Cristoiu ar depune declarația de interese. Și de avere! CTP a implementat-o deja la Gândul. Tiță o numește “trăznaie periculoasă”. AMP și R.Weber strigă “Abuz!” „Sigur, este măgulitor faptul că domnul Urban asociază ziariștii unor oameni plătiți din bani publici să contribuie la bunul mers al statului român, dar, să vezi minune, majoritatea jurnaliștilor români lucrează în companii private”, explică acesta, adăugând că "blogger-ii au scăpat deocamdată". & Score: 0,28
Tu cum îţi petreci timpul liber? "Majoritatea timpului liber, pe care îl am, încerc să îl folosesc pentru a citi şi a studia. Score: 0,28
Sir Terry Pratchett: „Dacă aș ști că pot muri când vreau eu, abia atunci aș trăi” După cum spune Moartea, personajul meu, majoritatea oamenilor nu se tem de moarte, se tem de toate lucrurile – cuțite, naufragii, boli, explozii – care o preced la distanță de microsecunde, dacă ești norocos, sau de ani întregi, dacă nu ești. Score: 0,27
Iarna îngheaţă investiţiile în Timiş "Am cerut o prelungire a termenului ca urmare a faptului că majoritatea lucrărilor care se fac în continuare, sunt cele din exterior", a declarat Adam Crăciunescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Score: 0,28
„Avatar” şi „The Hurt Locker”, favorite să obţină cele mai multe nominalizări la Oscar Bridges, fără niciun Oscar în carieră, în ciuda unor prestaţii memorabile, este credidat cu cele mai mari şanse să plece acasă cu prestigioasa distincţie, majoritatea cinefililor elogiind rolul cântăreţului de country pe care îl face în "Crazy Heart". Score: 0,28
Unul din patru copii britanici se uită la materiale pornografice pe internet, conform unui studiu Dintre cei 500 de copii care au participat la studiu, majoritatea au împrumutat modul de exprimare din mediul online şi în viaţa de zi cu zi. Score: 0,28
Boc: Pregătim terenul pentru confruntările politice viitoare "Ceea ce pot să vă spun este că PD-L a fost, este şi va fi întotdeauna un partid orientat cu faţa spre viitor şi nu cu faţa spre trecut, aşa cum sunt, din nefericire, majoritatea partidelor politice din România (.. Score: 0,28
C.V. Tudor anunţă crearea unui protocol de colaborare cu PSD la nivelul CGMB Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu au trecut în cursul zilei de marţi pe la sediul PSD pentru a discuta cu Mircea Geoană despre posibilitatea încheierii unui acord privind majoritatea din CGMB. Score: 0,28
Motoarele de căutare, principala sursă de unici pentru site-urile din România Mai bine de jumătate dintre vizitele de pe un site din România provin din Google, principala sursă de căutare pentru majoritatea dintre noi. Score: 0,28
Adevărata Jessica Biel Părinţii şi familiştii o asociază de obicei cu serialul de televiziune în care a jucat pe când era adolescentă- „7th Heaven”, iar majoritatea bărbaţilor sub 40 de ani sunt de părere că Jessica Biel este „gagica aia tare” a cărei sâni au fost masaţi de Adam Sandler în producţia „I Now Pronounce You Chuck and Larry”. Score: 0,30
Gerul îngheață Europa; Forumul economic de la Davos; Retragerea din Afganistan, pregătită la Londra Weekendul trecut, din Germania până în Turcia au murit cel puţin 40 de oameni, majoritatea în vârstă şi fără locuinţă. Score: 0,28
Lenin prinde viaţă în Piaţa Presei Libere „Nu ar trebui să ne ascundem istoria”, este de părere artista „majoritatea capitalelor din Europa au astfel de muzee, la noi nu există nici unul momentan”. Score: 0,27
39 de filiale PSD îl sprijină pe Mircea Geoană În timp ce majoritatea membrilor Biroului Permanent, în frunte cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, au dezbătut soarta social-democraţiei la Bucureşti, Mircea Geoană şi liderii PSD din Ardeal s-au întâlnit la Poiana Braşov. Score: 0,28
