Actualitate Ministerul Justiţiei despre procesul de selecţie a procurorilor şefi "În aceste context, trebuie evidenţiat faptul că propunerile transmise, la invitaţia ministrului Justiţiei, din partea procurorilor cu funcţii de conducere în cadrul parchetelor, privind persoanele care ar putea candida pentru ocuparea… Score: 0,27
Actualitate Scandalul cărnii de cal continuă Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimenelor (ANSVSA) au precizat că joi, prin Sistemul Rapid de Alertă, a fost transmisă această suspiciune de fraudă, constând în substituirea cărnii de vită cu cea de cal. Score: 0,28
Actualitate Mesajul Patriarhului Daniel către Papa Francisc Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis un mesaj de felicitare Papei Francisc în care şi-a exprimat speranţa ca noul Papă să continue să-i sprijine pe credincioşii ortodocşi români care trăiesc în… Score: 0,29
Actualitate Mesajul lui Traian Băsescu pentru Papa Francisc Asigurându-Vă de profunda preţuire a României, Vă rog să primiţi, Sanctitatea Voastră, urările de împlinire a înaltei şi nobilei misiuni pe care o îndepliniţi, sub semnul spiritual al Sfântului Francisc, în Biserica Catolică şi pentru întreaga lume", mai arată preşedintele Băsescu în mesajul transmis Suveranului Pontif. Score: 0,29
Actualitate Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu Într-un document elaborat de Ministerul Mediului şi transmis presei se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic, potrivit realitatea.net. Score: 0,28
Actualitate Bute va boxa cu Jean Pascal Meciul dintre cei doi ar urma să fie transmis de HBO, postul american de televiziune mai având programat în aceeaşi seară partida dintre Carl Froch şi danezul Mikkel Kessler. Score: 0,28
Carne de curcan cu reziduuri de antibiotic, trimisă în Germania din România Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a spus că, potrivit datelor transmise din Germania prin Sistemul Rapid de Alertă, este vorba despre o fermă din România care ar fi trimis piept de curcan cu reziduuri de antibiotic. Score: 0,29
Actualitate Vosganian: CE a salutat răspunsurile privind Oltchim într-un termen mai scurt decât cel solicitat Comisia Europeană a salutat răspunsul rapid al autorităţilor române referitor la faptul că combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a primit ajutor de stat şi detaliile transmise de acestea, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la o conferinţă de presă. Score: 0,28
Actualitate Extern Patru directori ai Google vor primi bonusuri de 15 milioane de dolari Într-un comunicat transmis Autorităţii bursiere americane (SEC) se arată că preşedintele executiv al Google, Eric Schmidt, va obţine cel mai mare bonus, în valoare de 6 milioane de dolari, el având deja o avere estimată la 8 miliarde de dolari. Score: 0,28
Actualitate Liberalii au ştiut dinainte ce va spune Băsescu …judecată), pe superimunitatea parlamentară (existentă doar în imaginaţia domniei sale şi în media care îl susţine) şi, în ultimă instanţă pe ceea ce a inventat şi a transmis Bruxelles-ului propaganda portocalie, adică lovitura de stat din 2012. Score: 0,27
Actualitate Preşedintele Băsescu se va adresa Parlamentului mâine de la ora 15.00 "Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 şi Art.65 din Constituţie să se… Score: 0,28
Actualitate Antonescu: Constituţia nu e făcută după cum vrea Băsescu şi nu va fi revizuită împotriva lui Antonescu a transmis că lege fundamentală nu e făcută după cum vrea Traian Băsescu şi nici nu va fi revizuită împotriva acestuia. Score: 0,27
Actualitate Editorial Milionarii PDL, anchetaţi de DNA Doamna Macovei i-a transmis susţinătorului domnului Blaga că „milionarii în euro pe care i-a făcut partidul nu sunt europarlamentarii din moţiunea «Reformiştii». Score: 0,27
Actualitate Extern Nelson Mandela, spitalizat "Medicii au făcut mai multe teste şi au transmis că în acest stadiu nu este niciun motiv de îngrijorare", a adăugat purtătorul de cuvânt. Score: 0,28
Actualitate Ponta cere reducerea cu 15% a cheltuielilor cu personalul, bunurile şi serviciile Nu a fost stabilit un termen imediat, de 2-3 zile, deoarece mesajul va fi transmis în teritoriu, către structurile subordonate ministerelor", au declarat, joi, sursele citate. Score: 0,28
Actualitate Scandalul cărnii de cal: Ikea îşi retrage de la vânzare cârnaţii în Rusia "Urme ale prezenţei cărnii de cal au fost identificate în eşantioane de cârnaţi produşi de societatea (rusă) TF Remit", a anunţat grupul suedez într-un comunicat transmis în Rusia. Score: 0,28
Actualitate Udrea atacă Antena 3 Îndemnul fostei şefe a PDL Bucureşti vine după ce preşedintele Traian Băsescu le-a transmis acelaşi lucru românilor, în timpul campanei pentru referendumul de suspendare. Score: 0,28
Actualitate Extern Alegerile parlamentare din Egipt, amânate Mai mult, John Kerry a transmis egiptenilor să participe la viitoarele alegeri, gest care a fost interpretat ca unul de susţinere a preşedintelui Morsi. Score: 0,28
Actualitate Cel mai bogat arab a rupt legăturile cu Forbes "Prinţul Alwaleed a transmis un comunicat de presă ca răspuns la o serie de întrebări transmise de Forbes pentru a verifica anumite informaţii. Score: 0,29
Actualitate Peste 70 de bombe, găsite la Hădăreni Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, citat de Mediafax, echipa pirotehnică a intervenit, luni, pentru asanarea unor elemente de muniţie în localitatea Hădăreni. Score: 0,28
Adevăratul motiv pentru care nu suntem primiţi în Schengen „Partea germană ne-a transmis, atunci, să fim liniștiți în ceea ce privește admiterea în Schengen, a spus Andrei Marga. Score: 0,27
Actualitate Zgonea l-a invitat pe președintele Parlamentului ungar la București Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că a transmis în întâlnirea cu ministrul ungar de Externe, Janos Martonyi, invitaţia către preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, de a veni în vizită la Bucureşti, în condiţiile în care acesta vine des în Transilvania, transmite Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Justiție DNA a înaintat recursul în cazul Năstase Procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Oprean, a declarat joi, la bilanţul instituţiei, că motivele de recurs şi întregul dosar în cazul eliberării condiţionate a lui Adrian Năstase vor fi transmise în câteva zile Tribunalului Bucureşti (TB). Score: 0,28
Actualitate Stelian Tănase: Băsescu a pierdut deja lupta pentru şefia PDL Băsescu a transmis celor 5000 de delegaţi la Convenţia din martie că indiferent cum votează, el se va întoarce şi va prelua şefia partidului. Score: 0,28
Alchimia seducţiei Din distribuţia tânără, crudă uneori în abordarea jocului scenic, când e vorba de transmis maturitatea răului, mai fac parte şi alte nume proaspăt lansate pe mările muzicii. Score: 0,27
Actualitate Guvernul României şi-a făcut pagină oficială de Facebook Ne dorim ca acesta să fie locul în care să vă prezentăm cele mai importante decizii ale Guvernului României pentru a le discuta, constructiv, împreună", este mesajul de bun venit transmis de Guvern. Score: 0,28