Elefantul roz – SF politic

Când ceaţa s-a ridicat dintre case, ne-am trezit în faţa primăriei cu un elefant roz, chiar în ziua în care Guvernul Orban, speriat de virus, și-a luat tălpășița de la guvernare. Iorgovan de la Arsenal a leşinat de emoţie.

În cădere, frumoasa lui pipă s-a zdrobit de caldarâm. Lubomir, directorul Băncii Comerciale, a izbucnit în plâns din pricina asta. Umerii îi tresăltau. Peruca i se strâmbase. Reverul hainei sale cadrilate s-a pleoştit de atâtea lacrimi. Domnişoara Margareta a încercat să-l liniştească. Dar Lubomir a continuat să plângă în hohote după pipa pe care o râvnise atâta vreme şi pe care Iorgovan refuzase să i-o vândă.

Avocatul Luigi s-a repezit şi el să-l împace pe bietul director asigurându-l că la întoarcerea sa din Franţa îi va aduce un set de pipe africane. Avocatului i se zbătea o pleoapă şi avea un oarecare vertij din cauza fenomenului. El s-a întors către Bertha, asistenta medicală de la Spitalul Municipal şi i-a cerut un calmant. Bertha căsca gura la uriaşul elefant roz şi nici nu-i păsa de ce se petrece în jur. În viaţa ei nu văzuse o grădină zoologică şi nici măcar un spectacol de circ. Avea o bonetă albă bine scrobită pe cap şi purta un halat scurt care-i lăsa picioarele în văzul lumii în toată splendoarea lor. Bertha avea ea niște relații la PSD și s-a lăudat că o să pună lucrurile la punct. Ţin minte că Iorgovan se bătuse pe viaţă şi pe moarte cu spiţerul Fabian din cauza ei. Amândoi o iubiseră nebuneşte în urmă cu câţiva ani. În cele din urmă, comisarul Agamemnon s-a văzut nevoit să-i aresteze pe amândoi şi să-i pună la popreală timp de o săptămână pentru tulburarea ordinii publice. Iorgovan a încercat să evadeze într-o noapte fără lună.

Unii spun că domnişoara Margareta i-ar fi strecurat o pilă la vorbitor şi că ar fi tocmit un taximetrist să-l aştepte pe Iorgovan în spatele închisorii. Primarul Bonifaciu a muşamalizat întreaga situaţie încercând astfel să mai câştige un pic de capital electoral. Bertha a refuzat însă mâna întinsă de primar şi nici n-a vrut să audă de o împăcare. Ea s-a considerat ofensată multă vreme şi nici nu s-a mai salutat cu cei doi bătăuşi. Domnişoara Margareta i-a spus de la obraz că nu se cade aşa ceva şi că, dimpotrivă, ar fi trebuit să fie mândră că doi bărbaţi bine s-au luptat s-o cucerească. Între noi fie vorba, Iorgovan era un pirpiriu. N-ar fi fost în stare să alerge o sută de metri fără să-şi dea duhul. Iar spiţerul Fabian, rotofei şi bucălat, abia reuşea să urce scările Primăriei când avea de adus câte o reţetă vreunui consilier. Dacă nu mă înşel, avocatul Luigi l-a luat cândva peste picior. A fost tevatură mare. Spiţerul s-a plâns primarului şi a ameninţat că-l va da pe avocat în judecată pentru insultă. Asta ne-a însufleţit pe toţi. De-abia aşteptam un eveniment care să ne pună pe jeratic şi să ne dea subiect de bârfă.

De ce să nu recunosc, am pus cu toţii paie pe foc. Domnişoara Margareta însă a reuşit să-i împace pe cei doi. Ba chiar au fost la terasă la Emil şi au petrecut o seară întreagă. Au mâncat nisetru, pui de baltă, supă de broască ţestoasă, omletă din ouă de struţ şi câte şi mai câte și s-au întreținut cu Băse, venit și el acolo la o bere, auzi la ei! Gurile rele au spus că ar fi băut peste douăzeci de sticle de şampanie franţuzească dar eu n-am crezut niciodată. Nici Lubomir n-ar fi fost în stare să bea atât cu toate că era câştigătorul tuturor concursurilor din timpul sărbătoririi vinurilor. Să-l fi văzut numai cum golea cană după cană fără să dea ochii peste cap, fără să gâfâie, fără să cadă-n nas. Primarul Bonifaciu i-a aninat de fiecare dată câte o medalie de aur de reverul hainei şi l-a pupat pe amândoi obrajii. Ştiam cu toţii de ce o făcea cu atâta frenezie. Lubomir îi promisese că-i va transfera contul în Elveţia. Asta ar fi fost o ilegalitate strigătoare la cer dar comisarul Agamemnon nici nu s-ar fi sinchisit.

