”Tratatele sunt făcute pentru a transforma voința în obligație. Dar ce se întâmplă în momentul în care această voință se schimbă? Alegătorii britanici au dat un exemplu – indiferent de cât de prost informați au fost – respingând ideea că tratatele europene aduc beneficii țării lor. Oricât de neplăcut ar fi, avem un motiv să aruncăm o privire la un acord și mai vechi care leagă națiunile vestice: Tratatul NATO”, scrie pentru The New York Times Jochen Bittner, editorialist la Die Zeit.
”Semnat în urmă cu 67 de ani, tratatul menține angajamentul că un atac asupra unui membru al organizației va fi privit ca un atac împotriva tuturor. Această clauză de solidaritate din Articolul 5a fost redactată de politicieni din altă generație. Una ce a avut experiențe dure într-o ordine mondială mult mai simplă. Desigur, niciodată nu poți ști până când nu testezi, însă merită să ne întrebăm: Acest angajament care menține NATO este în viață sau a murit deja?
Sigur, au fost doar exerciții, însă când Polonia a cerut aliaților din NATO să o ajute să lupte cu invadatori ipotetici care au intrat în estul țării în urmă cu o lună, Germania a fost, ei bine, deranjată. Exercițiul numit Anaconda – cu 25.000 de militari din peste 20 de țări, cel mai mare de la finalul Războiului Rece – dorea să transmită un mesaj Moscovei, o demonstratie de forță înaintea summitului alianței de la Varșovia. Berlinul a trimis un mesaj singular Poloniei, contribuind cu 400 de militari, niciunul pregătit pentru luptă.
Pe lângă această contribuție modestă a Poloniei, ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier a catalogat ultimul exercițiu NATO in Europa de Est drept ”comportament amenințător și strigăt de de luptă”. Alianța, a spus domnul Steinmeier, ar face bine să ”nu caute motive pentru a readuce in actualitate vechile confruntări”.
Aceasta este o logică la care ne-am fi putut astepta de la ministrul rus de Externe, nu de la cel german. Domnul Steinmeier a mai spus că Germania nu se sustrage de la obligațiile sale și că nimeni nu poate vedea în desfășurarea a patru batalioane în Polonia și țările baltice o amenințare la adresa Rusiei. Dar chiar și așa, declarația a fost cel puțin ambivalentă.
Ambivalența poate duce la daune majore în alianță, al cărei potențial de descurajare se bazează doar pe credibilitatea sa. Germania nu este singura țară europeană care șterge linia dintre descurajare și comportament agresiv. Surse din NATO mi-au spus că Franța nu a dorit în primă fază ca Anaconda să fie un exercițiu NATO, de teamă să nu supere guvernul rus, de parca Kremlinul nu și-ar fi suplimentat masiv bugetul apărării în ultimii 15 ani, indiferent de provocările extrerne.
Dacă niște exerciții pot crea fisuri în alianța atlantică, atunci președintele rus nu are nevoie de multă imaginație pentru a decide cum să testeze NATO: să folosească războiul hibrid pentru a stârni dubii în SUA și Europa cu privire la ce acțiune militară este necesară și ce tip de diplomație este posibil. Președintele Putin ar putea să inducă sentimente separatiste în rândul etnicilor ruși din Lituania și să le livreze arme. Apoi tot ce ar avea de făcut ar fi să se relaxeze și să privească cum cea mai puternica alianță militară din istorie se dezintegrează și se sfădește cum sa reacționeze.
Este ușor să ne imaginăm cum ar decurge acest scenariu: Polonia și țările baltice ar cere un răspuns ferm, pentru a preveni o anexare precum cea a Crimeii. Germania și francezii ar cere negocieri cu Mosvova, nevrând să invoce Articolul 5. Grecii, italienii și spaniolii ar spune limpede că economiile lor au suferit destul de pe urma sancțiunilor împotriva Rusiei, după anexarea Crimeii. Și o mare parte a populației Europei, manipulată de propaganda rusă, s-ar întreba dacă nu cumva rușii au dreptate să încerce să-i sprijine pe etnicii ruși din statele baltice. Oare nu imperialiștii din SUA au fost cei care au pus la cale toate astea, s-ar întreba unii, așa cum agenții Washingtonului au fost în spatele loviturii de stat de la Kiev?
Autorii tratatului din 1949 au mizat pe ceva ce s-ar putea numi patriotism occidental. Acest sentiment a existat cel puțin la nivelul guvernelor. Însă astăzi el a fost înlocuit de îndoială și relativism. Principiile de politică externă tari ca stânca de odinioară sunt acum monezi de schimb în campaniile electorale, atât pentru stânga, cât și pentru dreapta.
Partidul Social-Democrat al domnului Steinmeier își caută un nou partener de coaliție și încearcă o deschidere către alegătorii care văd în NATO cel puțin un agresor pe tabla de șah a Eurasiei. Donald Trump lovește în NATO pentru a inflama sentimentele americanilor și îi acuză pe aliații europeni că îi jefuiesc pe contribuabilii americani. Barack Obama a folosit alte cuvinte pentru a sublinia același lucru. El i-a numit pe europeni profitori care nu vor să cheltuiască un procent corect pentru apărare – o afirmație care cu siguranță nu este greșită.
NATO încearcă să contracareze acest declin agitând cea mai de temut armă. Surse din interiorul alianței spun că descurajarea nucleară este prioritatea zero. Un articol publicat înainte de Summitul de la Varșovia în NATO Rview pare să articuleze această nouă poziție. Lucrul de care e nevoie acum, scrie revista, este ”să subliniem caracterul de ultim resort și de descurajare al armelor nucleare”. Cartierul general al NATO vrea să facă din țările baltice ceea ce Berlinul de Vest a fost odată: un detonator nuclear. Însă guvernul german ar putea respinge ideea, considerând-o o provocare la adresa Moscovei și astfel ceea ce este conceput pentru a întări alianța poate crea și mai multe fisuri.
NATO a fost întodeauna o căsătorie de conveniență, însă nu una lipsită de orice afecțiune. Însă cu toate aceste dubii care distrug alianța – coeziunea sa politica, legăturile cauza-efect denaturate, disputa asupra costurilor securității – este greu să ne imaginăm că Europa și Statele Unite ar scrie, daca ar avea ocazia în 2016, un nou Articol 5.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.