Liana Şerban, soţia regretatului George Şerban, autorul Proclamaţiei de la Timişoara, locuieşte în acelaşi apartament din Cartierul Soarelui. A refuzat ca străduţa pe care ea a plantat doi nuci să-i poarte numele soţului. Nici pentru gropile din asfalt nu a făcut apel la primărie.Au trecut cei peste zece ani de la moartea subită a celui care, parlamentar fiind, terminase Legea lustraţiei, niciodată promovată de vreo putere politică. Este dezamăgită nu numai de lipsa voinţei politice de promovare a Legii lustraţiei, ci şi de puhoiul de impostori care se revendică cu merite deosebite.
În oraşul revoluţiei se pregătesc evenimente cu prilejul comemorării a 20 de ani de la lansarea celebrului document care a dat naştere la manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii din Bucureşti. E timp de nădejde sau de deznădejde?
În ce context aţi auzit pentru prima oară despre necesitatea lansării unei proclamaţii către ţară?
În ziua de 20 decembrie 1989. A cincea zi de singurătate şi de disperare a timişorenilor aflaţi în stradă. Când s-a deschis balconul Operei, George a venit acasă după maşina de scris, spunându-mi că va încerca să propună redactarea unei proclamaţii către ţară. Nu a reuşit să intre în clădire.
Cine a avut ideea redactării documentului în iarna anului 1990, la Societatea Timişoara? Mulţi se revendică drept autori.
Înainte de a răspunde, cred că e nevoie de o precizare. După terminarea Facultăţii de Sociologie-Psihologie, George a predat câţiva ani istoria. Eu aveam, la fel, studii de specialitate în domeniu. Am parcurs şi acasă, şi la catedră programele tuturor revoluţiilor. Ştiam amândoi că tot ceea ce fusese în decembrie ’89 era în pericol de a rămâne în stadiul de revoltă împotriva dictatorului, şi nu împotriva sistemului.
“Ideea redactării Proclamaţiei îi aparţine în exclusivitate lui George Şerban”
Dar după 22 decembrie 1989?
Cei instalaţi la putere asta urmăreau. Era nevoie de un program coerent care să distrugă vechea structură. Să nu uităm că URSS era încă un stat puternic. Ideea redactării proclamaţiei îi aparţine însă, în exclusivitate, lui George Şerban.
Care au fost premisele politice?
Pentru mulţi timişoreni, primul semnal de alarmă a fost discursul lui Ion Iliescu, în ziua de 22 decembrie, când anunţa că “Ceauşescu a întinat nobilele idealuri ale comunismului…”.
Atunci a fost declicul timişorenilor?
Doar cine a trăit disperarea singurătăţii, mă repet, doar cine a avut forţa de a înfrunta singur un sistem criminal nu se putea mulţumi cu simpla condamnare a unui dictator, ci dorea distrugerea sistemului criminal.
Manifestaţiile din ianuarie 1990 au convins că revoluţia e furată?
După mascarada cu teroriştii au venit minerii.
Când domnul Coposu le-a pus sula-n coaste?
Emanaţii au creat un “haos dirijat”. Pentru că actorii loviturii de stat, adică aparatcicii din linia a doua, se vor fi instalat la putere.
Între pragmatism şi manipulare
Cum s-a redactat Proclamaţia de la Timişoara?
Proclamaţia se dorea a fi un document programatic care să stabilească cadrul legal al desprinderii totale şi definitive de vechiul regim. Şi nu numai atât. Acesta a fost obiectivul prioritar. Trebuia distrusă legătura ocultă dintre exponenţii partidului şi Securităţii, care urmăreau menţinerea puterii. Nu s-a cerut pedepsirea lor, ci doar să stea departe de putere pentru câţiva ani.
De ce?
Pentru că au dovedit în cei peste 40 de ani că nu au fost în stare decât să aducă la disperare un popor întreg. Din păcate, “foştii” au înţeles mult mai bine decât restul românilor importanţa “punctului 8” şi au reuşit să manipuleze opinia publică în interesul propriu. Consecinţele sunt vizibile şi după douăzeci de ani.
Dar documentul mai avea şi alte revendicări.
În egală măsură, Proclamaţia trebuia să deschidă România spre Europa, deschidere pe care noi, timişorenii, am simţit-o dintotdeauna.
Câţi dintre intelectualii Societăţii Timişoara au venit cu propuneri?
Voi răspunde cu un citat apărut în volum, cu ocazia aniversării a patru ani de la Proclamaţie: ”În şedinţa extraordinară, întrunită la ora 16.00, membrii Societăţii Timişoara analizează textul Proclamaţiei propus de George Şerban. Textul este adoptat şi Societatea Timişoara se angajează să susţină lansarea şi promovarea Proclamaţiei”. Am folosit citatul pentru a nu fi acuzată de subiectivism.
