România primeşte azi a doua tranşă de la CE de un miliard de euro Şi să îşi respecte angajamentele privind legea şi cea a responsabilității fiscale. Score: 0,26
PD-L nu a reușit să pună mâna pe șefia Senatului Tabăra anti-Geoană susține că Legea fundamentală nu prevede că președintele unei Camere nu poate fi revocat – Art. Score: 0,25
Cererea DNA de arestare a lui Voicu a ajuns la Senat Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participare la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie. Score: 0,26
Sindicatele din educaţie ameninţă cu blocarea anului şcolar De asemenea, liderul FEN a precizat că a cerut ministrului Educaţiei elaborarea unei hotărâri de urgenţă prin care toţi profesorii să primească majorările salariale prevăzute de Legea 221/2008, nu doar cei care au câştigat în instanţă acest drept. Score: 0,25
Băncile execută silit peste 100.000 de români cu datorii „În două, trei luni putem vorbi despre o reaşezare a preţurilor, deoarece legea spune că după mai multe licitaţii banca poate vinde o casă şi la 1% din valoarea la care a fost evaluată iniţial", a mai adăugat Piperea. Score: 0,26
Vară fierbinte la Chişinău: referendum constituţional şi prezidenţiale Presedintele interimar, liberalul Mihai Ghimpu, a asigurat doar că legea fundamentală va fi ajustată, nu modificată total, un răspuns menit să calmeze spiritele stângii din Moldova, iritată de iniţiativa lui Ghimpu de a oficializa limba română şi de a modifica alte cîteva zeci de articole constituţionale. Score: 0,26
Bomba socială ticăie sub scaunul lui Boc …pichete în teritoriu – 10 martie Timiş, 11 martie Satu Mare, Dolj, Dâmboviţa, 12 martie Vrancea – la dezbateri între sindicalişti şi parlamentari, punctul prioritar fiind legea pensiilor, apoi mitinguri în teritoriu cu cel puţin 1.000 de persoane”, a spus Hossu. Score: 0,25
Hrebenciuc despre solicitarea de arestare a lui Voicu: Acțiune pur politică Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participare la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie. Score: 0,26
Voicu: Adevărul va ieși la iveală. Nu am pretins de la nimeni un cent Senatorul Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participare la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie. Score: 0,26
DNA cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu Este pentru prima oară când DNA cere arestarea unui senator.Voicu este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi participare la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie. Score: 0,26
Partidul-stat pregătește o lovitură de Senat Mașina de propagandă a acestui partid încearcă să ne prostească pe față și susține teza că Legea fundamentală nu conține vreo prevedere din care să reiasă că partidul care numeșre șeful Senatului este singurul care poate să-l și dea jos din funcție. Score: 0,25
Adevărul despre Proclamaţia de la Timişoara. Interviu cu Liana Şerban Nici pentru gropile din asfalt nu a făcut apel la primărie.Au trecut cei peste zece ani de la moartea subită a celui care, parlamentar fiind, terminase Legea lustraţiei, niciodată promovată de vreo putere politică. … Despre Legea lustraţiei. Score: 0,26
PDL şi UDMR vor preşedinţia Senatului Marko a mai declarat că a studiat timp de cinci zile Constituţia şi a ajuns la concluzia că Legea fundamentală prevede revocarea preşedintelui Senatului. Score: 0,25
Bugetarii dau startul la proteste peste două zile De asemenea, în ziua votului pe Legea pensiilor la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, sindicaliştii ameninţă că vor organiza un miting de mare amploare în Capitală, la care vor participa cel puţin 10.000 de oameni. Score: 0,26
Geoană le cere contestatarilor săi respectarea Constituţiei …demersul pedelist, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD:” Întrebarea este dacă cei care sunt azi la PDL au vreo brumă de respect faţă de Constituţie şi de legea românească. Score: 0,26
Criza îi transformă pe hingherii britanici în poliţişti “Planul ministerului creează confuzie între poliţie ca instituţie care apără legea şi aceste pseudoagenţii. Score: 0,26
Marius Oprea dă în judecată Guvernul şi se teme că va fi aruncat din casă de oamenii lui Boc …mi recupera postul – pentru că nu mă agăţ de un scaun – ci pentru a demonstra că Hotărârea Guvernului de înlocuire a mea este una de tip stalinist care nu respectă nici legea nici principiile elementare de drept”. „ Score: 0,25
Medicamentele, de cinci ori mai scumpe Preţurile la medicamente vor creşte din 1 aprilie întrucât prin legea bugetului de stat cursul de schimb a fost stabilit la 4,25 lei pentru un euro, în loc de patru lei cum a fost în actul normativ din 2009, declara, la 1 februarie, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Score: 0,25
Prima zi de Congres PNL. Tăriceanu către Antonescu: „Şi Geoană a fost la buget, preşedintele nostru a fost absent” El l-a criticat pe Antonescu pentru că nu a luat poziţie faţă de unele acţiuni ale guvernului şi în special pentru că nu a participat la dezbaterile pe Legea bugetului. Score: 0,25
Legea pensiilor va fi modificată în Parlament Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean afirmă că parlamentarii formaţiunii vor susţine amendamentele sindicaliştilor referitoare la Legea privind sistemul unitar de pensii, motivând că proiectul legii întocmit de Guvern "sub presiunea timpului" poate fi îmbunătăţit, informează Mediafax.“Legile… Score: 0,68
Legea funcţionarilor publici, contestată de PSD la Curtea Constituţională Not found: legea Score: 0,42
Coşmarul parcărilor, avatar bucureştean Cu ciocane, bormaşini şi flex, muncitorii primăriei au făcut azi legea în centrul Bucureştiului, mai exact în zona Unirii şi Tineretului. Score: 0,25
Trei necunoscuţi încearcă să-l dea jos pe Geoană Problema e că legea românească, Regulamentul şi deciziile CCR împiedică acest element de instabilitate. Score: 0,25
Slovacia impune patriotismul prin lege Legea a fost propusă de Partidul Național Slovac, de orientare naţionalistă, care deţine trei portofolii ministeriale, printre care şi Educaţia. Score: 0,26
Legea responsabilităţii fiscale, aprobată de Senat Senatul României a votat, miercuri, proiectul guvernamental al Legii responsabilităţii fiscale.Fondul Monetar Internaţional a convenit, la începutul anului, cu autorităţile române, ca Legea responsabilităţii fiscale să fie adoptată de Parlament până la finalul lunii martie. Score: 0,68
Boy George se întoarce: un nou videoclip şi 12 concerte Anul trecut, controversatul artist a avut mari probleme cu legea, după ce a fost găsit vinovat de sechestrarea unui tânăr norvegian care ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Score: 0,26