Nelu Găină, spaima bugetului de stat și a firmelor private La începutul anului 2004 într-un comunicat de presă al Poliției Române se arăta că „două persoane, ce au prejudiciat statul român cu peste 11 miliarde de lei (bani vechi), sunt urmărite penal de către politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor". Score: 0,25
România, un capitol încheiat La câte am de dat la bănci, penalităţi, taxa lu' ăla, taxa lu' altu', o să pierd tot! Score: 0,25
Două persoane au fost arestate în dosarul gripei aviare În prezenta cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, precizează reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Score: 0,25
Un vânător din Olteniţa, confundat cu un mistreţ, a fost împuşcat mortal Făptuitorului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Score: 0,25
Doi români au încercat să vândă inele din aur unicat persoanei de la care le furaseră Unui dintre hoţii români, care are antecedente penale, va fi deportat după ispăşirea pedepsei de un an de închisoare. Score: 0,25
WikiLeaks: Bandele de români, chinezi şi albanezi şi islamiştii din Catalonia, în vizorul SUA Aceste grupări îşi folosesc formarea militară pentru a crea reţele de prostituţie penale, iar autorităţile spaniole nu au formare specifică pentru a lupta împotriva activităţii acestor bande", explică o notă diplomatică. Score: 0,25
Ce prevede Ordonanţa privind indemnizaţia de creştere a copilului Declararea unor informaţii eronate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate sau declararea unor venituri mai mari decât cele reale, în scopul de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal. Score: 0,25
Pădurile constănţene protejate, tăiate sub privirile autorităţilor Am cerut juristei să facă o plângere penală că au intrat cu tractoarele pe terenul nostru, ca să are, şi au distrus spaţiul verde", susţine Nicolae Matei, primarul din Năvodari. Score: 0,25
Fostul premier al Croaţiei, căutat prin Interpol pentru corupţie Acesta a părăsit Croaţia joi, la scurt timp după ce împotriva sa a fost deschis un dosar penal, iar un fost ministru din cabinetul său a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru corupţie. Score: 0,25
WikiLeaks: Rusia l-ar ţine ascuns pe Ratko Mladici Rusia ar putea deţine informaţii vitale despre locul unde se ascunde fostul general sârb bosniac Ratko Mladici, acuzat de crime de război la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, le-au spus oficiali sârbi diplomaţilor americani, potrivit WikiLeaks. Score: 0,25
Unul din cinci români este cercetat de procurori Peste 1,3 milioane de dosare penale au fost înregistrate la nivelul tuturor Parchetelor din România în primele nouă luni ale acestui an. Score: 0,25
The Economist: Băsescu ar putea reveni în stil Putin, ca premier Cazurile de mare corupţie încep să se urnească, la fel şi unele reforme judiciare, cum ar fi noile coduri penal şi civil. Score: 0,25
Negocierile contractului ALRO s-au făcut la Cotroceni şi la Eurohotels Cei anchetaţi au fost scoşi de sub urmărire penală, iar cei suspectaţi au fost anunţaţi că le-au fost interceptate convorbirile. … Au rămas în urmă 40 de volume de urmarire penală, cu peste 10.000 de file şi 80 de CD-uri cu interceptări şi înregistrări. Score: 0,25
Hărdău: Cred că nu este corect să schimbăm pe corupţii lor cu corupţii noştri Senatorul a calificat drept "un exces de zel din partea Parlamentului" decizia Comisiei juridice din Camera Deputaţilor de a respinge cererile de percheziţie şi de extindere a urmăririi penale formulate de DNA în cazul Ridzi. Score: 0,25
Băsescu ori e beat, ori nu știe …sfârșitul interviului de la TVR, atunci când i-a "dojenit" pe pedeliștii, pentru că deputații PDL din Comisia juridică au respins cererea de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi. Score: 0,25
Poliţia spune să nu mai intervenim în conflictele din stradă În cel mai bun caz, rişti să fii snopit în bătaie, iar în cel mai rău caz, poţi deveni tu însuţi cercetat penal", a declarat Christian Ciocan pentru „Gândul". Score: 0,25
Băsescu, despre decizia în cazul Ridzi: Inadmisibilă, plenul să fie mai înţelept Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au decis, marţi, să respingă cererile de extindere a urmăririi penale şi de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob-Ridzi. Score: 0,25
Privilegiaţi din gumă Gura stil galoş, tupeul, înclinaţiile muzicale şi dosarele penale îi apropie până la identitate. Score: 0,25
Violenţa lui Andrei Plăcintă Familia este direct răspunzătoare, chiar dacă penal răspunde deja adultul. Score: 0,25
Curtea Constituţională s-a „autodesfiinţat” Este ca şi cum cineva ar face o plângere penală în care reclamă că urmează ca o persoană, X, urmează să-i creeze un prejudiu. Score: 0,25
MAE: Nicolae Popa poate fi extrădat dacă semnează preşedintele Indoneziei …care prevede că Ministerul Justiţiei reprezintă autoritatea centrală prin intermediul căreia sunt transmise cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, având ca obiect extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate. Score: 0,25
Gabriel Oprea foloseşte elicopterele MApN pentru racolarea de primari PSD-işti Potrivit unei plângeri penale înaintate procurorului general al României, ministrul Gabriel Oprea se foloseşte de mijloacele de transport ale MApN pentru a racola primari de la alte partide politice. … Şi poate chiar cu un dosar penal. Score: 0,76
„Salvaţi covorul românesc!” Astăzi, compania americană, sufocată de criză, de impozite şi mai ales de penalităţi, a decis să închidă din nou o bijuterie pe care tocmai o dotase cu cele mai moderne utilaje. … Automat întârzii cu plata, iar penalizarea este 0,1% pe zi – ceea ce înseamnă 36% dobândă pe an! Score: 0,25
Percheziţia şi extinderea urmăririi penale împotriva lui Ridzi, respinse de reprezentanţii Puterii Deși se declară campioni în lupta împotriva corupției, deputații PDL, împreună cu cei din UNPR, UDMR și Minorități, sprijiniți și de doi PSD-iști, s-au opus în Comisia juridică extinderii cercetării penale în ceea ce o privește pe Monica Iacob Ridzi. Score: 1,16
Austeritate de tip ceauşist, în vremuri democrat-liberale …vor veni la guvernare alături de PDL şi Băsescu, motiv să mimeze lupta cu actuala putere, îi convine să crească în sondaje fără să facă nimic; e clar că electoratul penalizează PDL-Boc, nu simpatizează liderii PSD-PNL: electoratului îi e lehamite să tot audă demagogia de opoziţie parlamentară; altceva ar fi dacă opoziţia PSD-PNL ar… Score: 0,25
Fiul Sorinei Plăcintă, reţinut pentru 24 de ore Marţi, Parchetul Tribunalului Bucureşti a început urmărirea penală împotriva fiului senatoarei PDL Sorina Plăcintă, tânărul fiind acuzat de tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tâlhărie, au declarat surse judiciare. Score: 0,25