Insecuritatea naţională, un rezultat al „muncii” de fiecare zi Concomitent, Finlanda a accelerat negocierile pentru încheierea unui acord de cooperare în domeniul militar cu SUA. Score: 0,27
Eșec în negocierile dintre SUA și UE pe TTIP Negocierile dintre Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite ale Americii (SUA) cu privire la Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) au eșuat, a declarat duminică vicecancelarul german Sigmar Gabriel, care este ministrul al Economiei. Score: 1,40
Cioloș: Iohannis și Merkel vor avea o întâlnire "Asta vrem să facem acum și cu Polonia și cu alți parteneri, să pregătim idei, nu doar să participăm la aceste dezbateri, să pregătim și să punem pe masă idei, teme de compromis pe principalele subiecte care se discută cu ocazia negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din UE. Score: 0,27
Paranoia levantină: cine va vinde pe cine în războiul din Siria ”Nu vreau să stric atmosfera înainte de negocieri”, a spus ministrul rus de Externe, întrebat despre piedicile din calea unui acord de încetare a focului in Siria. Score: 0,29
Zeci de arestări în cazul uciderii adjunctului ministrului Ministrul de interne bolivian a precizat că Illanes a fost răpit de mineri după ce a încercat să inițieze negocieri cu aceștia. Score: 0,28
Tehnocratul Cioloş, pe urmele pesedistului Ponta Socialiştii pro-ruşi au câştigat alegerile, iar negocierile între partidele pro-europene pentru a crea coaliţia care să-i ţină departe de guvernare a luat luni în şir şi au dus la numirea unui om de paie – Chiril Gaburici. Score: 0,27
Lazăr Comănescu, la Trilaterala România – Turcia – Polonia Miniştrii român şi polonez au exprimat sprijinul ferm pentru continuarea negocierilor şi pentru aderarea Turciei la UE, pe baza îndeplinirii criteriilor stabilite, în beneficiul atât al Turciei, cât şi al Uniunii. Score: 0,27
Alegătorul român şi măgarul lui Buridan Sau pentru că nici măcar de către coana Merkel nu e găsibil, neamţul nostru fiind singurul lider est-european pe care nu l-a convocat la discuţii – ca să nu zic negocieri, un termen mult prea pretenţios pentru taclalele pe care le pregăteşte doamna de alamă coclită deja de fierbintele tăvălug musulman. Score: 0,27
Criza democrației anglo-americane În Marea Britanie, provocarea negocierii ieșirii din UE necesită o opoziție atentă și responsabilă. Score: 0,27
Prime de scos soția în oraș pentru minerii care nu muncesc cinci luni pe an Aceștia vor beneficia de salarii compensatorii, dar şi de cota de cărbune aferentă anului 2016, aprobată de consiliul de administraţie după şapte luni de negocieri. Score: 0,28
Turcia își recheamă ambasadorul din Austria Relațiile bilaterale au fost tensionate și de acuzațiile Turciei de "rasism radical" din partea Austriei, la scurt timp după o dispută asupra negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană. Score: 0,28
Iluzia schimbării poartă un nume: manager privat la stat …marketing, eficientizarea departamentului de fonduri europene, începerea negocierilor cu Ministerul de Finanțe pentru subvenția pentru mentenanță și investiții, reluarea negocierilor cu partea belgiană pentru punerea în practică a memorandumului interguvernamental pentru Gara de Nord etc. Score: 0,28
Din Incirlik la Palomares, poveşti cu bombe nucleare Acţiunea propriu-zisă este precedată de un lung şir de negocieri dintre ţara posesoare – recte SUA – şi cea în care acestea ar urma să fie amplasate, chit că prima îşi impune punctul de vedere. Score: 0,27
