Actualitate Justiție Maru, arestat preventiv. Ce droguri a consumat Rareş în garajul lui După ce a distrus farmacia spitalului Floreasca, în dosarul lui Pascu, Duma a primit o condamnare de peste 4 ani, însă a atacat decizia. Score: 0,26
Actualitate Social Psihologul Mihai Copăceanu: preoţii să vorbească despre pericolul consumului de droguri Îmi amintesc și de live-ul făcut de el într-o ambulanță în drum spre spital, alături de mama sa și mă întrebam cum poate fi salvat acest tanar de consumul de substanțe. Score: 0,26
Actualitate Social Decesul medicilor rezidenți. Conducerea spitalului neagă Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Spiridon” din Iași a transmis, joi, că decesele celor trei angajați, respectiv doi rezidenți și un brancardier, au survenit ca urmare a unor afecțiuni medicale și neagă că aceste persoane ar fi suprasolicitare la locul de muncă. Score: 1,23
Sport Românii au sfidat UEFA, dar au fost aplaudați 30 de oameni, inclusiv copii, au pierit în urma acestui atac iar cel puțin o sută de persoane au fost internate în spital cu răni mai mult sau mai puțin grave. Score: 0,26
Actualitate Justiție Moartea tânărului din anturajul lui Vlad Pascu. Participase la o emisiune TV Ulterior, el a fost dus la spital, apoi a fost externat din unitatea medicală, iar marţi a fost găsit mort într-o locuinţă din Sectorul 2 al Capitalei Ar fi fost găsit în locuinţă de către fratele său, care a sunat la 112. Score: 0,26
Justiție Lasconi depune contestații peste contestații Pentru că, din nou, mi-au făcut o mare nedreptate şi nedreptatea o trăiesc românii în fiecare zi, în instituţiile statului, în spitale, în şcoli, peste tot, la tribunal. Score: 0,26
Actualitate Social Prieten cu Vlad Pascu, găsit fără suflare Tânărul ar fi chemat ambulanța în cursul zilei de luni, fiind transportat la spital. Score: 0,26
Actualitate Social Misterul medicilor morți. Ce s-a aflat Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. … Medic rezident în anul V fiind, acesta trebuia să facă gărzi la secția Medicină internă de la Spitalul ”Elena Beldiman” din luna martie. … Medicii de la spital sunt șocați după ce doi medici rezidenți… Score: 0,80
Actualitate Social Ursoaica și doi pui, în spatele unui spital O ursoaică înfometată, care avea doi pui, a fost filmată sâmbătă, în spatele Spitalului Sf. … Șeful Salvamont Predeal a fost recent atacat de un urs și se află în spital în București, fiind în stare critică. Score: 0,70
Actualitate Extern Zelenski îl îndeamnă pe Trump să vină în Ucraina #039;Însă, vă rugăm, înainte de a lua orice decizie, înainte de orice formă de negociere, veniți să vedeți oamenii, civilii, luptătorii, spitalele, bisericile, copiii, distruși sau morți. Score: 0,26
Actualitate Social Misiune rapidă pentru o femeie căzută în fântână Conform acesteia, victima a fost extrasă din fântână, evaluată medical la fața locului și transportată la spital. Score: 0,26
Actualitate Răniți grav din cauza unei spume poliuretanice Un bărbat în vârstă de aproximativ 41 de ani, care a suferit arsuri la nivelul capului şi membrelor superioare, a primit îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Score: 0,26
Actualitate Extern A fost publicat raportul medical anual al președintelui Trump Examenul medical a durat aproape cinci ore și a fost făcut vineri la Spitalul Walter Reed din Bethesda, Maryland Raportul medical menționează că președintele cântărește 101,6 kg și are o înălțime de 1,89 m. Score: 0,26
Actualitate Lumea ca lumea I-a băgat pumnul în gură Un cuplu a ajuns la urgența unui spital din provincia Jilin și i-a nedumerit pe medici neștiind ce să înțeleagă din ciudată apariție. Score: 0,26
Actualitate Social Caz șocant. Fetiță de 5 ani ademenită și violată în garaj, operată azi-noapte Ulterior, fata a fost găsită de familie și a fost dusă de urgență la spital, pentru că era plină de sânge, unde a suferit o intervenție chirurgicală din cauza rănilor suferite. Score: 0,26
Actualitate Indemnizații de merit la spitale Potrivit proiectului, spitalele publice au obligația de a monitoriza și evalua anual indicatorii de performanță la nivel de secție, compartiment, laborator, serviciu medical și ambulatoriu integrat, precum și la nivelul personalului de specialitate medico-sanitar din cadrul acestora. Score: 1,23
Actualitate Lumea ca lumea Dragoste până la moarte David Lalgee a murit la spital după ce un camion a pătruns prin separatorul de sensuri de pe autostrada M60. … David Lalgee a murit la spital după ce un Score: 0,80
Actualitate Sănătate Retransplant: A primit câte un rinichi de la ambii părinți Un bucureștean de 39 de ani a primit un rinichi de la mama sa, transplantul fiind efectuat de medicii de la Spitalul Clinic "Dr.C.I. … Dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic "Dr.C.I. Score: 0,27
Actualitate Justiție Marian, aruncat într-o toaletă. Mama a fost complice Bebeluşul a fost salvat şi dus la spital. … Copilul a fost scos viu din toaletă, în stare de hipotermie şi apoi transportat la spitalul din Paşcani. Score: 0,27
Sport Fotbalist mort la o fază de meci După impactul care a avut loc în fața familiei sale, Helar Gonzales Altamirano a fost luat de pe teren pe o targă și dus de urgență la spital. Score: 0,26
Justiție Consilier, bătut într-un depozit de construcții Considerăm că este cu atât mai revoltător cu cât cei doi agresori sunt angajaţi în sistemul medical – unul ca ambulanţier, celălalt ca şofer la spitalul din comună – două funcţii care presupun grija faţă de viaţa şi sănătatea semenilor. Score: 0,26
Actualitate Lifestyle Mirabela Dauer, bătută crunt M-a băgat în spital, a relatat artista. … Mirabela Dauer: Păi m-a băgat în spital, în spitalul de urgență la Constanța și mi-a furat copilul. … Mirabela Dauer: Păi m-a băgat în spital, în spitalul de urgență la Constanța și mi-a furat (.. Score: 0,81
Actualitate Tânăr lovit cu mașina intenționat, în Capitală Tânărul a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Score: 0,26
Actualitate Social Adrian Streinu-Cercel: ”Vaccinarea va fi obligatorie”. Pentru cine ) Dacă le spunem cât se poate de clar că dacă nu îți vaccinezi copilul și copilul dezvoltă boala, atunci tu trebuie să îi plătești spitalizarea, atunci cred că se schimbă puțin datele problemei. Score: 0,26
Lifestyle Echipamente de protecție a muncii: Cât te costă cu adevărat dacă nu le porți? În cazuri grave, este posibilă spitalizarea, intervenții chirurgicale, perioade lungi de recuperare și inclusiv pierderea parțială sau totală a capacității de muncă. Score: 0,26
Actualitate Cât de sănătos este Donald Trump? În 2020, Trump a fost tratat pentru COVID-19 la același spital. Score: 0,26