Colegiul Director al PDL a aprobat fuziunea prin absorbţie cu FC S-a înregistrat un singur vot împotrivă şi două abţineri.Şedinţa continuă, la reuniune urmând să sosească şi preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu. Score: 0,26
Matriță folosită acum 2.000 de ani, în colecția MCDR Acesta va sosi la Deva cel mai târziu la începutul lunii septembrie și va decide procedurile de restaurare și conservare. Score: 0,26
Incendiu devastator în Piatra Neamț Pompierii au sosit imediat la fața locului, sediul ISU Neamț fiind la mai puțin de un kilometru de piață, însă atât construcția, cât și marfa din zecile de magazine din interior s-au făcut scrum. Score: 0,26
Elena Udrea şi Maria Grapini, campioane la gargară Numai că statisticile INS nu sunt decât cifre seci privind sosirile în unităţile de cazare. Score: 0,26
Haos la locul unde s-a prăbușit avionul malaiezian Zeci de anchetatori şi observatori internaţionali au sosit la Kiev, în încercarea de a face lumină în acest caz. Score: 0,26
Acord între separatiști și Kiev pentru o „zonă de securitate” la locul prăbușirii avionului Zeci de anchetatori şi observatori internaţionali au sosit la Kiev, în speranţa că vor putea ajunge la locul prăbuşirii avionului malaysian, despre care există suspiciuni că a fost doborat de separatiştii proruşi. Score: 0,80
Ceauşescu îi cerea lui Brejnev, în 1976, să desfiinţeze gardul de sârmă ghimpată de pe Prut În continuare, Vasile Buga arată că, pe baza înţelegerii din Crimeea, la 13 octombrie 1978, la Bucureşti a sosit o delegaţie a P.C.U.S., condusă de către Andrei A. … „sosesc multe scrisori în care oamenii îşi exprimă nedumerirea şi chiar indignarea în legătură cu aceasta”. Score: 0,26
Vocea Rusiei: „Înregistratoarele de zbor vor fi trimise la Moscova” quot;Primele echipe ale forţelor de autoapărare au sosit deja la locul catastrofei. Score: 0,26
Poroşenko: Poporul ucrainean a plătit un preţ foarte mare pentru orientarea sa proeuropeană Este inacceptabil", a afirmat el, menţionând că "de pe teritoriul rus continuă să sosească insurgenţi şi armament". & Score: 0,26
Accidentat, Alberto Contador abandonează în Turul Franţei Contador a căzut cu 90 de km înainte de linia de sosire, a fost bandajat de medici şi a pierdut doar 4 minute faţă de grupul favoriţilor. Score: 0,26
Kievul anunţă deblocarea aeroportului de la Lugansk "Statul Major al operaţiunii antiteroriste i-a raportat preşedintelui Petro Poroşenko faptul că militariii ucraineni au sosit, în urma unor lupte, pe aeroportul de la Lugansk", a anunţat preşedinţia pe pagina de Facebook. Score: 0,26
Shakira, Santana şi samba la ceremonia de închidere Shak", a scris ea vineri în portugheză pe contul ei de Twitter, după ce sosise în Brazilia împreună cu Milan, fiul de un an şi jumătate pe care-l are împreună cu fotbalistul Gerard Piqué de la FC Barcelona. Score: 0,26
Lecturi de vacanţă O tânără soseşte la un sanatoriu pentru a preda copiilor bolnavi de tuberculoză şi aici se îndrăgosteşte de medicul curant. … Membrii auditoriului începură să sosească după ora şase. Score: 0,26
Consiliul Permanent al UDMR a început Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a sosit, vineri, printre primii, la Consiliul Permanent şi a spus doar că va face declaraţii la finalul şedinţei. Score: 0,26
Avanpremieră la Concursul Internaţional „George Enescu” Numărul concurenţilor ar mai putea creşte în următoarele zile, având în vedere că plicurile cu înscrişi continuă să sosească la sediul organizatorilor, data poştei luată în considerare fiind 1 iulie. Score: 0,26
Traian Băsescu se dezice de „salba ţigănească” de la gâtul soţiei Singurul mod în care am reacţionat a fost că la sosire am predat moneda aceea la patrimoniul statului. Score: 0,26
Băsescu: Arestarea preventivă a fratelui meu este o nenorocire pentru mine Singurul mod în care am reacţionat a fost că la sosire am predat moneda aceea la patrimoniul statului. Score: 0,26
Snowden a cerut prelungirea şederii în Rusia Anatoli Kucerena, care se ocupă de cazul Edward Snowden din momentul sosirii acestuia în Rusia, în iunie anul trecut, declarase deja, luna trecuta, că se va ocupa de prelungirea permisului de ședere al clientului său. Score: 0,26