AMR şi UNJR îi cer lui Dacian Cioloş să retragă proiectul HG despre SIPA …guvern va permite practic ca, după zece ani, instituţii ale statului să folosească informaţiile adunate în mod abuziv şi ilegal de SIPA, serviciu secret desfiinţat în urma negocierilor purtate de România în vederea aderării la Uniunea Europeană. Score: 0,27
Cum au ajuns românii să consume doar soia modificată genetic În acest moment, Bayer este al treilea furnizor mondial pe segmentul semințelor Momentan, Monsanto a declinat oferta Bayer pe motiv că aceasta ar subevalua compania dar a anunțat că menține deschise negocierile cu germanii, afirmă la rândul său agenția Reuters. Score: 0,27
The Wall Street Journal: Cum și-au abandonat elitele concetățenii Provocarea integrării diferitelor culturi, a negocierii tensiunilor cotidiene, provocarea infracțiunilor și a extremismului, a fricii de pe străzi – toate acestea au fost puse pe umerii celor care au mai puțin, pe umerii celor pe care eu îi numesc oamenii neprotejați. Score: 0,27
Remus Borza: Justiția vâlceană condamnă CET Govora la faliment Asta în condițiile în care în timpul negocierilor chiar și polonezii admiseseră că prețul din vechiul contract era prea mic și, în cele din urmă, ajunsesem la un preț de 106 lei. Score: 0,29
Diaspora amenință cu boicotarea alegerilor Daniel Țecu a cerut: secții de vot în toate orașele din lume unde sunt comunități mari de români; începerea, de urgență, de Ministerul Afacerilor Externe, a negocierilor cu administrațiile din țările unde sunt comunități mari de români și unde nu se pot instala secții de vot decât la misiunile consulare din cauza legislației… Score: 0,28
Operațiuni fără precedent ale bombardierelor strategice ruse în Siria Forțele loialiste vor slăbi tot mai mult, iar în cele din urmă Alepul va deveni capitala ”revoluției” și se va ajunge la lansarea unor negocieri internaționale pentru împărțirea Siriei. Score: 0,28
Diversiune ucraineană, manipulare rusă și un pretext pentru reluarea războiului Președintele Putin a amenințat din acest motiv că se va retrage din negocierile cu Ucraina. … Putin a reacționat spunând că ar fi ”absurd să se continue negocierile de la Minsk în aceste condiții”. Score: 0,28
Direcțiile strategiei ruse în Republica Moldova Pentru că se presupune că un eventual statut special s-ar negocia abia după ce aceste concesii ar fi fost deja făcute unilateral de către Chişinău înaintea oricăror negocieri. … Deci fapte împlinite înaintea oricăror negocieri. Score: 0,30
Rusia că ar putea efectua operaţiuni comune cu SUA în provincia siriană Alep "Suntem într-o etapă foarte avansată a negocierilor cu partenerii noştri americani, atât la Geneva cât şi la Amman; practic, discutăm constant cu Washingtonul. Score: 0,28
Vălul islamic și naturalizarea turcilor, teme de campanie în Austria Hofer mai spune ca susține blocarea negocierilor de aderare a Turciei la UE. Score: 0,27
Dragnea, despre excluderea lui Oprea: S-a apropiat prea mult de soare …Valeriu Steriu, acesta i-a solicitat locuri pe listele PSD la alegerile parlamentare în timp ce Dragnea i-a oferit varianta fuziunii, lucru ce l-a împins pe Steriu să prefere negocierile cu PNL şi apoi cu PMP. Score: 0,28
Ieșirea Marii Britanii din UE ar putea fi amânată Activarea acestui articol deschide o perioadă de negocieri de doi ani la finalul căreia ţara în cauză părăseşte UE. Score: 0,28
Erdogan, atac la adresa Germaniei şi Uniunii Europene Erdogan a denunţat atitudinea Uniunii Europene, care a avertizat că, în cazul în care Turcia va reintroduce pedeapsa cu moartea, negocierile pentru integrarea europeană vor fi oprite. Score: 0,28