Geoană petrece „un weekend relaxat” alături de liderii organizaţiilor judeţene În timp ce majoritatea membrilor Biroului Permanent, în frunte cu Ion Iliescu şi Adrian Năstase, au dezbătut soarta social-democraţiei la Bucureşti, Mircea Geoană şi liderii PSD din Ardeal s-au întâlnesc la Poiana Braşov."Nu este o întâlnire. Score: 0,28
Se rupe Frăţia Trandafirului? La majoritatea deciziilor, a fost inspiratorul, a împins spre decizii dar nu şi le-a asumat niciodată, din cauza lui PSD-ul nu mai are nicio direcţie”, spune Vasile Dâncu citat de Realitatea FM. Score: 0,27
Washington Post şi New York Times scriu din nou despre „atacurile energetice” …că nu e lămurit ce făcea Manolea pe lângă preşedinte.Afirmaţiile privind utilizarea unui parapsiholog obscur în campania electorală ar fi fost considerate ridicole în majoritatea ţărilor UE, dar în România, ţara lui Dracula şi a altor tradiţii oculte, acuzaţiile de "atac cu energie negativă" au devenit subiect principal, comentează… Score: 0,28
Vasile Dâncu: Ion Iliescu este o relicvă a istoriei, nu mai are loc la masa PSD La majoritatea deciziilor, a fost inspiratorul, a împins spre decizii dar nu şi le-a asumat niciodată, din cauza lui PSD-ul nu mai are nicio direcţie”, spune Vasile Dâncu. Score: 0,28
PD-L îşi amână congresul până în toamnă Convenţia Naţională a PD-L în care urmează să fie ales un nou preşedinte va avea loc în cea de-a doua parte a anului, cel mai probabil în luna septembrie, majoritatea liderilor partidului considerând că este nevoie de timp pentru a se lucra la modificarea Statutului.Surse din conducerea PDL au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX… Score: 0,28
Republicanul care l-a „înfrânt” pe Obama a pozat în reviste pentru femei …ată cu victoria republicanului, controversata reformă a sistemului sanitar propusă de Obama este pusă sub semnul întrebării, pentru ca democraţii au pierdut astfel majoritatea din Senat care le permitea să treacă legeaRepublicanul Scott Brown, care a câştigat mari alegerile pentru postul de senator în Boston, Massachusetts a poza… Score: 0,28
Digitalizarea impune reinventarea industriei Consumul linear: programele de televiziune şi de radio îşi menţin supremaţia În 2010, majoritatea conţinutului video şi audio va fi consumat în mod linear. Score: 0,27
Rumiana Jeleva îşi retrage candidatura pentru postul de comisar european Majoritatea europarlamentarilor reuniţi luni seara în Parlamentul European pentru a evalua competenţele comisarului european desemnat al Bulgariei, Rumiana Jeleva, au emis rezerve serioase în ceea ce o priveşte. Score: 0,29
Un nou clip cu SUV-ul Dacia Duster, imagini in mişcare, detalii de interior (Video) De asemenea, garanţia disponibilă pe majoritatea pieţelor europene va fi de 3 ani sau 100.000 km. Score: 0,28
România ocupă locul 1 în topul exportatorilor. De prostituţie Sunt însă cele mai „vizibile” în majoritatea ţărilor europene. Score: 0,28
Salvaţi Copiii România face apel la donaţii pentru ajutorarea familiilor din Haiti Aceştia au raportat că dărâmăturile au rămas în stradă iar majoritatea caselor din împrejurimi sunt distruse. Score: 0,28
Băhăian, omul negru de pe Facebook. „Pare o manifestare relativ nouă a criminalului în serie care are ca mobil banul”, crede Tudorel Butoi (Video) Când afacerea intra la apă, “proprietarii” erau lichidaţi.Psihologul-criminalist Tudorel Butoi a răspuns întrebărilor puse de cotidianul.ro şi a etichetat cazul ca fiind generat de "hedonism material", nu de "hedonism sexual" cum se întîmplă la majoritatea criminalilor în serie. Score: 0,28
De citit în weekend. Alegeri în Ucraina. Meciul Honorius-Stroe. Hannah Montana din capul copiilor. Maşinile lui 2010 Dar chiar dacă Google se va retrage cu adevărat din China, pentru majoritatea utilizatorilor spaţiului virtual nu se va schimba nimic, deoarece, altfel decât în restul lumii, pe piaţa chineză Google nu este lider, ci se află mult în urma concurentului autohton Baidu. Score: 0,27