UPDATE VIDEO Nicușor Dan, alături de viitorii ofițeri ai Armatei Române: „Apărarea țării a ieșit dintr-o zonă teoretică”

Nicușor Dan participă la ceremonia jurământului militar de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”. Peste 2.700 de studenți și elevi depun jurământul în România.

Mădălina Hodea și Rami Cristescu - senior editor
UPDATE VIDEO Nicușor Dan, alături de viitorii ofițeri ai Armatei Române: „Apărarea țării a ieșit dintr-o zonă teoretică”

sursa foto Cotidianul - Participare la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenții Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

Nicușor Dan participă la ceremonia jurământului militar de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”. Peste 2.700 de studenți și elevi depun jurământul în România.

Președintele Nicușor Dan participă vineri, 23 octombrie, la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenții Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București. Evenimentul este programat să înceapă la ora 11:00 și face parte din seria ceremoniilor organizate în această perioadă în instituțiile militare de învățământ din România.

UPDATE

Parada Militară

UPDATE

Intonarea Imnului României

UPDATE 

„Se fac lucruri în România. Într-adevăr, dotăm Armata Română și suntem într-un program accelerat, SAFE, alături de fonduri americane, pentru a aduce tehnologii noi în România, astfel încât dumneavoastră, ofițerii și subofițerii Armatei Române, să fiți cu toții protejați.
Dar poate că nu este suficient. Poate că trebuie să câștigăm, domnule președinte, acel pariu despre care vorbeați, bazat pe creativitatea noastră și pe capacitatea de a fi împreună în fruntea tehnologiei. Inteligența artificială și alte provocări ne așteaptă. Trebuie să fiți deschiși către noile tehnologii, iar dumneavoastră, domnilor profesori, vă rog frumos să îi încurajați pe studenți să fie creativi, să se poată adapta noilor tehnologii și să le cunoască.”, a spus Ministrul Apărării Națioanle.

„Trăim niște momente în care apărarea țării a ieșit dintr-o zonă cumva teoretică, după al Doilea Război Mondial. După 80 de ani de pace, pacea a fost considerată de la sine înțeleasă. Iată că nu mai este așa, cu atât mai important fiind ceea ce face fiecare dintre noi. Sunt niște momente în care armata devine din ce în ce mai importantă în cadrul unei societăți” , a spus Nicușor Dan.

„România a înțeles acest lucru și investește masiv în echipamente militare. Dumneavoastră vă veți perfecționa lucrând cu echipamente de ultimă generație. Mai mult decât atât, trăim niște momente în care inovarea și cercetarea au un rol esențial. Vor câștiga acele țări care vor pune accent pe inovare și cercetare. Așteptarea noastră este să contribuiți la dezvoltarea echipamentelor viitorului, care vor face diferența” a spus Nicușor Dan

UPDATE Jurământul a fost rostit

Rostirea jurământului

UPDATE Președintele Nicușor Dan și ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, au ajuns la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, unde participă la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenții instituției.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit programului oficial al Administrației Prezidențiale, șeful statului va fi prezent la momentul în care studenții își asumă angajamentul de credință față de țară. Depunerea jurământului militar reprezintă una dintre etapele importante din formarea viitorilor ofițeri și marchează asumarea responsabilităților specifice carierei militare.

Ceremonia se desfășoară la sediul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, situat pe Bulevardul George Coșbuc din Capitală. Instituția pregătește specialiști pentru domenii tehnice esențiale sistemului de apărare, în contextul în care tehnologia și pregătirea inginerească au un rol tot mai important în funcționarea echipamentelor și sistemelor militare.

Peste 2.700 de studenți și elevi depun jurământul militar în România

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, peste 2.700 de studenți și elevi din anul I urmează să depună jurământul militar în aceste două zile. Ceremoniile sunt organizate în mai multe orașe din țară, printre care București, Constanța, Sibiu și Brașov.

Vineri, manifestările au loc la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București, Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.

Sâmbătă sunt programate ceremonii pentru studenții Institutului Medico-Militar, în București, Târgu Mureș și Cluj-Napoca. Totodată, evenimente similare au loc în școlile militare care pregătesc viitori maiștri militari și subofițeri.

Comandantul suprem al Forțelor Armate

În calitate de președinte al României, Nicușor Dan este comandantul suprem al Forțelor Armate și prezidează Consiliul Suprem de Apărare a Țării, instituție care organizează și coordonează activitățile privind apărarea și securitatea națională. Armata României are misiunea de a proteja suveranitatea, independența și integritatea teritorială a statului, dar și de a contribui la apărarea colectivă a NATO.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.