Cultura resemnată a omului pesimist A doua zi, în acelaşi ziar, citeşti despre ironia cu care a vorbit VIP-ul chemat de autorităţi la declaraţii. … Mai ai de vorbit, de luptat şi, evident, de îndurat. Score: 0,32
Băsescu vorbeşte despre obiectivele educaţionale În cadrul dezbaterii, de astăzi, de la Palatul Parlamentului pe tema Legii Educaţiei, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre Consiliul European la care a participat şi care stabilește ţintele principale ale agendei UE 2020, cea care continuă Agenda Lisabona.Din cele cinci obiective… Score: 0,31
New York Times: Anunţul României privind scutul antirachetă, motiv al unei discuţii tensionate Obama-Medvedev Citând oficiali americani şi surse ruse, New York Times a punctat principalele puncte ale procesului de negocieri marcat de zece runde de negocieri la Geneva şi discuţii personale între Obama şi Medvedev, care s-au întâlnit sau au vorbit la telefon de 14 ori, pentru a clarifica subiecte în dispută. Score: 0,30
Un grup de kurzi controlează piaţa de legume şi fructe S-a vorbit mult în media despre evaziunea fiscală provenită din industria pâinii, din comerţul cu alcool, cu legume şi fructe, sau din comerţul cu ţigări netimbrate. Score: 0,29
Tinerii liberali au aplaudat, la Gala TNL, în semn de solidaritate cu Cristian Anghel În condiţiile în care s-a vorbit despre Maramureş, Ţopescu a propus tinerilor liberali un moment de solidaritate faţă de primarul de la Baia Mare, Cristian Anghel. Score: 0,30
“Lăţelul” politicii dâmboviţene Dacă până acum s-a tot vorbit despre rechini, şacali, guzgani rozalii, buldogi sau arahnide, era şi cazul să iasă la iveală şi păduchele lat, care exista, dar despre care nu s-a vorbit până acum. Score: 0,32
Beyonce este însărcinată Beyonce Knowles a vorbit la începutul acestui an despre dorinţa ei de a deveni mamă spunând că este o femeie ambiţioasă şi că ar face orice pentru a avea un copil. Score: 0,32
“Violonistul diavolului” despre Nicu Covaci: Nu încerca să opreşti un tren în mişcare! Am vorbit despre vârstele viorii sale, despre industria muzicală din Germania, dar şi despre perioada marcantă pe care a petrecut-o alături de legenda Phoenix. Score: 0,29
Cea mai urâtă metropolă europeană Sau suedezii să decerneze Premiul Nobel pentru Pace la Bucureşti (românii fiind recunoscuţi ca nişte vajnici pacifişti).Tot în holul CEC-ului, unde a vorbit George Bush, sau în Sala Tronului din fostul Palat Regal? Score: 0,30
Căşuneanu, la DNA Întrebat, la intrarea în sediul DNA, dacă a vorbit la telefon cu preşedintele secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Florin Costiniu, omul de afaceri băcăuan a precizat că nu a luat niciodată legătura cu acesta prin telefon. Score: 0,30
Somnul în lada de cărbuni Suntem mai violenţi ca niciodată La unii mai puţin, la unii mai mult… Totdeauna când am vorbit cu tinerele le-am sfătuit să nu stea într-o relatie care începe cu minciună, care degenerează apoi în scandaluri, bătăi… Din acel moment faci greu drumul înapoi, către dragoste, către înţelegere. Score: 0,29
Senatul a votat: Voicu este la mâna judecătorilor ÎCCJ Scandalul scurgerilor de informaţii din dosarul DNA ia amploare Urban (PDL): Drama lui Voicu este că a fost supus unui linşaj mediatic De-a dreptul surprinzătoare a fost poziţia adoptată de vorbitorul din partea PDL, Iulian Urban. Score: 0,28
Contrabandiştii români „fumează” o parte din buget Un alt caz spectaculos, despre care nu s-a vorbit absolut deloc, și în centrul căruia se află contrabandiști români, a apărut în presa italiană în urmă cu o lună. Score: 0,29
Traian Băsescu îşi vede promisiunea cu ochii: 24 de avioane F 16 second-hand pentru România Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, a vorbit în CSAT, despre implicaţiile cauzate de terminarea, în anii următori, a resursei avionului MIG 21 Lancer, aflat în dotarea Forţelor Aeriene Române, după cum a informat… Score: 0,30
Voicu către Al. Mazăre: Ce crezi dacă Băsescu a avut dorinţa să-l aresteze pe Vanghelie sau nu? Eu am vorbit…nu…. Score: 0,30
Orban: Sunt revoltat că numele meu apare în stenograme Fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban s-a declarat, luni, revoltat că numele său apare în stenogramele DNA în cazul Voicu, spunând că nu a vorbit şi nu s-a întâlnit cu senatorul PSD în seara accidentului din 2007, ci a discutat cu acesta subiectul, într-o ocazie protocolară, "en passant"."În… Score: 0,30
Procurorii anticorupţie, translatori de limbaj cifrat Şi, dacă puteţi să mă ajutaţi … şi eu sunt garanţia şi vi-i restitui în cel mult 30 – 40 de zile, cel mult că am vorbit cu directorul şcolii şi el introduce banii cam în jur de 15 septembrie… Suma nu e foarte mare, dar nu am eu. Score: 0,29
Rusia şi SUA – de la „echilibrul terorii” la balanţa de putere Deşi, la un moment dat, s-a vorbit doar de o unică superputere militară – SUA -, … De pildă, imediat ce şi-a preluat mandatul, noul preşedinte democrat american a vorbit despre un proiect de dezarmare nucleară care ar trebui să reprezinte prioritatea politicii sale externe. Score: 0,32
Mazăre: Voicu se lăuda și frati-miu zicea de complezență „Da! Da!” Eu ştiu ce am vorbit cu frati-miu, că a fost şi s-a întâlnit cu Voicu de câteva ori. Score: 0,30
Voicu către Călinescu: Eu vorbesc să înţelegeţi numai dumneavoastră Călinescu Mihai: Da, da, ca eu am vorbit, eu am vorbit cu omu', dar am plecat incoa' Voicu Cătălin: Poate ii ziceti lui domnul Dan, atunci…Nu, dar poate ii ziceti lui domnul Dan ca urmeaza sa se duca la o data ce i-o comunica ulterior. Score: 0,34
Alte ţignale fără adresant Televiziunile îşi bat joc de limba română vorbită de Emil Boc. Score: 0,29
Iliescu: Revizuirea Constituției, revocarea lui Geoană sau reluarea problematicii Revoluției, diversiunile lui Băsescu Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a vorbit despre "diversiunile la care asistăm în ultima vreme", gândite pentru "a sustrage atenţia" oamenilor de la necazurile zilnice.El s-a referit la… Score: 0,31
Tăriceanu: Nu aveţi simţul ridicolului, Pasajul Băneasa nu e investiţie cu care să vă făliţi Not found: vorbit Score: 0,30