlamentul, care altfel ar fi trebuit să se pronunţe în legătură cu ancheta privitoare la afişele electorale din 2004, anchetă în care figurau cei 972 de martori. Score: 0,26
Politică Derby-uri la Hunedoara şi Deva, Ridzi vedeta PPDD Judeţul Hunedoara este primul în care principalele blocuri electorale şi-au stabilit candidaţii. … Muntean a candidat în 2012 pentru şefia Consiliului judeţean, dar s-a clasat pe locul 2.Dacă analizăm rezultatele electorale anterioare, rezultă un duel foarte, foarte echilibrat. Score: 0,26
Blaga și Macovei își fac singuri curaj: „Să căştigăm alegerile, să fim principalul partid” Vasile Blaga a mai afirmat că "iubeşte" Alianţa România Dreaptă, dar "mai presus de toate" iubeşte PDL şi că PDL va fi principalul partid care, "împreună cu Ungureanu" şi celelalte formaţiuni din ARD vor obţine un scor electoral care îi va permite să guverneze din iarnă. Score: 0,26
Actualitate Editorial Monica Macovei: portretul european al „anticorupției” la bătrânețe Vrea să facă mai seducător, mai ușor digerabil rolul ei de agent electoral al PDL, de agent de influență al lui Băsescu în Parlamentul European. Score: 0,26
Actualitate Cristian Preda: Partidul Popular Maghiar nu va fi primit in PPE Astfel, Forța Civică este aliată – în cadrul ARD – cu două dintre cele 3 partide din România care sunt deja membre PPE, în vederea campaniei electorale pentru alegerile din 9 decembrie: este vorba despre PDL și PNȚCD. Score: 0,26
Actualitate Duşa, despre candidatura Elenei Udrea în Harghita "Nu ştiu dacă doamna Udrea a devenit material electoral. … Întrebat despre o eventuală confruntare electorală cu Elena Udrea, ministrul Internelor a răspuns că este încântat să aibă orice contracandidat. Score: 0,26
Politică „Senzaţional”: Monica Iacob Ridzi intră în familia clownului naţional DD În 2009 în media s-a scris foarte mult că o parte din banii care în acte apăreau că erau destinaţi pentru Costineşti au fost de fapt utilizaţi în campani electorală pentru europarlamentare a Elenei Băsescu. Score: 0,26