Spionii, trataţi cu iederă, suc de sepie, rădăcină şerpească şi creier porcin C, şi nu de oricare, ci pastile din acelea care se topesc rapid, efervescente le zice. Score: 0,27
Adio, Marine! …comportament agresiv, retardare mintală, dependenţă de sexul cu el însuşi, depresii severe, manifestări subite de agresivitate şi anxietate, iritabilitate cognitivă, schimbări rapide în calitatea si intensitatea dispoziţiei, predispus spontaneu halucinaţiilor şi atacurilor de panică, confuziv, marcat adesea de stări de leşin, inconştienţă şi… Score: 0,26
UE negociază cu Statele Unite anularea vizelor pentru România, Polonia, Bulgaria şi Cipru "Comisia va continua negocierile cu Statele Unite pentru a obţine reciprocitate deplină în privinţa regimului vizelor, cât mai rapid posibil", subliniază comunicatul, prezentând poziţia CE în cadrul acestei reuniuni la nivel de miniştri, potrivit Mediafax. Score: 0,27
Sistemul medical omoară cu zile 60.000 de oameni pe an Deci acolo nu se moare de infarct decât dacă individul nu este dus la spital sau dacă distrugerile funcţionale sunt prea puternice ori prea rapide, recunosc cu francheţe medicii români, fără a putea vedea însă luminiţa de la capătul tunelului în această chestiune. Score: 0,27
Cum s-a blocat construcţia spitalelor regionale de urgenţă Eficienţa este crescută, atâta vreme cât s-a dezvoltat reţeaua de transport rapid a bolnavilor cu ambulanţele şi pe calea aerului. Score: 0,26
O nouă găselniţă a lui Băsescu: Elicoptere ale armatei devenite sanitare …război, ci să facă şi un lucru util pe timp de pace, ceea ce duce şi la antrenarea piloţilor şi la utilizarea unui parc de elicoptere suficient pentru a înlesni intervenţia rapidă legată de bolnavi. Score: 0,27
Gheţarii din Patagonia şi Alaska se topesc mai repede Achim Steiner, directorul executiv al PNUM, a reamintit legătura directă dintre încălzirea climatică şi topirea gheţarilor, subliniind necesitatea adoptării cât mai rapide a unor soluţii viabile de salvare a gheţarilor. Score: 0,27
Semnele transmise de organism atunci când alimentaţia e nesănătoasă Cerealele integrale, fasolea, mazărea, piersicile şi pătrunjelul sunt asimilate rapid de organism, ajută la reglarea funcţiilor intestinale, elimină toxinele din corp, curăţă sângele şi oferă un plus de energie. Score: 0,27
Umberto Eco: afacerea Wikileaks subliniază ipocrizia raportului dintre stat, cetăţeni şi presă …ştiu eu, redactor la Libération), care nu reţine ca adevărat decât ceea ce recunoaşte." Din momentul în care şefii de stat se pot întâlni frecvent, parcurgând rapid mari distante sau îşi pot telefona, ambasadele s-au transformat din centre de reprezentare în centre de spionaj, scrie Umberto Eco, iar repetarea publică a acestui fapt… Score: 0,27
Google lansează Nexus S şi noua platformă Android 2.3 Compania a anunţat Android 2.3 ( cunoscut şi ca Gingerbread), cea mai rapidă versiune a sistemul de operare pentru telefoane mobile, care vine şi cu o serie de îmbunătăţiri, inclusiv o interfaţa, o nouă tastatură, Internet calling (apel video), funcţii copy/paste îmbunătăţite, şi altele relatează ITP.net. Score: 0,27
Comunicatorii PDL între boala psihică şi rapacitate sălbatică Pe de o parte este bine pentru ca nu avem cazuri de boli psihice grave, pe de alta parte este rau ca tara asta este condusa de o gasca de o rapacitate incredibila, condusa de puterea banului public si manata doar de dorinta de imbogatire rapida, facila, indiferent cate cadavre lasa in urma. Score: 0,27
