Contul de Facebook al lui Bendeac, suspendat în ziua în care anunţa dezvăluiri despre contractul cu Antena 1 In urma cu o saptamana, show-ul iComedy a fost scos din grila postului Antena 1, din cauza unor neintelegeri intre Mihai Bendeac si conducerea televiziunii, iar scandalul tinde sa ia proportii tot mai mari. Score: 0,29
Actualitate Editorial Prăbuşirea climatului social Televiziunile au fost în aceşti ani, în lipsa altor mijloace de comunicare, o forţă unilaterală, încărcată de aluviunile corupţiei. Score: 0,28
Actualitate Extern Teste ADN pentru fetița blondă descoperită la o familie de romi din Dublin Potrivit televiziunii publice RTE, părinții fetiței, care nu au fost arestați și se declară nevinovați, colaborează la anchetă și au acceptat să se supună unor teste ADN. Score: 0,29
Actualitate Qatarioții de la Al Jazeera îşi extind prezenţa în România Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera îşi dezvoltă prezenţa pe piaţa audiovizualului din România, fiind retransmisă şi pe platforma de satelit Focus Sat, operată de compania UPC România, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), transmite MEDIAFAX. Score: 0,32
Roşia Montană – un cartof prea fierbinte Televiziunile care se opuneau preşedintelui-jucător au difuzat masiv emisiuni contra proiectului devastator, iar Victor Ponta şi parlamentarii PSD au combătut, din opoziţie, proiectul. … Televiziunile au tăcut o zi, două, dar, după 3-4 de proteste, zidul tăcerii a căzut. Score: 0,29
Actualitate Editorial Trompeta, trombonul şi noul USL Deocamdată, românii ascultă pe toate televiziunile concertul la trompetă (Victor Ponta) şi trombon (Traian Băsescu) şi se întreabă nedumeriţi ce au făcut cu votul pe care l-au avut. Score: 0,29
Actualitate Televiziunile chineze vor avea voie să preia un singur post străin China va permite televiziunilor, care emit prin satelit, să cumpere dreptul de preluare şi difuzare a unui singur program străin, în fiecare an, începând din 2014, relatează presa centrală de la Beijing, potrivit Antena3.ro. Score: 0,87
Mii de jandarmi au împânzit Capitala Televiziunile au transmit atunci imagini în care fostul primar din Pungesti, Costică Spiridon, a fost târât, plin de noroi, pe câmp, de către jandarmi. Score: 0,29
Marea adunare a moților împotriva proiectului minier de la Roșia Montană Protestele de sâmbătă, de la Câmpeni, dar și cele de la Vaslui, au trecut neobservate de mai multe televiziuni, Antena 3, RTV, preocupate, se pare, mai mult de nunta prințesei Ancuța, fiica regelui Stanescu, de la Palatul de Aramă de la Costești decât de evenimentele care au loc în aceste zile în întrega țară. Score: 0,29
Actualitate OTV emite ilegal în România, susține CNA CNA a retras, pe 22 ianuarie 2013, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite. Score: 0,30
Actualitate Extern Violențe în Canada, între poliţie şi opozanţii exploatării gazelor de şist În paralel, GRC a deschis o anchetă pentru a determina natura dispozitivelor suspecte găsite la faţa locului.Opozanţii au tăiat mai mulţi copaci pentru a împiedica circulaţia camioanelor societăţii SNW, conform imaginilor transmise de televiziunile locale. Score: 0,29
Actualitate 500 de protestatari împotriva exploatării gazelor de şist au ajuns la TVR Aproximativ 500 de protestatari au ajuns la sediul Televiziunii Române, după ce au manifestat în Piaţa Universităţii, în faţa Ministerului de Interne şi a Guvernului, împotriva exploatării gazelor de şist, dar şi a proiectului de la Roşia Montană. Score: 0,30