Aţi fost martora redactării documentului intrat în istorie sub denumirea de Proclamaţia de la Timişoara.
Da, Proclamaţia a fost gândită şi redactată în apartamentul cu nr. 15 dintr-un bloc oarecare, dintr-o zonă oarecare a Timişoarei. Doar consumul de tutun şi de cafea nu a fost chiar unul oarecare… Au fost zile tensionate. George a stat în birou, cu storurile trase. Aşa lucra.
Textul a fost modificat ulterior de către conducerea Societăţii Timişoara?
Repet, textul propus a fost adoptat de către membrii Societăţii Timişoara. Adoptat, nu modificat. Când s-a întors acasă mi-a spus că Bazil, unul dintre prietenii săi (Vasile Popovici, actual ambasador în Tunisia – n.a), a propus înlocuirea unei conjuncţii… atât ţin minte. Oricum, manuscrisul citit atunci se află la Muzeul Banatului Timişoara, contrasemnat pentru conformitate. Nu există adaosuri ori modificări.
“Unii le zic impostori, alţii uzurpatori”
De ce mulţi dintre intelectualii publici se prezintă drept coautori ai Proclamaţiei?
Cred că e vorba de memoria subiectivă. Fiecare tinde să se considere personaj principal într-o anumită distribuţie de roluri. Pe aceştia îi înţeleg. Alţii, însă, încearcă să îşi creeze legendă personală. Eu îi numesc impostori, alţii le zic uzurpatori. George Şerban a dorit ca Proclamaţia să fie a Timişoarei, a timişorenilor. Şi aşa trebuie să rămână.
Cât a durat de la scrierea documentului până la lansarea acestuia în Piaţa Operei?
Redactarea propriu-zisă a durat aproximativ o săptămână. În 27 februarie, textul propus de George a fost citit şi adoptat în şedinţa societăţii. În zilele următoare era prezentat în faţa Consiliului Local, care l-a votat ulterior. La începutul lunii martie, mai multe asociaţii civice şi-au exprimat adeziunea. Proclamaţia a fost tradusă în mai multe limbi şi difuzată, în 10 martie 1990, agenţiilor de presă din ţară şi din străinătate. Începând cu acea zi a început şi dezinformarea venită pe canale securiste că Banatul urmăreşte secesiunea.
Cum a reacţionat George Şerban la acuzaţiile de secesionism?
Reamintesc pasajul incriminat: ”Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative”. Nici vorbă de secesiune. Doar că pe postul naţional de televiziune a apărut doar comentariul tendenţios care făcea referire la desprinderea Banatului de ţară.
Şi ce efect a avut diversiunea?
Poate e mai puţin important să amintesc cum a reacţionat George la o astfel de manipulare grosieră. Eram profesoară de liceu, iar elevii au început să îmi povestească despre părinţi plecaţi cu maşina prin ţară şi care spuneau că au fost atacaţi cu pietre doar pentru că aveau număr de Timiş. Un elev mi-a povestit că tatăl său a suferit, fiind în deplasare la Piteşti, o criză de apendicită acută ce necesita o intervenţie de urgenţă, iar medicii l-au trimis să se opereze în “Republica Banat”.
Aveţi şi dvs. vreo contribuţie la redactarea Proclamaţiei?
Poate că e prea mult spus. Ştiu că am discutat împreună ore în şir fiecare punct al Proclamaţiei. Formaţia mea istorică m-a ajutat să fiu un partener de dialog bine documentat. Îmi vine să zâmbesc când aud că filologi sau ingineri au pretenţia că ar fi ştiut cum se structurează un astfel de document.
Despre Legea lustraţiei. Când a scris-o George Şerban?
George a intrat în politică, ulterior devenind parlamentar, pentru a transforma în lege punctul 8 al Proclamaţiei. E vorba de Lustraţie. A fost convins că are obligaţia morală de a pune în aplicare cel mai important articol al documentului amintit. A lucrat la proiect aproape un an.
Reapariţia impostorilor şi pe Lustraţie
Şi peste zece ani de plimbare prin parlament.
Da. Revenind. Era nevoie de consultarea unor jurişti bine pregătiţi pentru ca proiectul să nu poată fi respins ori modificat în Parlament, încât să îşi piardă în vreun fel consistenţa. A studiat legi similare aplicate în fostele ţări comuniste. A definitivat proiectul cu câteva zile înainte de a muri. După dispariţia sa, am oferit documentul Societăţii Timişoara. Din păcate, proiectul a fost blocat în Parlament şi, ca o tristă repetare a imposturii, au apărut personaje care se pretind a fi, de data aceasta, autorii Lustraţiei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.