FMI a majorat estimările privind avansul economiei globale de la 4,2% la 4,6% Potrivit raportului 'Perspectivele Economiei Mondiale', revizuirea datelor se bazează pe "probabilitatea unei redresări modeste dar constante în majoritatea economiilor dezvoltate și creșterii puternice în mare parte dintre economiile în curs de dezvoltare". Score: 0,29
Muncitor mort pe şantierul autostrăzii de vest Conform medicilor, muncitorul avea traumatisme ale organelor interne şi hemoragii puternice. Score: 0,29
Bine aţi venit în Al-Qaida, un oraş devenit victimă a numelui său Zone vaste din Yemen, unde triburile, puternic înarmate, sunt foarte influente, scapă controlului puterii centrale. Score: 0,28
Medicina naturistă câştigă teren în faţa celei clasice În acelaşi timp, statisticile medicale arată că 30% din populaţia lumii suferă de boli parazitare de natură cronică, cei mai afectaţi fiind copiii, cărora un tratament clasic le afecteaza puternic ficatul. Score: 0,29
Tănăsescu:România ar trebui să facă comerț cu Europa şi Asia, care vor fi pe creştere E clar că, în 2011, va exista o creştere în Euuropa, mai puternică în Asia. … "După expirarea acestui acord, o continuare este bună, necesară, crează o ancoră puternică de credibilitate. Score: 0,31
Guvernul Boc – „economii” de om prost Frumos, puternic, amicul meu traversa o anume suferinţă financiară. … Să plătească bogaţii şi bătrânii şi cei care au maşini puternice! Score: 0,30
Aceşti nevrotici care ne guvernează Este o aberaţie să încerci să îţi impui puterea faţă de cineva care nu este la fel de puternic ca şi tine", a explicat Alfred Bulai. Score: 0,28
Dalai Lama şi-a sărbătorit a 75-a aniversare în India "Trebuie să ne pregătim pentru acea zi şi asta înseamnă că trebuie să avem un guvern în exil puternic şi un bun sistem de educaţie pentru tineret", a spus acesta. Score: 0,28
Andreea Marin Bănică, un mediator între surprizele vieţii …limita dintre viaţă şi moarte – nu a fost puţin lucru şi nu poţi fi detaşat într-o astfel de muncă, poveştile oamenilor care sunt în dialog cu tine sunt uneori atât de puternice, încât devin şi poveştile tale, lupţi pentru ele, suferi odată cu cei cărora le-au fost date, te bucuri de rezolvare împreună cu ei şi legi prietenii pentru o… Score: 0,28
Europa, în sprijinul sinistraţilor români "Vizita are loc vineri, un lucru important deoarece atunci este anunţată o viitură puternică ce ar putea provoca noi inundaţii", a explicat oficialul european. Score: 0,29
Iliescu vrea anchete parlamentare în cazul inundaţiilor "Pădurea a fost şi este principalul protector al versanţilor şi un puternic factor atenuator al formării de torenţi şi de viituri pe râurile de munte. Score: 0,29
Cupa Mondială scade productivitatea muncii: Germania pierde 8 mld. euro Conform studiilor, cea mai puternică economie europeană, Germania, pierde 0,27% din PIB în timpul turneului, adică 8 miliarde de euro, iar Marea Britanie între 1,2 şi 1,8 miliarde. Score: 0,29
25% din companiile cu credite restructurate nu reuşesc să le achite Criza economică taie puternic din afacerile băncilor. Score: 0,29
Bloomberg: Euro va ajunge la 1,08 dolari la finalul anului Investitorii se tem că problemele financiar/fiscale ale statelor membre ar putea determina guvernele să reducă puternic cheltuielile publice, îngreunând astfel creşterea economică. Score: 0,29
Leşinata din braţele lui Boc, o actriţă de Hollywood? Cel care vorbeşte prin staţie, în timp ce operatorul filmează cursurile de apă din partea dreaptă a şoselei, are un puternic accent moldovenesc. Score: 0,29
Economia, pe butuci după creşterea TVA Scade consumul Specialiştii Coface consideră că mărirea fiscalităţii va avea un puternic efect psihologic ce va determina restrângerea consumului şi reducerea vânzărilor companiilor, cu efect direct asupra lichidităţii din piaţă, şi va pune presiune suplimentară asupra mediului privat. Score: 0,29
Serena Williams: Fără dulciuri, aş putea să înving un bărbat Bărbaţii sunt mai puternici decât femeile", a adăugat Williams. Score: 0,29
Randament de peste 20% în ultimul an la fondurile de pensii obligatorii Datorita politicii investiționale prudențiale și de diversificare a riscurilor, toate fondurile de pensii private au înregistrat randamente atractive, chiar dacă în aceeași perioada acțiunile cotate la Bursă au oscilat puternic, intrând chiar în teritoriu negativ. Score: 0,29
Impozitele pentru mai multe case şi maşini puternice, menţinute şi în 2011 Not found: puternic Score: 0,53
BMW va lansa prima sa maşină electrică Megacity Vehicle, produs ce va fi lansat în 2013, este făcut din fibră de carbon şi aluminiu şi va fi construit folosind structura "LifeDrive", puternică precum oţelul, însă, cu 50% mai uşoară decât aluminiul. Score: 0,29
Sute de jandarmi, pompieri și voluntari muncesc la ridicarea digului Un dig de 4,5 km lungime şi 1,5 metri înălţime ar putea salva un sfert din oraş, în zona puternic industrializată. Score: 0,29
Fidel Castro: „În scurt timp” va izbucni un „război nuclear cu consecinţe catastrofice” Potrivit judecăţii sale, în conflictul dintre SUA şi Iran "niciuna dintre cele două părţi nu va ceda: una din cauza orgoliului pe care îl au cei puternici, iar cealaltă din cauza rezistenţei la jug şi a capacităţii de a lupta, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istoria omenirii". & Score: 0,29
De ce au fost oprite amenajările de pe Siret și Prut? Şi unde s-au dus banii? …și foame mare de bani, fără să se gândească vreo clipă, că oricând în zonele afectate de inundații în iulie 2008, se pot produce alte viituri și inundații și mai puternice, care să se soldeze și cu victime. Score: 0,28