Actualitate Editorial Pungeşti peste tot Deocamdată televiziunile transmit imagini despre o ciudă, despre o mânie ţărănească ajunsă în pragul datului în clocot. Score: 0,28
Actualitate Ilie Sârbu, despre condițiile în care s-ar putea rupe USL Restul, iesirile noastre pe la televiziuni, replicile, astea trebuie sa treaca. Score: 0,30
OTV emite din nou Potrivit patronului postului, OTV emite pe internet, prin satelit și prin intermediul unei televiziuni locale italiene. Score: 0,31
Sindicatul minerilor de la Roşia Montană a plătit sute de mii de euro pe publicitate 722 de clipuri „Roşia Montană” au fost difuzate de televiziuni de când au început protestele. … <p>722 de clipuri „Roşia Montană” au fost difuzate de televiziuni de când au început protestele. Score: 0,95
CNA suspendă clipurile publicitare ale „Roşiei Montane” În şedinţa de marţi, CNA a decis să suspende clipurile publicitare difuzate pe televiziuni de către Roşia Montană Gold Corporation. … CNA a decis în şedinţa de marţi să suspende clipurile publicitare ale Roşia Montană Gold Corporation pe care televiziunile le transmit în prezent. Score: 0,96
Cianura de la Roşia Montană va distruge complet Ţara Moţilor El spune că 90% din locuitorii Ţării Moţilor nu sunt de acord cu proiectul de la Roşia Montană, dar protestele lor nu sunt mediatizate, televiziunile focalizând, contra mari onorarii, "pe protestele minorităţii manipulate de Gold Corporation şi de autorităţi corupte". & Score: 0,28
Actualitate Editorial Dan Şova şi propaganda de tipul Bulă Televiziunile, în absenţa ştirilor, mari şi neobosite tocătoare de vorbe, au sărit pe spusa avocăţelului parlamentar şi înscăunatului ministru şi au transformat-o în eveniment naţional. … A făcut turul televiziunilor, amplificând propoziţiile primite de la conducerea partidului. Score: 0,30
Actualitate Extern Iranul refuză să trimită în străinătate stocul de uraniu îmbogăţit Iranul refuză să trimită în străinătate stocul de uraniu îmbogăţit, a declarat Abbas Araghchi, şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, citat duminică de site-ul televiziunii de stat, potrivit Mediafax. Score: 0,30
Actualitate OTV va emite de la Vatican Dan Diaconescu, patronul postului, a declarat că pregătirile pentru relansare sunt pe ultima sută de metri şi că este gata să dea drumul televiziunii în jurul datei de 15 octombrie, potrivit B1Tv. Score: 0,30
Actualitate Macovei: Buletinele de vot la referendum s-au ridicat noaptea. Se ştia că dimineaţa le ardea Ghiţă "Atunci a fost prezentat cam pe toate televiziunile ca ceva groaznic care se întâmplă oamenilor. Score: 0,29
România sub lupă: 20 de ani de documentar la „Astra Film” Sibiu Care este mediul televiziunii factuale în ţară? … Spectacolul lumii pe ecrane la AFF Masterclass susţinut de regizorul Petr Lom Cele 110 filme ale ediţiei aniversare ţintesc subiecte de actualitate de o mare diversitate, care nu se regăsesc pe agenda televiziunilor din România. Score: 0,30
Actualitate Percheziţii la sediul clubului Pandurii Târgu Jiu şi la locuinţa lui Marin Condescu "Nu m-a sunat nimeni de la vreo instituţie să mă întrebe ceva, ştiu doar ce am aflat de la dumneavoastră şi de la televiziunile care mi-au cerut un punct de vedere. Score: 0,29
Actualitate Editorial Acum, cînd se desfiinţează televiziunile de ştiri Not found: televiziuni Score: 0,58
Actualitate Editorial Realitatea TV, victima „cârlanului fără minte” În schimb, sunt închise acum televiziuni şi radiouri. Score: 0,31