Nibali îi bate măr pe Contador şi Valverde în etapa a V-a

Nibali a rulat în premieră pe pavate şi s-a distanţat bine de Contador. Froome află astăzi cât timp va absenta de pe şosea. Un alt mare favorit s-ar putea să abandoneze. Comemorarea rutierilor morţi în Primul Război Mondial.

Un tur fără Froome şi Cavendish

Câştigătorul Turului Franţei din 2013 şi principalul favorit la ediţia din 2014, britanicul Chris Froome, a fost nevoit să abandoneze în etapa a V-a. Froome a luat startul accidentat după o căzătură în etapa de marţi, iar miercuri a căzut de două ori din cauza carosabilului ud, din cauza ploii care a căzut de la începutul etapei. După a doua căzătură, Froome a urcat în maşina echipei, gest care consemnează abandonul. Froome este al doilea nume uriaş care a fost nevoit să abandoneze. Reamintim, după prima etapă, cel mai puternic sprinter al momentului, Mark Cavendish, s-a retras tot în urma unei accidentări generate de o căzătură. Cum şi un alt favorit cert, „Purito” Rodriguez, a avut probleme în ultimele două etape, turul este terminat pentru el, spaniolul de la Katusha fiind la 41 de minute de tricoul galben. Este posibil ca astăzi, cel târziu mâine, Purito să se retragă din cursă.

Nibali îl bate pe Contador pe pavate

A fost un adevărat iad etapa a V-a. Şi nu pentru că a fost etapa cu „pavate” (16 km de pavate împărţiţi în 7 sectoare), ci pentru că a plouat aproape tot timpul şi carosabilul a fost ud. S-au înregistrat în jur de 30 de căzături. După abandonul lui Froome s-a estimat că, în cursa pentru câştigarea Turului, principalii favoriţi rămân, în ordine, Alberto Contador, Alejandro Valverde şi Vincenzo Nibali. Etapa de miercuri însă a făcut ca Turul să ia foc. Deşi în toată cariera sa nu a alergat niciodată pe pavate, Nivali a rulat senzaţional şi pe aceste porţiuni s-a distanţat foarte mult de Contador şi chiar şi de Valverde. Chiar dacă mai sunt 16 etape, dacă va fi în deplinătatea puterilor până la sfârşit, dacă va da dovadă de constanţă şi va replica la evidentele atacuri ale celor doi spanioli, Nibali nu poate pierde cursa. 2 minute şi jumătate între doi mari favoriţi este o diferenţă de timp foarte mare.

Clasament etapă: Ypres – Arenberg Porte du Hainaut (155,5 km)

  1. Lars Boom (Belkin-Pro Cycling Team) – 3:18:35
  2. Jakob Fuglsang (Astana Pro Team) + 19”
  3. Vincenzo Nibali (Astana Pro Team) + 19”
  4. Peter Sagan (Cannondale) + 1:01
  5. Fabian Cancellara (Trek Factory Racing) + 1:01

„Tricoul galben” – clasamentul general

  1. Vincenzo Nibali (Astana Pro Team) – 20:26:46
  2. Jakob Fuglsang (Astana Pro Team) + 2”
  3. Peter Sagan (Cannondale) + 44”
  4. Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quick Step) + 50”
  5. Fabian Cancellara (Trek Factory Racing) + 1:17
  6. Jurgen Van den Broeck (Lotto Belisol) + 1:45
  7. Tony Gallopin (Lotto Belisol) + 1:45
  8. Richie Porte (Team Sky) + 1:54
  9. Andrew Talansky (Garmin Sharp) + 2:05
  10. Alejandro Valverde (Movistar Team) + 2:11

„Tricoul verde” – clasamentul pe puncte

  1. Peter Sagan (Cannondale) – 185 puncte
  2. Marcel Kittel (Team Giant-Shimano) – 135 puncte
  3. Bryan Coquard (Team Europcar) – 121 puncte
  4. Alexander Kristoff (Team Katusha) – 82 puncte
  5. Vincenzo Nibali (Astana Pro Team) – 53 puncte

