Ai căutat: negocieri
După luni de negocieri între SUA și Rusia fără niciun progres către ajungerea la un acord de pace, pe frontul sirian s-a ajuns la un blocaj. … Casa Albă dorește să mențină acordul de încetare a focului cât se poate de mult, în ciudă încălcării sale, și dorește să mențină și negocierile politice, în ciuda blocajelor”.
Score: 0,28
FRF este în negocieri avansate cu viitorul antrenor al naționalei, care va fi cu siguranță unul străin, după cum a confirmat președintele Răzvan Burleanu duminică la Digi 24. … Dintre cei trei, șefii FRF au purtat primele discuții cu fostul selecționer al Olandei și interimar la Chelsea, numai că negocierile s-au împotmolit.
Score: 0,89
Asigur, astfel, comunitatea românească care locuieşte şi lucrează în Marea Britanie că România va urmări, în negocieri, cu maximă prioritate apărarea intereselor acesteia. … Un alt aspect asupra căruia am căzut de acord a fost acela că nu vor exista negocieri înainte ca această notificare să se producă.
Score: 0,29