Ford a retras acţiunile Automobile Craiova de pe piaţa Rasdaq Decizia a fost luată de Ford Motor Company, acţionarul majoritar al companiei. … Americanii de la Ford au ajuns să deţină 97 la sută din acţiuni şi legea le dă dreptul să facă acest demers. Score: 0,67
Boc : La 7.000 de militari le vor scădea pensiile Boc a adăugat că pentru artişti, pentru militarii din teatrele de război şi pentru poliţiştii care siguranţa în stradă, statul ar urma să găsească o soluţie de recompensare, sub forma unor rente de merit."Prin noua lege a salarizării unitare nu vor scădea pensiile militarilor. Score: 0,26
Boc dezbate la Senat proiectul Legii pensiilor …au votat pentru invitarea primului-ministru la dezbaterea pe tema Legii pensiilor, preşedintele Comisiei de Muncă din Senat, Cristian Rădulescu, a prezentat concluziile forului pe care îl conduce privind acest proiect, dar şi punctul de vedere al grupului PDL, care doreşte adoptarea proiectului nu în varianta Comisiei, ci în cea a Guvernului… Score: 0,25
Napoli, demis de la Astra …antrenorului italian Nicolo Napoli deoarece tehnicianul a părăsit echipa fără permisiunea conducerii, a declarat directorul executiv Costel Lazăr, care se va ocupa de pregătirea formaţiei."În cursul zilei de luni a avut loc o şedinţă a Adunării Generale a acţionarilor, în care s-a decis renunţarea la serviciile lui Nicolo Napoli. Score: 0,25
Fiscul a blocat 240.000 de conturi …de conturi au fost blocate cu 33% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată date Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).Fiscul încearcă să forțeze și contribuabilii cu datorii mici la stat să-și plătească debitele, prin blocarea conturilor bancare și sechestre pe bunuri, în condițiile în care veniturile la… Score: 0,25
Un nou nor de cenuşă se îndreaptă din Islanda spre Marea Britanie Un nou nor de cenuşă, format după ce vulcanul şi-a intensificat, luni, activitatea se îndreaptă către Marea Britanie. Score: 0,25
Şi dacă PSD-ul se bruiază singur? Nu adie nici un vânt de înnoire şi învârtoşare, nici o mobilizare de forţe şi nici o idee de recâştigat puterea. … La ce foloseşte bruierea şedinţelor Biroului Politic al PSD câtă vreme, aşa protejat cum este, el nu produce idei de mare forţă politică? Score: 0,25
Al-Qaeda, decapitată în Irak Cele două forţe politice nu au reuşit să obţină sprijinul celorlalte partide pentru a forma un nou guvern. Score: 0,26
Doi miniştri s-au contrazis pe Legea pensiilor De cealaltă parte, ministrul Muncii, Mihai şeitan, a anunţat că Guvernul nu susţine alt formulă de proiect de lege decât cea venită de la Palatul Victoria. Score: 0,25
„Anvil! The Story of Anvil”, difuzat în cadrul Wacken Open Air Trupa canadiană va concerta şi ea la Wacken, pe 6 august.Miercuri, 4 august, la finalul primei zile din programul festivalului german, participanţilor li s-a pregătit o frumoasă surpriză: povestea formaţiei Anvil. Score: 0,25
Mircea Cornişteanu: „Intenţionez să lucrez cât m-or mai ţine cei de la Guvern” Sunt încă în deplinătatea forţelor şi am de gând să fac teatru cât de mult voi putea. … Ca regizor, voi realiza în vara aceasta două spectacole la Televiziunea Română, care reia, din fericire, formidabilul obicei al teatrului în studio. Score: 0,25
Românii au cumpărat de patru ori mai multe Dacii în martie Podiumul celor mai vândute mărci străine Mărcile în martie este format din Ford (806 bucăţi), Renault (801 bucăţi) şi Volkswagen (660 bucăţi). … Primele trei cele mai vândute modele străine în martie sunt Renault Clio (503 bucăţi), Ford Fiesta (352 bucăţi) şi Skoda Octavia (301 bucăţi). Score: 0,26
Tripleta portocalie de aur se reuneşte în topul cotidianul.ro.Băsescu, preşedinte slab şi ministru aşijderea, PDL, cel mai corupt partid În opinia sa, „în toate partidele se găsesc şi corupţi, dar ei nu sunt reprezentativi pentru întreaga formaţiune. Score: 0,25
Prinţul Charles îşi face casa de vis în Ardeal În 1989, el l-a criticat public pe fostul dictator Nicolae Ceauşescu pentru "sistematizare", planurile fostului lider român de a muta cu forţa ţăranii în oraşe şi distrugerea satelor româneşti. Score: 0,25
Mutu ratează meciurile cu Belarus şi Franţa O victorie la Minsk este obligatorie în economia grupei pentru o formaţie care doreşte să se califice direct de pe locul 1 sau să prindă locul 2, care duce la baraj. Score: 0,25
45 de produse şi tehnologii româneşti, prezentate la Târgul de la Hanovra …cărămizilor inteligente” prin metoda arcului termoionic în vid, aplicată cu succes în componente ale Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN – European Organization for Nuclear Research) şi cu posibile aplicaţii în viitoarea centrală de fuziune nucleară. Score: 0,25
O maşină la patru români Pe cea de-a treia poziţie este situată compania Ford, cu cele 394 de vehicule vândute, înregistrând o scădere cu 25,38% faţă de luna martie 2009. Score: 0,25
Kate Moss a pozat nud pentru iubitul ei Kate Moss ocupă locul al treilea în topul celor mai bogate top modele din lume alcătuit de revista “Forbes” în 2009, ea înregistrând anul trecut venituri de 8,5 milioane de dolari. Score: 0,25
Donarea de sânge, pe stradă Condiţii ca la spital Astfel, unităţile sunt dotate cu o sală de aşteptare, unde se completează formulare înaintea consultaţiei medicale, un laborator unde se testează hemoglobina şi glicemia, aparaturi pentru analize, compartimente pentru recoltare şi un compartiment unde persoanele stau după ce donează şi primesc un ceai. Score: 0,25
Magazine de ocolit: Preţul de bon mai mare decât cel de raft produse pe bază de grăsimi vegetale comercializate la raionul de brânzeturi cu inducerea în eroare a consumatorilor asupra naturii reale a produselor comercializate, pachet promoţional format din salam bănăţean şi salam Ţara Bârsei comercializat cu eticheta inscripţionată “promoţie – 50%”, Score: 0,25
Joburi de ospătar sau bucătar, în Italia, prin ANOFM Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) oferă 530 de locuri de muncă în domeniul hotelier din Italia. … Pentru detalii suplimentare, solicitanţii se pot adresa la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din judeţul de domiciliu. Score: 0,26
823 de joburi prin ANOFM, doar pentru muncitori necalificaţi şi persoane cu studii medii Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) oferă, în săptămâna 14-22 aprilie, 823 de joburi în Capitală. Score: 0,25
Muzica Megadeth în interpretare clasică (Video) …o modalitate originală de a căpăta vizibilitate pe scena muzicală interpretând piesele trupei Megadeth în manieră clasică, la violoncel.“Primitivity Plays Megadeth For Cello” este un omagiu adus trupei thrash Megadeth, o reinventare a pieselor compuse de Dave Mustaine, cum ar fi “Symphony of Destruction”, “ Score: 0,26
„Finul” Floarea, la DNA De altfel, procurorii au şi folosit citaţia, la judecarea recursului împotriva respingerii cererii de eliberare sub control judiciar formulat de Voicu, pentru a demonstra calitatea de martor a lui Floarea. Score: 0,25