Peter Georgescu, „The Constant Choice” sau Despre alegerea noastră cea de toate zilele E vorba de Sever Bocu, unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Român, mai apoi Partidul Naţional Ţărănesc, deputat şi reprezentant al Banatului, ministru în guvernul Iuliu Maniu, redactor la revista “Tribuna” din Arad, guvernator al ţinutului Timiş, arestat în mai 1950 şi ucis de un gardian la închisoarea din Sighet. Score: 0,27
Scrisoare către premierul Victor Ponta Aceştia sunt, fără nici-o îndoială, pe piaţa extrem de competitivă a dezvoltării de software, cei mai buni dintre cei mai buni” > [21] Silviu Hotaran, director general Microsoft Romania, Revista Capital, 16.11.2000: “Este un success story pe care il dorim repetat de cat mai multe ori în companiile romanesti”. & Score: 0,27
Fantoma lui Pacepa şi falsele carnete ale lui Hitler Pe 25 aprilie 1983 revista (vest) germană „Stern” a surprins lumea întreagă publicând „extrase din carnetele lui Adolf Hitler”, pe care i le vânduse jurnalistul Gerd Heidemann, specialist în istoria nazismului,ce pretindea că le descoperise în Germania de Est la un ins care le găsise din epava unui avion prăbuşit lângă Dresda. Score: 0,28
„Art Nouveau, revoluţia decorativului” Salvador Dali a revizitat creaţia lui Antonio Gaudi şi pe cea a lui Hector Guimard, în revista „Minotarul” din 1933. Score: 0,27
Lifestyle Sănătate Studiu: Ibuprofenul şi diclofenacul pot crește riscul de probleme cardiace Ibuprofenul și diclofenacul sunt două analgezice comune care, dacă sunt luate în doze mari o perioadă mai lungă de timp, pot crește riscul de probleme cardiace, potrivit unui studiu publicat în revista medicală Lancet, scrie B1Tv,care citează BBC. Score: 0,29
Lifestyle Sănătate Virusul gripei aviare H7N9, rezistent la antivirale Într-un studiu publicat marţi în revista medicală The Lancet, Dr. Score: 0,29
Premiere, turnee, aplauze şi ovaţii A lucrat pentru revista bilingvă “Europe/Europ”, a Uniunii Europene. Score: 0,27
Trilicenţiatul Gigi Nedelescu scrie „înaintea începeri”, „galerile” şi „la făcut” Not found: revista Score: 0,28
Actualitate Manifestări dedicate Portului Constanţa …Tomis", Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale ale României, Universitatea "Ovidius", Universitatea Maritimă Constanţa, Liga Navală Română, Revista Marea Noastră, Biblioteca Judeţeană "Ioan N. Score: 0,28
Planurile găunoase ale UE pentru generaţia sa pierdută Lupta Europei cu şomajul în rândul tinerilor este un eşec, scrie revista germană Der Spiegel. … <p>Lupta Europei cu şomajul în rândul tinerilor este un eşec, scrie revista germană Der Spiegel. Score: 0,87
Momente speciale la UNATC Sub egida “Theatre Studies and Creativity Research Center”, revista “Romanian Performing Arts Journal”, al cărei prim număr a apărut recent, este o publicaţie interdisciplinară şi interculturală care acoperă toate aspectele artei scenice, de la teatru, dans, muzică, operă la video, performance, ritual, potrivit editorilor. Score: 0,32
Guvernul Ponta trimite DNA peste Funeriu „Daniel Funeriu s-a dus personal la Munchen, a vorbit cu cineva de la revista «Nature» şi a spus cum am plagiat eu acum 10 ani lucrarea de doctorat. Score: 0,28
Actualitate Extern Sinistru: acte de canibalism comise de rebelii sirieni O, eroi din Baba Amro, masacraţi-i pe allawiti şi scoteţi-le inimile pentru a le mânca.” Contactat de către revista Time, el şi-a justificat gestul prin atrocităţile comise de regimul lui Bashar al-Assad în oraşul Homs, acolo unde a început rebeliunea, în 2011. Score: 0,28
Actualitate Extern Merkel neagă că a fost însarcinată cu propaganda în RDG Not found: revista Score: 0,28
Ziarele străine primeau sute de mii de euro ca să scrie frumos despre ICR – ICR LONDRA Revista „TIME OUT LONDON” a primit 3.078 euro în 2010 şi 9.555 euro în 2011. … – ICR PRAGA Revista „Co, kdy v Praze” a primit 642 euro în 2010 şi 703 euro în 2011. Score: 0,29
„Inferno”, cel mai aşteptat roman al anului Desemnat de revista “Time” unul dintre cei mai influenţi 100 de oameni din lume, autorul a apărut în paginile a numeroase publicaţii de renume precum “Newsweek”, “ Score: 0,28
Scriitori români la întâlniri europene ale cărţii Şi, în acelaşi loc, de la ora 15.00, vor fi prezentate Editura “Rediviva” şi revista culturală “Repere culturale româneşti în Italia”, de către Sabrina Maria Arpini, Viorel Boldiş, Ingrid Beatrice Coman, Karim Metref, Maria Floarea Pop, Violeta Popescu, Irina Ţurcanu. Score: 0,30
Concerte extraordinare la Bucureşti şi Londra În 2006, revista “Actualitatea Muzicală” i-a decernat Premiul pentru cea mai convingătoare prestaţie a unui tânăr interpret în urma activităţii sale din stagiunea precedentă. Score: 0,28
Lumile fermecate ale lui Tolkien Revista conţine şi un dicţionar de personaje, unul de popoare şi un tur de orizont al principalelor decoruri ale Planetei Tolkien. Score: 0,28
Actualitate Extern Warren Buffet s-a lansat pe Twitter a întrebat în glumă Buffett despre tableta pe care şi-a compus primul mesaj, într-o sesiune on-line de întrebări şi răspunsuri organizată de revista de afaceri Fortune. Score: 0,29
Actualitate Editorial Americanul care ne redă istoria LARRY WATTS, revista Clipa, 2013 – Larry Watts ante portas: Admir Romania pentru ca s-a luptat ca David cu Goliath Bazându-se pe documentele descoperite după 1989 în arhivele fostelor ţări… Score: 0,27