Ambasadorul britanic, mesaj în legătură cu românii din Regat Întrebat ce se va întâmpla cu cetățenii români din Marea Britanie, Paul Brummel a punctat faptul că nimic nu se va schimba până când negocierile nu vor fi încheiate și că este vorba de un proces îndelungat. Score: 0,35
Germania, mutare în favoarea Rusiei După o întrerupere de 2 ani, au fost reluate negocierile în formatul 5+2 pentru soluționarea conflictului transnistrean. … <p>După o întrerupere de 2 ani, au fost reluate negocierile în formatul 5+2… Score: 0,99
Cum a devenit Europa de Est bazarul de arme al jihadiştilor din Orientul Mijlociu Fostul ambasador Ford a declarat că, deşi el nu a fost implicat personal în negocierile cu Serbia, Bulgaria şi România pentru furnizarea de arme către Siria, este posibil ca CIA să fi jucat un rol. Score: 0,29
Negocieri eşuate pe tema gărzilor medicilor Negocierile dintre sindicate şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în legătură cu semnarea contractelor privind gărzile suplimentare efectuate în spitale nu au ajuns… Score: 0,30
A fost numit negociatorul pentru Brexit al Comisiei Europene Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a numit pe francezul Michel Barnier pentru a conduce negocierile în numele executivului UE în vederea ieşirii Marii Britanii din UE, relatează AFP. Score: 0,32
Ultimele vești despre negocierile privind recuperarea tezaurului românesc de la Moscova Banca Națională a României nu a renunțat niciodată la recuperarea tezaurului românesc de la Moscova și face în continuare toate demersurile pentru ca valorile înstrăinate în timpul Primului Război Mondial să revină acasă, dar negocierile cu oficialii ruși sunt în aer. Score: 0,90
Contemporaneitatea împlineşte 100 de ani. Arhitectul vienez Adolf Loos la Veneţia Un parcurs evidenţiind raţionalitatea creatoare a lui Loos pentru a înţelege cum, pe urmele americanului Sullivan, arhitectul a reuşit să împace liniile arhitecturii cu negocierile publice. Score: 0,31
Scandalul cu rușii dopați provoacă deranj unor firme din Brazilia Această căsătorie este o coincidență fericită”, a declarat Luiz Correia de Araujo, cel care a fost responsabil pentru negocierile cu rușii. Score: 0,30
Secretomania dlui Băsescu Stând la pândă, cum o face de obicei, și așteptând greșelile celorlalți competitori politici, fostul președinte a simțit că negocierile de fuziune între PSD și UNPR, apoi PNL și PUNR n-aveau cum duce la rezultatele scontate de respectivele formațiuni. Score: 0,94
Marea Britanie renunță la președinția rotativă a Consiliului UE Theresa May l-a anunțat marți telefonic pe Donald Tusk de decizie, transmițând că țara sa "va fi extrem de ocupată cu negocierile privind ieșirea din UE", a spus un purtător de cuvânt. Score: 0,31
Cuprumin are un nou Consiliu de Administraţie A coordonat echipe numeroase având expertiză în restructurare şi în negocierile cu sindicatele. Score: 0,29
Uliii şi porumbeii Între cele două tabere a izbucnit un puternic război mediatic după gafa diplomaţiei româneşti în negocierile cu Bulgaria pentru constituirea unei forţe navale sub steag NATO în Marea Neagră. Score: 0,30
Scoția temperează avântul Brexitului Cred că este important să stabilim aceste lucruri înainte să activăm articolul 50”, a adăugat premierul britanic, referindu-se la negocierile pe care Marea Britanie trebuie să le poarte cu UE privind condițiile retragerii din blocul comunitar. Score: 0,30
Premierul britanic le cere imposibilul lui Merkel și Hollande Însă Hollande a reamintit că ”negocierile pentru ieșirea din UE trebuie să înceapă cât mai repede”. Score: 0,30
Noul șef al diplomației britanice: șoc, perplexitate și zâmbete de la Kremlin O gură de oxigen însă pentru Bruxelles – Johnson va avea puțin de spus în negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE, deoarece Theresa May a creat un post special în cadrul guvernului pentru acest proces, iar portofoliul îi va reveni lui… Score: 0,29
Grevă generală în administrația locală Sindicaliști din administrația locală sunt marți în grevă pe parcursul întregii zile, după ce negocierile cu Ministerul Muncii privind creşterea salariilor au eşuat. Score: 0,32
Theresa May, viitorul premier al Marii Britanii Miza este mare, pentru că la mijloc sunt negocierile pentru ieșirea din UE, dar și o posibilă anulare de catre un nou parlament a acestei decizii. Score: 0,30
Iohannis a promulgat legea criticată vehement de marile lanțuri de magazine Conform oficialului Consiliului, producătorii români ar trebui să se asocieze, pentru că, dacă vor rămâne disipaţi, nu vor putea reprezenta o forţă în negocierile cu retailerii”. Score: 0,29
Lacăt pe primării o zi întreagă Sindicaliştii din administraţia publică locală au anunţat că marţi vor face grevă pe parcursul întregii zile după ce negocierile cu Ministerul Muncii privind creşterea salariilor au eşuat. Score: 0,30
Noua „axă” a lui Iohannis: „Cooperare strategică româno-polono-americană” După cum ați menționat deja, domnule Președinte, am avut deja o discuție foarte bună pe această temă și suntem amândoi hotărâți să ne implicăm în negocierile care vor avea loc pentru a rezolva în modul cel mai bun situația cetățenilor noștri care trăiesc și muncesc în Marea Britanie. Score: 0,28
Povestea lui Nigel Farage, agentul bursier devenit portavocea plebei Însă va rămâne o figură importantă în partid și a promis că în mandatul ce i-a mai rămas la Bruxelles va urmări ”ca un vultur” negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE, pentru a se asigura că nu apare ”nicio slăbiciune și niciun compromis”. Score: 0,29
Un NATO tot mai departe de ostașii săi Dar o fac din nou într-un mod ce alimentează propaganda rusă: dacă de la Summit-ul NATO curg comunicate oficiale și știri pe surse, negocierile unui Parteneriat Tranatlantic pentru Comerț și Investiții ce poate schimba fața societăților europene sunt perfect opace. Score: 0,29
Ce spune Costin Borc despre posibilitatea de a fi premier Totodată, Costin Borc a apreciat că varianta unui guvern de uniune naţională ar aduce beneficii pentru ţara noastră, mai ales în negocierile care vor urma la nivelul Uniunii Europene, după Brexit și consideră că Dacian Cioloș ar trebui să rămână premier și după alegerile din toamnă. Score: 0,33
Urmări ale Brexitului S-a putut sesiza încă o dată, în efecte oneroase, că negocierile acelor ani au fost diletante şi că mituirea nu ţine locul reformelor chibzuite. Score: 0,29
Acordul UE-Canada: Spaimele Bruxelles-ului şi de doi bani speranţă pentru România Decizia Comisiei conduse de Jean-Claude Juncker a fost criticată de o serie de europarlamentari, oficiali UE şi analişti, pentru că riscă să decridibilzeze poziţia UE la negocierile tratatelor comerciale, miza cea mare fiind acordul de liber schimb cu Statele Unite. Score: 0,29
Proiectul proiectului de ţară Este vorba despre anunțul că, peste câteva luni, România va intra în negocierile privind viitorul Uniunii Europene cu propria sa viziune, ori cu propria sa înțelegere sau ambiție privind ceea ce vrea țara noastră să fie în noua Europă. Score: 0,30