Poprirea pe salariu poate afecta direct venitul lunar al unei persoane care are datorii neplătite, însă legea stabilește limite clare privind sumele care pot fi reținute. Mulți români află despre această măsură abia atunci când observă că primesc un salariu mai mic sau că angajatorul a început reținerile.
Poprirea pe salariu este o procedură de executare silită prin care o parte din veniturile salariale este direcționată către creditor pentru recuperarea unei datorii. Totuși, nu întregul venit poate fi blocat, iar anumite categorii de bani sunt protejate de lege.
Află cât poate fi reținut legal din salariu, în ce situații limita ajunge la jumătate din venit, ce bani nu pot fi popriți și ce drepturi ai dacă executarea silită nu respectă prevederile legale.
Poprire pe salariu. Care e cota maximă până la care îți pot fi indisponibilizate veniturile salariale
În funcție de natura creanței sau de mulți creditori există, cota poprită din salariu diferă. Astfel, pentru datorii la un credit neplătit, de exemplu, îți poate fi poprită cel mult o treime din venitul lunar net.
Situația poate fi însă diferită în cazul în care există o hotărâre judecătorească pentru achitarea pensiei de întreținere și nu o respecți, dar și dacă există mai multe dosare de executare îndreptate împotriva ta.
- Datorii obișnuite (credite, facturi, taxe): se poate reține cel mult o treime (1/3) din venitul lunar net.
- Pensia de întreținere (obligația de întreținere): în acest caz, limita este mai mare, putând ajunge până la jumătate (1/2) din venitul net.
- Mai multe popriri simultane: dacă există executări silite din partea mai multor creditori, reținerea totală nu poate depăși jumătate (1/2) din salariul net.
Află și ANAF extinde executarea silită online: vrea să vândă și creanțe ale statului față de firme în insolvență
Scapi de poprire dacă încasezi salariul în plic?
Nu, încasarea salariului în numerar (cash) nu te scapă de poprire. Faptul că primești salariul direct în mână, și nu prin transfer bancar, nu înseamnă că executarea silită încetează sau că veniturile tale devin imposibil de urmărit.
În cazul unei popriri pe salariu, măsura este transmisă de executorul judecătoresc direct angajatorului. Acesta are obligația legală de a reține partea stabilită de lege din venitul net al angajatului, indiferent dacă salariul este plătit prin bancă sau în numerar.
Cu alte cuvinte, dacă angajatorul îți plătește salariul cash, el trebuie totuși să aplice poprirea și să vireze suma reținută către creditor, conform adresei de poprire primite de la executor.
De asemenea, e important să știi că, dacă eviți poprirea prin schimbarea modalității de plată a salariului sau prin ascunderea veniturilor, te-ai putea confrunta cu urmări juridice.
Poprirea nu este legată de contul bancar, ci de venitul obținut de persoana executată silit, iar cât timp venitul este fiscalizat, acesta nu poate fi ascuns.
Executarea silită a salariilor se realizează după o procedură diferită, în cazul persoanelor cu venituri foarte mici
Dacă venitul tău este sub nivelul salariului minim net pe economie, legea îți oferă o protecție suplimentară.
În această situație, poprirea se poate aplica doar asupra părții din venit care depășește jumătate din salariul minim net pe economie.
Scopul acestei reguli este de a asigura debitorului resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor esențiale de trai.
„De ce nu am fost anunțat înainte?”
Este o întrebare frecventă la care caută răspuns adesea mulți români ajunși în situația de a fi executați silit.
Potrivit legii, poprirea se înființează fără somație prealabilă. Executorul judecătoresc transmite adresa de înființare a popririi direct băncii sau angajatorului, pentru a evita retragerea ori transferul sumelor înainte ca măsura să producă efecte.
Debitorul este informat oficial după înființarea popririi, în condițiile prevăzute de lege.
Venituri care nu pot fi poprite
Există categorii de venituri asupra cărora poprirea nu poate fi instituită, indiferent de valoarea datoriei. Printre acestea se numără:
- alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii;
- diurnele și alte indemnizații cu destinație specială;
- ajutoarele de maternitate și ajutoarele de deces;
- bursele de studii acordate de stat.
Dacă observi că au fost reținute sume provenite din aceste categorii, poți solicita băncii sau executorului deblocarea lor, prezentând documente care dovedesc proveniența banilor, cum ar fi extrasele de cont.
Conform Art. 729 din Codul de procedură civilă, limitele popririi asupra salariilor și altor venituri periodice sunt următoarele:
- Pentru datorii obișnuite (credite, facturi, taxe etc.), se poate reține cel mult o treime (1/3) din venitul lunar net.
- Pentru obligația de întreținere sau alocația pentru copii, se poate reține până la jumătate (1/2) din venitul lunar net.
- Dacă există mai multe popriri asupra aceluiași venit, reținerea totală nu poate depăși jumătate (1/2) din venitul lunar net, indiferent de natura creanțelor, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
- Dacă venitul este mai mic decât salariul minim net pe economie, poprirea se poate aplica numai asupra părții care depășește jumătate din acest cuantum.
- Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensațiile acordate la încetarea contractului individual de muncă și indemnizațiile de șomaj nu pot fi urmărite decât pentru obligații de întreținere și despăgubiri pentru daune cauzate prin moarte sau vătămări corporale, dacă legea nu prevede altfel. În aceste cazuri, poprirea se poate face în limita a jumătate din cuantumul acestor venituri.
- Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, ajutoarele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele și orice alte indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.
Scapi de poprirea pe salariu dacă schimbi locul de muncă?
Schimbarea angajatorului nu duce la încetarea popririi, deoarece fostul angajator are obligația de a informa executorul judecătoresc cu privire la încetarea raportului de muncă, iar poprirea poate fi continuată asupra veniturilor obținute de la noul angajator, potrivit procedurilor legale.
Ce poți face dacă bănuiești că executarea silită nu este legală?
Dacă observi că se rețin sume peste limitele prevăzute de lege sau consideri că executarea este nelegală, de exemplu deoarece datoria este prescrisă, poți formula contestație la executare.
În principiu, termenul este de 15 zile de la data la care ai luat cunoștință de actul de executare ori de măsura popririi, în condițiile prevăzute de lege.
Recomandare: nu ignora comunicările primite de la executorul judecătoresc. Verificarea rapidă a documentelor și, dacă este necesar, solicitarea unui sfat juridic te pot ajuta să îți protejezi drepturile și să gestionezi executarea silită în condițiile prevăzute de lege.
Surse:
1. Poprire în 2026 – cont bancar, salariu, limite și validare, https://avocatbiancaverdes.ro/poprirea-in-executarea-silita/
2. Poprirea pe salariu: cadru legal, procedură și responsabilități în relația angajat–angajator, https://www.pluxee.ro/blog/poprire-salariu/
3. Art. 729: Limitele urmăririi veniturilor băneşti, Codul de Procedură Civilă