Domnişoara Margareta l-a avertizat de vreo câteva ori, ba chiar a ameninţat că va suna la centru sau că se va adresa unor foruri internaţionale. Eu i-am spus domnişoarei să se liniştească pentru că avea să-şi atragă ura lui Bonifaciu şi avea să piardă garsoniera închiriată de la Primărie. Domnişoara Margareta era însă o mare luptătoare pentru adevăr. O organizaţie neguvernamentală care-şi avea sediul la Londra îi trimisese o diplomă de merit iar o revistă din Bulgaria îi publicase fotografia pe prima pagină însoțită de un comentariu în care se vorbea de lșegăturile ei oculte cu personaje politice de prim rang din România. Sigur că ar fi trebuit să fim mândri că domnişoara Margareta ne reprezentase peste hotare. Mulţi dintre noi însă nu vedeau cu ochi buni acţiunile ei şi o considerau o ușuratică şi o înfumurată. Probabil că la asta au contribuit şi toaletele ei extravagante şi limbajul ei cam fără perdea. Domnişoara Margareta nu se sfia să înjure copios şi pot să spun că o făcea mai bine decât şoferii de pe camioanele de la fabrica de sticlă sau ca hamalii din port. Andreas, directorul fabricii de sticlă, a cerut-o în căsătorie de vreo câteva ori dar fără succes. Domnişoara Margareta avea de gând să-şi închine viaţa salvării oamenilor şi luptei împotriva răului. Bătălia dintre bine şi rău era unul dintre subiectele ei preferate. Andreas n-a reuşit însă niciodată să-i ţină piept. Lui îi plăceau mai mult pescuitul şi berea neagră. Uneori, vara, pierdea nopţi în şir pe mare împreună cu Lubomir încercând să prindă în cârligele lor de oţel ceva câini de mare. In zori se întorceau lălăind de mama focului. Se împleticeau până la bodega „La delfinu’ ” şi acolo se îmbătau turtă. Acolo au pus pariu cu un harponier de pe o balenieră că or să prindă într-o lună cea mai grozavă balenă din lume, Moby Dick. Harponierul i-a luat peste picior dar le-a făcut hatârul. A pus la bătaie un harpon de argint pe care îl primise în dar de la regele Suediei în persoană. Noi ne-am amuzat foarte tare şi am aşteptat să treacă luna. S-au ţinut de cuvânt. Au adus în port cea mai mare balenă pe care am văzut-o vreodată. Memoria s-ar putea să mă înşele şi toată tărăşenia asta să se fi întâmplat după ce elefantul roz a apărut din ceaţă în faţa Primăriei. Despre soarta lui n-aş putea să spun mare lucru pentru că în acele zile am plecat cu nişte treburi la Milano. Domnişoara Margareta mi-a trimis o scrisoare din care însă n-am înţeles mare lucru. Domnişoara avea un scris tare ciudat şi dezordonat.

Stând într-unul din balcoanele hotelului milanez, în bătaia soarelui mediteranean, în faţa unei cafele, am încercat să descifrez mesajul primit. M-am încurcat de vreo câteva ori. Când i-am dat cât de cât de capăt, am fost sunat de la recepţie şi rugat să cobor pentru că izbucnise un incendiu la un etaj inferior. Am ajuns cu greu în stradă. Hainele-mi erau boţite iar părul vâlvoi. Un poliţist m-a întrebat politicos dacă am nevoie de asistenţă medicală. Asta era, ăia alergau după virus. I-am mulţumit grăbit şi am intrat în cafeneaua de peste drum. Barmanul mi-a spus că nu mai erau locuri libere, lucru pe care însă îl constatasem şi eu cu destulă uşurinţă. M-a invitat însă la bar să-mi facă cinste cu un păhărel aşa, din partea casei. Era un bărbat înalt, voinic, tuciuriu. Avea o cicatrice care-i brăzda faţa până sub lobul urechii stângi. Am stat la taclale. A fost curios să ştie dacă mi-a fost frică în timp ce coboram prin infernul acela. Mi-a mărturisit că, deşi făcuse lupte în tinereţe, nu reuşise niciodată să-şi stăpânească frica. Aproape orice îl îngrozea. Un incendiu, de pildă. Un virus, de pildă. Strategiile politice ale Rusiei, de pildă. Politica de tot râsul făcută de Donald Trump în Asia, de pildă. Sau sirenele poliţiei. Sau spectrul negru al şomajului. Într-un târziu mi-a spus că are un unchi suspus care ar putea să mă ajute să obţin cetăţenie în doar câteva luni. Ideea mi-a surâs şi peste câteva zile m-am dus cu el şi l-am rugat să-mi fixeze o întâlnire cu unchiul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.