Rockerii de la Iron Maiden vor o maseuză profesionistă, la concertul de la Cluj În zona de culise, membrii trupei vor avea la dispoziţie nu mai puţin de 12 cabine, dintre care două vor fi destinate chitaristului şi toboşarului pentru repetiţii individuale înainte de concert. Score: 0,27
Dineu în onoarea lui Shimon Peres Este întâlnirea dintre domnul preşedinte (Shimon Peres – n.r.) cu membrii comunităţilor evreieşti din România. Score: 0,26
Sindicaliştii nu vor în Legea ANI El a precizat că liderii de sindicat care sunt angajaţi în instituţii publice, precum funcţionari publici, membri în CA ale instituţiilor publice, membrii CES, depun deja, ca şi până acum, declaraţii. Score: 0,26
Analişti: Rata anuală a inflaţiei s-a accentuat la 7,5% în iulie Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) estimează, în medie, că rata anuală a inflaţiei din iulie 2010 a fost de 7,5% şi se aşteaptă ca aceasta să se accentueze la 8,1% la finalul anului, potrivit unui comunicat emis marţi de asociaţie. Score: 0,27
De ce BNR nu se simte vinovată de dezastrul din ţară? Pe când preşedintele Traian Băsescu ar vrea să remanieze guvernul după 1 septembrie, să-i înlocuiască pe unii miniştri ai PDL cu „oameni puternici" (de tip Elena Udrea, bineînţeles; toţi membrii guvernului trebuie să fie ca ea, inclusiv Boc, deşi Boc e mângâiat pe creştet părinteşte şi azi). Score: 0,26
O televiziune gravidă pe şest cu un partid Perplexitatea cu care membrii CNA se uită la emisiunile OTV ne spune multe şi despre profesionalismul "miniştrilor", şi despre seriozitatea instituţiei. Score: 0,26
Credite bancare ilegale de 700.000 de euro Procurorii susţin că membrii grupării erau specializaţi în obţinerea de credite bancare, prin inducerea în eroare a funcţionarilor bancari şi folosirea unor documente falsificate, respectiv adeverinţe de venit false, pe numele unor persoane care nu erau angajate la societăţile comerciale emitente. Score: 0,26
Liderii de sindicat trebuie să-şi declare averile Propunerea ca şi liderii de sindicat, şi membrii CES să intre sub incidenţa legii a aparţinut deputatei Liana Dumitrescu (minoritatea macedoniană din România). Score: 0,27
STRATFOR: Cu sau fără Transnistria, Moldova va rămâne sub influenţa Rusiei Guvernul este slab şi divizat între membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, confruntându-se permanent cu provocările partidului prorus comunist, care în prezent se află în opoziţie. Score: 0,26
Ploaie de stele văzută cu ochiul liber Vicepreşedintele Societăţii Române de Meteori şi Astronomie (SARM) şi unul dintre membrii reţelei internaţionale de observatori de astfel de fenomene, Dan Mitruţ, a declarat că numărul maxim de stele căzătoare va putea fi văzut în noaptea de 11 spre 12 august, respectiv miercuri spre joi. Score: 0,26
Toate drumurile duc spre Wacken O a 26-a trupă, cea din China, Raging Mob, nu a putut veni în Germania, din cauză că membrii săi nu au primit viza în timp util. Score: 0,26
Într-o localitate din Munţii Pamir se vorbeşte limba română Ajunşi la faţa locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare că mai bine de patruzeci de ani, în loc de limba franceză, basarabeanul nostru le predase mai multor generaţii de tadjici limba… Score: 0,26
Rezultatele alegerilor din PDL Constanţa, anulate Membrii Comisiei de Etică şi Litigii a PDL au decis să anuleze rezultatele alegerilor din Consiliul de Coordonare judeţean şi din cel local care au avut loc în PDL Constanţa, conducerea organizaţiei municipale urmând să revină fostei conduceri. Score: 0,26
