Ai căutat: proiecte
Autorităţile române au început finanţarea de proiecte de infrastructură în relaţia celor două state. … Gazoductul Iaşi-Ungheni, liniile electrice Fălciu-Goteşti şi Suceava-Bălţi, cuplarea sistemelor electrice la reţeaua europeană şi proiectele de infrastructură în domeniul transporturilor ne preocupă nemijlocit astăzi.
Score: 0,28
Pentru o parte din lumea noastră, care gustă cu prioritate divertismentul, jocurile de artificii, viaţa ca banc şi scandal continuu, dialogul nostru cu Gabor Tompa poate părea prea serios, prea cantonat în proiecte şi realizări temeinice. … Nu m-am gândit să-mi urmăresec propriile mele proiecte regizorale.
Score: 0,84
Castelul din cărţi de joc” a fost însoţit, ca multe gravuri după operele lui Chardin, de o epigramă: „Drăguţ copil, condus de plăcere, ironizăm construcţia ta uşoară: dar, între noi, ce este mai solid: proiectele noastre sau castelele tale”. … Era şi singura reşedinţă Rothschild în care se năşteau noi proiecte.
Score: 0,27
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la recepţia de Ziua Franţei, că trebuie continuate proiectele comune pe care cele două ţări le au, dând drept exemplu lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, informează Agerpres. … Sunt foarte convins că trebuie continuate proiectele comune pe care le-am închis, nu ştiu de ce.
Score: 0,86