Cseke Attila: Cele mai multe investiţii pentru spitale le-au făcut autorităţile Capitalei Ministrul Cseke Attila a subliniat că după descentralizare, fondurile alocate pentru reparaţii au crescut în 2011 faţă de 2010 cu 22%, iar pentru capitolul consolidări şi extinderi clădiri, fondurile au crescut şi ele semnificativ. Score: 0,30
MS a făcut modificări în lista privind condiţiile de acordare a laptelui praf ''În anul 2010, pentru lapte praf au fost alocaţi 15 milioane lei, iar pentru anul 2011 – trei milioane lei, iar dacă va fi necesar se vor suplimenta fondurile'', a precizat dr. Score: 0,28
Geoană: Argumentele în favoarea reorganizării sunt frivole quot;Fondurile europene nu depind de judeţe sau de regiuni, ele sunt pe proiecte sau pe destinaţii", precizează social-democratul. Score: 0,28
Argumentele lui Boc În răspunsurile date de funcţionarii europeni se precizează clar că fondurile acordate României nu ţin de împărţirea teritorială. Score: 0,28
Activele fondurilor de pensii private obligatorii au crescut în mai cu 2,48% …2010 (creştere cu 62,47% raportat la moneda euro), informează Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.În luna mai 2011, 5,31 milioane persoane participau la fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II, în creştere cu 5,31% faţă de mai 2010 şi cu 0,27% faţă de aprilie 2011. Score: 0,31
Anca Boagiu minte. UE nu cere taxa pe autostrăzile din România Ministrul este contrazis însă de oficialii europeni care spun că nu au impus nimic României pentru a beneficia de fondurile comunitare. Score: 0,29
INS: Numărul românilor care au un job part-time a crescut la un milion Totuşi, o mare parte dintre angajaţii part-time lucrează în proiecte finanţate din fondurile europene şi aceştia au de regulă şi un job full-time. Score: 0,29
Camera Reprezentanţilor din SUA votează împotriva finanţării operaţiunilor din Libia "Nici unul dintre fondurile disponibile în acest proiect de lege nu poate fi utilizat cu încălcarea War Powers Act", precizează textul adoptat luni seara de membrii Camerei Reprezentanţilor, prezentat de democratul Brad Sherman. Score: 0,28
Organizarea din ’68, făcută după doi ani de studii Fondurile de la bugetul de stat ar urma să fie alocate jumătate pentru judeţe şi jumătate pentru regiuni. Score: 0,28
Patru superfonduri au strâns 1 miliard de euro de la investitori Astăzi însă, trei sunt fondurile mutuale care au strâns de la investitori peste un miliard de lei graţie marketingului agresiv făcut de bănci, sumelor record atrase de la investitori, dar şi dobânzilor ridicate la depozite din anii trecuţi. Score: 0,30
Hackerii anticapitalişti atacă sistemul informatic al FMI Anonymous, o grupare de hackeri, a ieşit din anonimat după ce a atacat marile companii care au îngheţat fondurile şi transferurile de bani către WikiLeaks. Score: 0,29
Peste 120 de milioane de euro din fonduri europene pentru finanţarea fermelor de subzistenţă De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 31.414 cereri de finanţare, reprezentând o angajare de 60,9%. Score: 0,28
Aura Vasile: toată oastea portocalie minte într-un mod grosolan De fapt, Uniunea Europeană ne cere doar să avem structuri bine puse la punct care să gestioneze profesionist fondurile puse la dispoziţie de Executivul de la Bruxelles. Score: 0,28
Fitch a atribuit emisiunii de eurobonduri de 1,5 miliarde euro a României ratingul „BB+” Investitorii din Marea Britanie, Irlanda şi SUA au primit 50% din obligaţiunile în euro plasate joi de România pe pieţele internaţionale prin programul MTN (Medium Term Notes), iar fondurile de investiţii au atras 58% din valoarea totală împrumutată, de 1,5 miliarde de euro, potrivit unor surse bancare. Score: 0,28
Proiectul USL de dezvoltare: 8 regiuni, guverne regionale cu preşedinţi aleşi de popor …model francez, cu mandat de 4 ani şi cu obiective de organizare şi dezvoltare regională3 domenii cheie de competenţă: •Dezvoltarea regională, •Politica externă, •Fondurile europene, •Se va diferenţia de Camera Deputaţilor. Score: 0,32
Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea de reorganizare administrativă Europa constată că fondurile UE se absorb extrem de lent şi ineficient şi că printre cauzele care generează acest fenoment este şi că faptul că sunt proiecte locale de mici dimensiuni şi nu proiecte de anvergură de nivel regional. Score: 0,28
Sculpturalitatea senzuală a unei artiste Dansând pe ritmurile lui Bach, Sala de concerte din Manchester Arhitecta, care aprecia altădată fondurile negre, s-a îndreptat acum către argintiu. Score: 0,27
Stelian Tănase: „Băsescu vrea reorganizare teritorială din interese electorale” Motivul invocat este că, altfel, nu absorbim fondurile europene. Score: 0,28
CE: Nu este obligatoriu ca un stat să fie împărţit în regiuni pentru a primi fonduri Emil Boc susţinea joi că, dacă nu se va face reorganizare teritorială, România nu va putea utiliza fondurile comunitare. … Emil Boc susţinea joi că, dacă nu se va face reorganizare teritorială, România nu va putea utiliza fondurile comunitare. Score: 0,87
Berlusconi se laudă că are o popularitate mai mare decât Băsescu …realizări avem, ne-ar trebui un monument – nu am concediat angajaţi din sistemul public, nu le-am redus salariile, nu am crescut cu mult TVA-ul ca în alte ţări, nu am diminuat fondurile pentru regiuni, provincii şi comune, nu am crescut vârsta de pensionare şi niciun cetăţean care şi-a pierdut locul de muncă nu s-a simţit singur. Score: 0,28
Hillary Clinton: pregătim inevitabilul, Libia post-Gaddafi Statele occidentale au sugerat că aceasta se va putea face din chiar fondurile regimului Gaddfi, blocate în acest moment în băncile occidentale. Score: 0,28
Puterea desfiinţează organizaţia care se ocupă de etnobotanice! De ce fondurile din taxa pe viciu nu sunt folosite pentru prevenirea consumului de droguri , tutun si alcool? Score: 0,28
România riscă blocarea fondurilor pe infrastructură pentru cel puţin şase luni "Comisia a efectuat un audit de rutină în România şi a descoperit nereguli legate în special de procedurile de achiziţii publice pentru Fondurile Structurale şi de Coeziune. Score: 0,28
BRD începe pe 10 iunie plata dividendelor aferente anului 2010 Conform reglementărilor legale în vigoare, cotele de impozit pe dividende sunt 16% pentru persoane fizice rezidente, 16% pentru persoane juridice şi fonduri deschise de investiţii, 0% pentru fonduri de pensii facultative şi administrate privat din Romania, 0% pentru fondurile de pensii rezidente în statele UE sau AELS. Score: 0,28
Băsescu: România va lansa o nouă serie de privatizări în săptămânile următoare După ce la sfârşitul anului 2010 absobise 2,6% din fondurile de coeziune – pentru a sprijini proiectele din infrastructuă, acum rata s-a îmbunătăţit, ajungând deja la peste 10%. Score: 0,29
Dragnea: Vor să redeseneze România după fiefurile PDL ) Nu este o miza legata de fondurile europene, este o miza pur politica, a declarat Dragnea la Antena3. Score: 0,28