La Vâlcea, PSD face blat cu PDL Iar când în discuţie e adus şi un maldăr de bani, concubinajul pesedisto-pedelist iese la suprafaţă, în ciuda declaraţiilor războinice pe care membrii celor două partide le fac în spaţiul public. Score: 0,79
Un supermarket din Franţa a interzis accesul romilor români Aţi putea trăi cu 200 de euro pe lună?", spune surâzător Petrică, unul dintre membrii comunităţii rome. Score: 0,26
Cum a fost prăduită nava Cărbunești …general) si adjunctii acestuia, le stabileste renumerarea, ii descarca de activitate si ii revoca, directorul (directorul general) si adjunctii acestuia pot fi alesi dintre membrii consiliului de administratie; d) stabileste competentele si raspunderile consiliului de administratie si comisiei de cenzori; e) stabileste nivelul de salarizare… Score: 0,26
Recomandare MAE: Dacă aveţi probleme respiratorii, nu mergeţi la Moscova Ambasadele Canadei, Poloniei, Bulgariei şi Austriei la Moscova au început să-şi evacueze personalul neesenţial şi pe membrii familiilor corpului diplomatic. Score: 0,26
Fidel Castro: SUA ar putea provoca un război nuclear dacă atacă Iranul Erau prezenţi deputaţii, membrii Guvernului, dar şi fratele său, Raul Castro, şef al statului. Score: 0,26
Băsescu și Boc, trimiși la muncă în străinătate …președinte "Pentru că premierul, preşedintele României şi întreg PDL jură că sunt preocupaţi doar de bunăstarea naţiunii, îi rog să şi demonstreze acest lucru, iar membrii Guvernului să uzeze de dreptul de a emigra, cu tot cu preşedintele Traian Băsescu, şi de a-şi căuta slujbe în străinătate. Score: 0,26
Romii instalaţi la Saint-Etienne au fost evacuaţi de 11 ori de la începutul anului "Această tabără a fost creată prin evacuările succesive", denunţă Georges Günther, unul dintre membrii asociaţiei Solidarité Roms din Saint-Etienne. Score: 0,26
O altă bază militară din regiunea Moscova, ameninţată de incendii "Membrii administraţiei prezidenţiale ruse şi funcţionarii de rang înalt din alte organisme ale puterii executive ar trebui să urmeze exemplul şefului statului", a adăugat Timakova. Score: 0,26
Aproximativ 50 de case şi gospodării, inundate în judeţul Argeş Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, localităţile afectate sunt Brădetu, Galeş, Brăduleţ şi Muşăteşti, iar pompierii militari şi membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţe au intervenit pentru a-i ajuta pe oameni să îşi scoată apa din case. Score: 0,26
Zeci de state, inclusiv membre UE, se pregătesc să recunoască Zeci de state, chiar şi dintre membrii UE, se pregătesc să recunoască independenţa Kosovo, în urma avizului Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), care a apreciat că declaraţia de independenţă a Priştinei este conformă cu dreptul internaţional, a afirmat sâmbătă un oficial kosovar, citat de AFP şi preluat de MEDIAFAX. Score: 0,26
Închisoarea secretă a CIA din România se numea Britelite Zubaydah s-a ocupat cu actele de călătorie pentru membrii organizaţiei teroriste. Score: 0,26
Partidul lui Voronin s-a ales cu dosar penal pentru înşelăciune Potrivit procurorilor, reprezentanţii PCRM i-au determinat pe membrii asociaţiei, prin înşelăciune şi abuz de încredere, să aprobe vânzarea imobilului către PCRM la preţ excesiv diminuat. Score: 0,27
Drogurile în Mexic ar putea fi legalizate Deschiderea lui Calderon către legalizarea drogurilor vine după ce violenţele provocate de luptele dintre membrii cartelurilor de droguri şi autorităţi au provocat un număr impresionant de victime. Score: 0,26