„Tricoul alb cu buline roşii” – clasamentul căţărătorilor

  1. Cyril Lemoine (Cofidis, Solutions Credits) – 6 puncte
  2. Blel Kadri (Ag2R La Mondiale) – 5 puncte
  3. Jens Voigt (Trek Factory Racing) – 4 puncte
  4. Nicolas Edet (Cofidis, Solutions Credits) – 4 puncte
  5. Thomas Voeckler (Team Europcar) – 3 puncte

„Tricoul alb” – clasamant „under 25”

  1. Peter Sagan (Cannondale) – 20:27:30
  2. Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quick Step) + 6”
  3. Romain Bardet (Ag2R La Mondiale) + 1:27
  4. Thibaut Pinot (FDJ.fr.) + 1:41
  5. Tom Dumoulin (Team Giant-Shimano) + 1:41

Clasamentul pe echipe

  1. Astana Pro Team – 61:21:26
  2. Belkin-Pro Cycling Team + 4:18
  3. BMC Racing Team + 6:05
  4. Team Sky + 6:17
  5. Trek Factory Racing + 7:22

Istorie în Turul Franţei

Înaintea etapei a V-a care s-a desfăşurat şi pe teritoriul Belgiei, au fost comemoraţi cei 50 de rutieri care au alergat în Turul Franţei şi au căzut pe câmpul de onoare în Primul Război Mondial. Foarte mulţi rutieri din Franţa, Belgia şi Italia au fost mobilizaţi pe front, unii dintre ei chiar în companiile de biciclişti, iar 50 dintre ei au căzut la datorie. Vă prezentăm poveştile tragice a trei dintre cele mai sonore nume de rutieri de acum 100 şi ceva de ani.

François Faber a fost unul dintre cei mai mari ciclişti ai începutului secolului XX. În 1909 el a câştigat Turul Franţei, una dintre cele mai dure ediţii din istorie. Cariera sa strălucită – ca şi a multor altor rutieri – a fost întreruptă de Primul Război Mondial. Din raţiuni care nu se ştiu, Faber s-a înrolat în Legiunea Străină, deşi cei mai mulţi ciclişti profesionişti au fost mobilizaţi în batalioanele mobile de biciclişti. Pe 9 mai 1915, Faber se afla în tranşee, în prima zi a bătăliei de la Artois-Carency. Ostilităţile nu începuseră, iar soldaţilor francezi li s-a adus corespondenţa. Faber a primit o scrisoare prin care era informat că a devenit tată. La aflarea veştii, el a lăsat la o parte orice măsură de precauţie, a sărit în sus şi un lunetist l-a împuşcat mortal. Mai circulă o versiune privind moartea sa. Dar tot legată de fericitul eveniment. Tocmai pentru a-l proteja după veştile bune primite de acasă, se spune că comandantul companiei sale nu l-a inclus în formaţiunea care urma să efectueze atacul, ci l-a plasat în echipa sanitarilor care, după încetarea focului, să recupereze răniţii. În această operaţiune, Faber ar fi fost împuşcat de un foc răzleţ tras din tranşeele germane. Ambele versiuni sunt creditate cu câte 50 de procente în ceea ce priveşte veridicitatea. Un lucru se ştie clar, în atacul din 9 mai 1915, regimentul din care făcea parte Faber a pierdut 1.950 de oameni din totalul de 2.900.

Francois Faber nu a fost singurul câştigător al Turului Franţei căzut pe Câmpul de Onoare. Lucien Petit-Breton a câştigat două ediţii, în 1907 şi 1908. Mobilizat în 1917, Breton moare pe 20 decembrie acelaşi an când camionul care îl transporta pe el şi compania sa înspre linia frontului s-a ciocnit cu un alt vehicul şi s-a răsturnat.

Octav Lapize este învingătorul din 2010. Pilot pe un avion de vânătoare, Lapize este doborât pe 14 iulie 1917 şi moare în spital din cauza rănilor. Practic se poate spune că ediţiile 1907 – 1910 ale Turului au fost „blestemate”, toţi învingătorii pierzându-şi viaţa pe front.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.