Bătaie şi împuşcături după meciul Vaslui – Rapid Mai mulţi suporteri vasluieni au fost duşi la Poliţie, iar cinci dintre ei au fost amendaţi, în urma unei altercaţii izbucnite cu suporteri bucureşteni după meciul dintre FC Vaslui şi Rapid, în timpul conflictului fiind trase şi câteva gloanţe de cauciuc, conform agenţiei NewsIn. Score: 0,77
Ioniţă şi colegii de la Koln, prădaţi Fotbaliştii de la FC Koln, printre care şi fostul atacant rapidist Alexandru Ioniţă, au fost jefuiţi la Leverkusen. Score: 0,27
FC Vaslui şi Rapid au terminat la egalitate, scor 1-1 Echipa FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat pe teren propriu, cu FC Rapid. … Golurile au fost marcate de Raul Costin (minutul 43) pentru FC Vaslui şi de Ovidiu Herea (minutul 49) pentru Rapid, informează Mediafax. Score: 0,76
Wikileaks: Urmatorii 30 de ani vor îmblânzi dragonul chinezesc "Pensionarea rapidă, coroborată cu limitarea familiilor din mediul urban la un copil crează dilema socială "4-2-1": fiecare angajat va trebui să sprijine patru bunici, doi părinţi şi un copil. Score: 0,27
Florin Chilian, confirmat de Corpul de Control al premierului Florin Chilian a început în 2005 o luptă cu Ministerul Culturii pentru plata drepturilor de autor către artişti, luptă ce avea să se transforme rapid într-un război. Score: 0,27
Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal a fost reluată CFR anunţă că a fost reluată circulaţia feroviară pe ruta Braşov – Predeal, închisă sâmbătă, după ce din cauza vântului, mai mulţi copaci au căzut pe linia de cale ferată între staţiile Timişu de Jos şi Dârste, un tren rapid şi două accelerate ajungând cu întrziere la Oradea, Bucureşti şi Galaţi. Score: 0,27
Corespondentă de război britanică din al Doilea Război Mondial Clare s-a dezbrăcat rapid şi s-a înfăşurat într-un prosop. Score: 0,27
Între delicii Regale şi vinuri de Cetate La Varenne a reuşit să aibă un public mult mai mare decât Platina şi să folosească un limbaj gastronomic care şi-a dobândit rapid prestigiul în lumea europeană. Score: 0,26
Presa engleză: Liverpool trebuie să fie atentă la Bogdan Stancu şi Cristian Tănase Este un jucător rapid şi foarte dinamic", scrie site-ul citat despre Bogdan Stancu. Score: 0,27
Cât mai costă cadastrul unei proprietăţi Ar fi total diferit de cum este acum și de 10 ori mai rapid. Score: 0,27
Generalul Oli: Ruşinoasă spălare a jandarmilor pătaţi cu eroi adevăraţi Într-un mod care spune totul despre actualul stil de conducere al Jandarmeriei Române, generalul Oli a tins, asimptotic desigur, să acopere viteaza cafteală a zurbagiilor de pe stadionul Rapid cu fapta civică aplaudabilă a jandarmului de la Gorj care a înapoiat un portofel cu 20.000 de lei. Score: 0,82
În România, carburanţii s-au scumpit mai rapid decât în UE Potrivit jurnaliştilor de la Financiarul, carburanţii s-au scumpit la noi mai rapid decât în UE. Score: 0,74
Peste 70 de delfini, găsiţi morţi în acest an pe plajele româneşti …şi s-au înecat, alte opt au murit ca urmare a unor infecţii cu diverse tulpini virale sau cu bacterii, cinci delfini au decedat după ce au fost loviţi de ambarcaţiuni rapide, iar trei mamifere au murit în urma unor afecţiuni produse de şocuri ale unor unde extrem de puternice. Score: 0,27
Steaua – CFR 2-2, egalul care ajută rivalii Cele două formaţii n-au reuşit să profite de pasul greşit făcut de Dinamo, Timişoara şi Rapid, şi se apropie de liderul Oţelul. Score: 0,27