Videanu: Avem în vedere creşterea salariului minim Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat că viziunile preşedintelui Băsescu şi ale PDL privind scăderea CAS şi legate de cota unică "nu sunt foarte diferite" şi a menţionat că democrat-liberalii au în vedere un ansamblu de măsuri, creşterea salariului minim, concomitent cu reducerea contribuţiilor. Score: 0,28
PDL a cerut fără succes procedură de urgenţă la Legea pensiilor în Senat Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat că democrat-liberalii au cerut ca reexaminarea Legii pensiilor să se facă în procedură de urgenţă, iar Comisia de muncă să facă raportul într-o săptămână, având în vedere că este vorba despre modificarea doar a unui articol al actului normativ. Score: 0,29
Băsescu, în căutarea unor puţoi! Socialiştii şi liberalii l-au refuzat şi l-au lăsat pe Traian Băsescu să se distreze cu trepăduşii săi politici. Score: 0,28
Moş Călifar şi Mircea Mihăieş …straşnice" de la Mache fiindcă se dăduse de gol ca mincinos, ipocrit şi făţarnic.Atunci vin şi zi : dacă "măgarii violenţi şi fără manieră" sunt pesedeii+liberalii, ia să vedem cine o fi Lache "secătura" aşa cum îl defineşte Caragiale? Score: 0,29
Promovarea şi recunoaşterea ilegală a grupului lui Gabriel Oprea Şeful statului a "descoperit" şi motivul pentru care liberalii au lipsit: "Am înţeles că ar fi fost surmenaţi şi ar fi avut nevoie de odihnă după-amiaza, pentru a participa la emisiuni de televiziune". Score: 0,28
Consultări în „famiglie” la Cotroceni Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, vineri, că liberalii nu vor participa la consultările iniţiate de şeful statului pe tema priorităţilor legislative, întrucât nu mai recunosc în Traian Băsescu un partener de dialog. Score: 0,28
Liberalii boicotează, în continuare, Biroul Permanent al Camerei Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, că cererea de reexaminare a Legii pensiilor reprezintă un gest formal, de imagine, întrucât parlamentarii nu vor putea discuta legea în ansamblu, el precizând că liberalii nu vor participal la BP al Camerei, când se va discuta această temă. Score: 0,83
Primăria Techirghiol vrea să joace la Loto cu bani din bugetul local Liberalii şi social-democraţii au încheiat o înţelegere la nivel local şi au majoritatea în Consiliu. Score: 0,29
Băsescu se întoarce la partide pentru consultări despre bugetul pe 2011 Dacă PDL, UDMR, independenţii şi minorităţile naţionale şi-au anunţat participarea la consultări, liberalii au refuzat din start invitaţia, iar social-democraţii decid abia mâine dimineaţă dacă vor da curs invitaţiei, în cadrul şedinţei Biroului Permanent. Score: 0,32
Băsescu invită partidele la Cotroceni Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii nu vor merge la consultări. … "Noi nu suntem ca liberalii, care ştiu imediat ce vor face, noi ne mai gândim", a spus Dragnea. Score: 0,30
Antonescu spune că liberalii nu vor face grevă parlamentară Antonescu a anunţat că liberalii nu vor participa în continuare la şedinţele de Birou Permanent ale Camerei până în clipa în care Roberta Anastase nu va demisia din funcţia de şefă a instituţiei. Score: 0,83
Fenechiu: Sper ca Năstase să rămână doar blogger după Congresul PSD quot;Analiza pe care o face Năstase este de fapt un atac politic, atâta timp cât numai liberalii sunt prezentaţi într-o lumină defavorabilă. Score: 0,28
Iliescu: În actuala situaţie politică se impune o alianţă cu liberalii ) Beneficiarii sunt alţii, inclusiv liberalii (.. … "Atunci am avut trei mari orientări: ţărăniştii, liberalii şi noi, care încercam să impunem un concept nou al economiei de piaţă. Score: 0,85
PNL nu impune ultimatum PSD pe tema moţiunii Întrebat cum va reacţiona PNL dacă PSD îi va transmite că va depune moţiunea de cenzură după Congresul său, liderul liberal a opinat că moţiunea de cenzură poate fi transformată într-un instrument câştigător dacă social-democraţii şi liberalii lucrează împreună. Score: 0,29
Iliescu: Moţiunea de cenzură nu trebuie depusă înainte de Congresul PSD În ceea ce priveşte relaţia PSD cu PNL, Iliescu a precizat că cele două formaţiuni au platforme ideologice diferite – liberalii apără capitalul, social-democraţia apără munca -, … Asta face ca liberalii şi social-democraţii să facă front comun. Score: 0,31
Flutur: PDL trebuie să şi profite de criză, nu doar să tragă ponoasele Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a afirmat duminică, la Suceava, că democrat-liberalii trebuie să rămână la guvernare şi că pentru asta ar fi nevoie de încă o revoluţie portocalie. Score: 0,30
Atac liberal la guvernator şi la guvernarea PSD Cam aşa ne împrietenim", a spus Antonescu, care a arătat că PSD şi PNL vor face un Guvern până la alegeri şi că, mai departe, va fi un fel de "ori noi, ori ei" întrucât liberalii şi social-democraţii au doctrine, soluţii şi mentalităţi diferite. Score: 0,28
Guvernul Boc pompează bani în primăriile PDL Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a acuzat pe deputaţii PSD că au cerut PDL 127 de miliarde de lei pentru a vota Legea pensiilor, iar democrat-liberalii nu au acceptat acest "şantaj ordinar". & Score: 0,30
Ghişe: Asociaţiile de jurnalişti sunt primele chemate să amendeze Legea jurnalistului Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că "Legea jurnalistului", promovată de Ioan Ghişe, nu are aprobarea BPC şi a grupului parlamentar din Senat, menţionând că liberalii nu vor susţine o modificare legislativă fără consultarea tuturor factorilor implicaţi. Score: 0,28
Suspendarea lui Băsescu, între flotări logice şi argumente Nu am avut deloc sentimentul că liberalii n-ar merge, şi încă destul de entuziaşti, la suspendare. Score: 0,28
Curtea Constituțională discută pe 29 septembrie contestaţiile la Legea pensiilor În sesizare, liberalii contestă procedura de adoptare şi probleme de fond la Legea sistemului unitar de pensii. Score: 0,28
Roberta Anastase are, totuşi, picioare lungi Însă liberalii ar trebui să se gândească bine la ce vor să facă, pentru că modificarea axiomei l-ar putea face scăpat pe şeful de partid al doamnei Anastase, Emil Boc. Score: 0,28
Primul hop al lui Antonescu în PNL Liberalii din organizaţia Haţeg l-au propus candidat pe Nicolae Timiş, primarul oraşului, fratele deputatului decedat. Score: 0,28
Preda, Macovei, Baconschi, printre prezidenţiabilii lui Băsescu Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la B1 Tv, că sunt câţiva "primari extraordinari" la PDL şi PSD care pot ajunge în funcţia şef al statului, indicându-i în acest sens şi pe democrat-liberalii Cristian Preda, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Teodor Baconschi. Score: 0,28
Băsescu ar cere demisia premierului dacă PSD primeşte bani Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a acuzat, marţi, în plen, pe deputaţii PSD că au cerut PDL 127 de miliarde de lei pentru a vota Legea pensiilor, iar democrat-liberalii nu au acceptat acest "şantaj ordinar". Score: 0,28