Cadou electoral al PSD cu „sprijin” indirect al lui Traian Băsescu Oricum legea trecea, pentru că au majoritatea necesară”, ne-a declarat un senator al Opoziţiei. Score: 0,27
Ministrul Apărării de la Chişinău participă în premieră la Summitul NATO „Pentru moment există Constituţia care prevede că Republica Moldova este un stat neutru, iar sondajele arată că majoritatea cetăţenilor se pronunţă pentru păstrarea neutralităţii. Score: 0,28
Redevenţele din România, între sforării şi inconştienţă Sistemul de concesiune este cel mai răspândit, fiind implementat în majoritatea statelor membre OCDE, cu precădere în Europa, Australia şi pe continentul nord-american, ţări cu regimuri fiscale şi legislaţie moderne şi stabile. Score: 0,27
Iohannis: E inadmisibil ca în 2018 capitala Moldovei să nu fie legată de vestul ţării prin autostradă Klaus Iohannis a participat, duminică, la Teatrul Naţional din Iaşi, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL, la care au fost majoritatea liderilor PNL şi PDL. Score: 0,28
Cum se câștigă alegerile în România În ceea ce privește noul act normativ propus de vicepremierul Dragnea, bazat pe un precedent din 2006 votat de majoritatea PNL-PDL, care ar pemite trecerea primarilor și președinților de consilii județene de la un partid la altul eliberați de sub sancțiunea pierderii funcției, motivația… Score: 0,29
Un vagon al unui tren încărcat cu motorină a deraiat Reprezentanţii Poliţiei Transporturi Feroviare au precizat că în fiecare tren erau câteva zeci de călători, iar după blocarea traficului feroviar majoritatea acestora au plecat către destinaţii cu alte mijloace de transport. Score: 0,28
Se pune de un război Dacă Ponta zâmbeşte pe ecran lat în majoritatea acestora, la fel cum o face pe la tot mai multe televiziuni, Iohannis se opinteşte şi el în sondajele mai recente, după mistificarea celui intern prin care i-a… Score: 0,27
Băsescu:”Ponta a avut o eschivă în menținerea propunerii lui Vâlcov” Majoritatea care a aprobat legea din 2006 are justificarea că interzice migrarea. Score: 0,27
Rusia ajută cu 5 miliarde de euro băncile lovite de sancțiunile Vestului Cele două bănci vor emite acţiuni preferenţiale către Fondul Naţional de Investiţii, instituţie care îşi alimentează majoritatea capitalului, în valoare de 86,5 miliarde de dolari la finele lui iulie, cu fonduri din veniturile din activitatea petrolieră. Score: 0,28
Dincolo de popcorn Este nu numai responsabilitatea lui Ponta sa ne ofere un nume, ci si a Partidului Socialist de la putere, precum si a tuturor partidelor care ii asigura majoritatea parlamentara necesara desemnarii noului prim-ministru. Score: 0,27
Opt bărbați și opt femei în noul Guvern francez Majoritatea va exista, nu poate fi altfel", a spus premierul francez la postul public de televiziune France 2, în contextul în care majoritatea socialistă s-a fragilizat din cauza frondei anumitor deputați ostili politicii de austeritate a președintelui François Hollande. Score: 0,29
Germania, echipament militar pentru kurzii din Irak Majoritatea germanilor sunt ostili livrărilor de arme către state angrenate în conflicte, scrie AFP. Score: 0,28
Reacția SUA la ultima provocare a Rusiei Ulterior, autoritățile de la Kiev au anunțat că majoritatea vehiculelor blindate au fost distruse de artileria şi aviaţia militară ucraineană. Score: 0,28
Kievul: Am distrus convoiul de blindate Majoritatea vehiculelor blindate din convoiul care a trecut luni frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei au fost distruse de artileria şi aviaţia militară ucraineană, a anunţat serviciul de presă al armatei, citat de agenţia Ukrinform, preluată de Mediafax în pagina electronică. Score: 0,28
Alegeri anticipate în Ucraina în toamnă Potrivit președintelui ucrainean, majoritatea deputaților actuali „au votat legi dictatoriale care au luat viețile activiștilor Maidanului”. Score: 0,28
Boeing a obţinut o comandă uriașă Majoritatea celor 82 de avioane comandate sunt din familia 737, între care 50 de aeronave modernizate Max 8 şi 30 de aparate din versiunea 800, conform b1TV. Score: 0,29
Scutul antirachetă: NATO, aproape de a demonstra că Rusia a avut dreptate Der Spiegel notează însă ca majoritatea statelor NATO şi în special Germania se împotrivesc unei asemenea măsuri, care ar putea constitui o provocare nenecesară la adresa Rusiei. Score: 0,28
„Numele meu este Mihai Burcea, sunt absolvent de Istorie, lucrez în cercetare și astăzi vă voi spune o poveste…” Martore ale istoriei prezentate de „milițianul spiritual” stau ultimele urme ale atacurilor germanilor, de pe unele clădiri (majoritatea au dispărut de-a lungul timpului). Score: 0,28
Legea amnistiei pentru primarii-burdihan Majoritatea se pierde ca urmare a traseismului sau din cauza ruperii unor alianţe. Score: 0,27
Agenţi de toate culorile Majoritatea sunt din aceeaşi breaslă principală, şi din celelalte ultracunoscute. Score: 0,27
Paradă cu prizonieri la Donețk Soldații, cu mâinile la spate, au defilat cu capetele plecate, majoritatea erau nebărbieriți, cu părul răvășit și îmbrăcați fie în combinezoane militare, fie în haine civile. Score: 0,28
Predoiu: PSD și aliații pregătesc furtul alegerilor prezidențiale Îi cer premierului să vină să spună că renunță la acest proiect și majoritatea să-l respingă", a declarat Predoiu, duminică, într-o conferință de presă. Score: 0,28
Avertizare de inundații pentru râuri din 23 de judeţe Pe parcursul zilei de sâmbătă, fenomenele se vor semnala în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea, îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică, local, în majoritatea regiunilor. Score: 0,28
Crucificați de jihadiști Jihadiști ai grupării Statul Islamic (SI) au executat în ultimele ore 18 oameni în mai multe provincii siriene, după care au crucificat majoritatea cadavrelor, a informat sâmbătă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), transmite EFE, citată de Agerpres. Score: 0,28
Ploi, grindină şi vijelii în weekend În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, după cum urmează: vineri noaptea şi pe parcursul zilei de sâmbătă în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică, local, în majoritatea regiunilor. Score: 0,28