Edilul care confirmă sloganul „PSD și PNL, aceeași mizerie” Racolarea primarului Matei si a anonimei sale pupile pana atunci a fost perfectata de ilustrul primar al Clujului, Emil Boc, si de finul sau Alin Paunel Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, care le-au promis realegerea ca primar respectiv ca deputat pe listele PNL. Score: 0,32
Semnal de alarmă despre triajul de la frontieră „Zilele astea la presiunea DSP local și a șefei Cristina Schipor și cu binecuvântarea primarului Mangaliei, spitalul municipal local este obligat să trimită personal medical de pe secții ca să asigure activitatea la Centru de Permanență. Score: 0,28
(Video) Acuzaţii grave făcute de fiul Sorinei Pintea Am ajuns la Pizzeria M, în Baia Mare, unde după vreo 15 minute a venit la mine un domn mic de înălțime cu părul grizonant, mi-a zis că urmează să se întâlnească cu Marius, fiul primarului din Ulmeni. Score: 0,28
AUTIŞTII CĂRŢILOR (37) Chiar îndrăzni că-i mai ceară primarului câteva parale, arătându-i cât îi sunt tălpile de rupte. Score: 0,27
Imobilele fără autorizație din sectorul 5, în atenția ALDE De aceea, consilierul general Voicu Valentin Ion, candidat ALDE la Primăria Sector 5, face o „solicitare publică Primarului Sectorului 5, Daniel Florea“. Score: 0,28
Elefantul roz – SF politic Spiţerul s-a plâns primarului şi a ameninţat că-l va da pe avocat în judecată pentru insultă. Score: 0,27
De la Republica lui Platon la Republica lui Boc In 2014 a fost numi procuror sef al Serviciului Teritorial Cluj al DIICOT Florin Mornaila, care a fost coleg de facultate si amic cu finul primarului Boc, Alin Paunel Tise. Score: 0,28
Scrisoare deschisă către șefii PNL: „Unde s-a mai pomenit…?” Daca în mandatul 2012-2016, colegii consilieri liberali au reușit sa depună doar 4 proiecte, va anunț ca eu am reușit pana in acest moment sa propun peste 50 de de proiecte, care, din pacate, stau blocate în sertarul primarului. Score: 0,31
„Fără penali”- cea mai nouă variantă îmbrățișată de PSD De asemenea, este introdus un nou alineat care prevede că invalidarea alegerii primarului poate fi pronunțată și dacă este constată comiterea unor fapte care duc la incompatibilitate și conflict de interese, constatate prin rapoartele ANI. Score: 0,29
BREAKING NEWS Români din Italia, prinși în infernul coronavirusului Românii din Codogno, prin ordonanţă a primarului, vor fi două săptămâni în carantină. Score: 0,28
Ordonanța 13, argument pentru candidatura lui Chirica M-am luptat ca ideile pe care le am sa fie aduse pe ordine de zi și am câștigat în instanță împotriva primarului Mihai Chirica care, așa cum a spus și instanța, primarul nu a respectat legea. Score: 0,28
Zornăit vesel de cătușe dinspre Primăria Certeze Localnicii ne-au spus că edilii șefi din Certeze, primarului comunei Ciocan Petru și viceprimarul Ciorbă Ioan Aurel, s-au lăudat, nu o dată, că dispun de protecție înaltă de la justiția din Satu Mare până la DNA Oradea. Score: 0,30
Surprize, surprize într-un sondaj pentru Primăria Capitalei! …cu care se confruntă bucureștenii sunt: Poluarea/salubrizarea ineficientă – 19% Aglomerația – 13% Situația din grădinițe/școli – 12% În legătură cu activitatea Primarului general Gabriela Firea, bucureștenii apreciază în proporție foarte mare programele sociale derulate de Primăria Capitalei: favorabilitatea cea mai mare înregistrându… Score: 0,28
Protest pe „Drumul Iadului”, la Caracal .) Dacă aș fi capabil, ziua de 14 aș scoate-o din calendar”, a spus bunicul Luizei, care a cerut și demisia primarului orașului Caracal. Score: 0,28
Firea țipă ca din gură de șarpe: „Sabotaj!” Elcen îi reproșează primarului Capitalei că nu spune în spațiul public nimic despre eforturile de a menține sistemul pe linia de plutire. Score: 0,29
Analize medicale gratis pentru rromi Potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, până la această dată, un număr de 280 de persoane au beneficiat deja de măsuri integrate, constând în servicii de sprijin… Score: 0,28
Bogdan Stanoevici, taxat pentru acrobaţii cu banii publici „Măsura a fost luată în baza unei misiuni de control efectuate de Corpul de Control al Primarului General, din care rezultă un management defectuos la nivelul instituției conduse de Bogdan Stanoevici, atât în calitate de angajator, cât și în calitate de ordonator… Score: 0,29
Ce mai zice UDMR despre cazul Ditrău? Liderul Uniunii a subliniat că ar fi așteptat de la Traian Băsescu și de la alții o poziție categorică privind declarațiile primarului din Târgu Mureș, Dorin Florea, sau cu ocazia altor manifestări de acest gen, dar aceștia au tăcut. Score: 0,28
Mafia nu se poate întrece cu famiglia PNL Liberalii l-au măsurat electoral pe Bogdan Pivariu, iar rezultatul este unul dezastruos pentru partid, prin comparație cu rezultatul primarului Horia Șulea. Score: 0,28
Petiție după sexul cu minore din Primărie Oamenii din localitatea Mogoșești Siret, județul Iași, au semnat o petiție prin care îi cer demisia primarului care a recunoscut că a făcut sex cu două fete în Primărie și îi solicită acestuia scuze publice pentru „ponegrirea comunei la nivel național”, potrivit Mediafax.ro. Score: 0,34
Jocul la două capete al PMP – când cu PSD, când cu PNL! Noua alianță dintre Gabriela Firea și PSD cu oamenii lui Traian Băsescu din PMP a asigurat astfel adoptarea unor proiecte importante pentru gruparea Primarului General, în ciuda opoziției restului Consiliului General. Score: 0,28
Guvernul PNL, la braţ cu o curbă politică de la Chişinău Firea se pupa fratern şi oficial, sub conducerea vice-primarului Bădulescu, cu Ivan Ceban, primarul socialist al Chişinăului. Score: 0,28
Restaurație macoveiano-kovesistă Conform unor surse din fostul PDL, Bologa a beneficiat in 2005 de sustinerea politica a primarului Clujului, Emil Boc, cu care a fost coleg de an la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai, si a deputatului de Cluj, Daniel Buda, cu care era conjudetean la origini. Score: 0,30
Protest al angajaţilor STB Potrivit primarului Capitalei, angajații Societății de Transport București nu vor avea de suferit odată cu această relocare, deoarece salariile și sporurile rămân aceleași. Score: 0,28
Firea, monitorizată de posibila contracandidată Activitatea primarului Gabriela Firea este monitorizată cu mare atenție de ministrul Muncii V. … Activitatea primarului Gabriela Firea este monitorizată cu mare atenție de ministrul Muncii V. Score: 0,90
Start la război, nu mai e cale de-ntors: „Depunem moțiune” „Reglementarea transpune în legislația electorală voința existentă la nivelul societății românești pentru un stardard ridicat de reprezentare la nivelul comunităților locale odată cu alegerea primarului localității. Score: 0,28