“Violonistul diavolului” despre Nicu Covaci: Nu încerca să opreşti un tren în mişcare!

L-am întâlnit pe Mani Neumann atunci când îşi anunţa prezenţa într-un proiect muzical diferit faţă de ceea ce cântase până acum: rock alternativ alături de trupa Urma. Am vorbit despre vârstele viorii sale, despre industria muzicală din Germania, dar şi despre perioada marcantă pe care a petrecut-o alături de legenda Phoenix. Spirit liber, Mani Neumann spune că în fiecare proiect muzical în care s-a implicat nu au existat hârtii care să-i limiteze creaţia.

Colaborarea ta alături de Urma este o modalitate prin care îţi afirmi libertatea faţă de clauzele contractuale impuse de Nicu Covaci, cunoscut şi sub numele de “Şeful”?

Nu l-am văzut niciodată pe Nicu Covaci ca pe un şef, eu am fost întotdeauna liber. Am propria formaţie în Germania, Farfarello, şi în România am fost invitat să fac parte din legenda numită Phoenix. Am fost liber. În ceea ce priveşte Urma, proiectul este o invitaţie de a mă alătura acestora pe scenă, preţ de o piesă. Îmi place atitudinea lor, nu numai muzica, este atitudinea unei trupe cosmopolite care colaborează într-un mod profund, sincer. Acestea sunt proiectele care mă mişcă şi mă determină să mă implic. Este şi motivul pentru care am acceptat să cânt cu Phoenix şi să vin în România. A fost greu la început pentru că în anii ’90 era complicat în România.

Consideri că în Phoenix ai fost o colaborare sau un membru stabil?

Am fost 100% cu muzica şi legenda. Dar, ca toate legendele şi toate formaţiile, vine o vreme când lucrurile se schimbă.

A dispărut legenda?

Nu, legenda e legendă. Filosofia şi atitudinea Phoenix au fost acelea ca românii să se identifice cu muzica Phoenix, cu propria libertate, cu propriul suflet. Noua generaţie ascultă diferit muzica Phoenix, are o altă atitudine. Pentru mine, România nu înseamnă exclusiv Phoenix. România e mai mult, sunt multe de descoperit pe scena muzicală de aici. Sunt interesat mai ales să văd care sunt umbrele şi luminile mentalităţilor oamenilor. Urma reprezintă muzica nouă, sunt influenţaţi de Vest, e o nouă generaţie. De ce să nu cooperez? Vioara mea nu este atât de limitată încât să-mi permită să cânt doar “Nunta”.

Cu Farfarello am găsit propriul stil, care implică accente clasice, rock, folk şi armonii pop, dar peste toate acestea este vioara, care creează şi construieşte atmosfera unde tonul, nota nu sunt atât de importante precum imaginea, mesajul.

Ce voce se potriveşte cel mai bine viorii tale? Muzică celtică, muzica clasică sau muzica rock?

Muzica clasică este singura modalitate prin care poţi învăţa vioara clasică. Am trecut la muzica rock în liceu, cu nişte prieteni, apoi am luat legătura cu Phoenix şi am învăţat folkul balcanic şi muzica ţigănească. Am cântat şi rock and roll alături de o veritabilă trupă de gen. Dar sunt, desigur, şi genuri muzicale pe care nu le-aş cânta, poate doar să le ascult, dar nici asta pentru mult timp. Acestea sunt blues şi hip-hop. Uită-te la hip-hopperii ăştia, sunt bolnavi, au moştenit violenţa de la părinţi, ceva e în neregulă cu ei. Nu o pot considera muzică, dar între genurile muzicale există un spaţiu foarte larg de experimentare.

Care este genul muzical de care te simţi mai apropiat? Rock, celtic sau clasic? Ce asculţi acasă?

Cu trupa mea, Farfarello, mă simt cel mai bine, vom avea un turneu în mai, 24 de concerte care includ Chişinău, Timişoara, Arad, Oradea, Cluj, Braşov sau Sighişoara. Surpriza e Chişinău. Nu suntem o trupă comercială, încercăm să intrăm în conexiune cu publicul, să îi arătăm că iubim diferenţele de mentalităţi, să îi dăm o mână. Dacă ne prind mâna, vom fi prieteni pe vecie. Cu Farfarello am găsit propriul stil, care implică accente clasice, rock, folk şi armonii pop, dar peste toate acestea este vioara, care creează şi construieşte atmosfera unde tonul, nota nu sunt atât de importante precum imaginea, mesajul. Asta vreau să fac cu vioara, să spun poveşti. Tonul nu e important, ci cum îl foloseşti. Încerc să înţeleg cântecul, filosofia sa şi mesajul, şi apoi îl împing peste barierele muzicale. Dacă muzica respectivă creează o viziune, atunci iau decizia de a mă alătura.

Cum te simţi ştiind că pasajele tale de vioară sunt cântate de o chitară electrică, cea a lui Cristi Gram?

Dacă nu au o vioară, trebuie să o suplinească în vreun fel. Trupa Phoenix există de mai bine de 40 de ani, dar ce s-a întâmplat în această trupă? Câţi muzicieni s-au desprins din anumite proiecte muzicale? Mii! Eu sunt unul dintre ei. Cristi e un foarte bun chitarist, e universal. Problema se pune: ai violonist sau nu. Nicu zicea că oricine poate fi schimbat, eu nu cred.

Nu am avut nici un contract, nu sunt un contractor, sunt un freelancer. Covaci a avut o sumedenie de duşmani care au încercat să-l oprească, dar noi nu am fost duşmanii lui, nici sponsorii, nici tehnicienii. Nicu este un Don Quijote în lupta cu morile.

În viitor există posibilitatea să te întorci în Phoenix? În ce condiţii?

Să nu spui niciodată niciodată, deşi momentan nu vreau să fac asta. Multe lucruri ar trebui să se schimbe înainte să vorbim de o reuniune. Să ne apucăm iarăşi de muzică atunci când vom avea 90 de ani… Cam greu…

Ce te-a afectat cel mai mult din scandalul Nicu Covaci?

Nicu Covaci are stilul lui, nu sunt de acord cu el, dar nu încerca să opreşti un tren în mişcare. Poate într-o zi ne vom întoarce. Am primit oferte de la Nicu, dar momentan am alte lucruri de făcut şi Phoenix nu este o prioritate.

Nu ai comentat asupra acestui scandal…

A fost o porcărie. Nu ştiu ce este sau nu adevărat. Nu am avut nici un contract, nu sunt un contractor, sunt un freelancer. Ceea ce a avut Nicu în minte, nu ştiu, nu văd atât de adânc în sufletul său. Cred că era iritat. Dacă te uiţi în trecutul lui, a avut momente grele, venind din regimul Ceauşescu. Se simte din ce în ce mai mult ca Don Quijote şi se luptă cu morile de vânt. La început a avut o sumedenie de duşmani care au încercat să-l oprească, dar noi nu am fost duşmanii lui, nici sponsorii, nici tehnicienii. Este vorba de lupta cu morile…

Industria muzicală din Germania se destramă şi cea din România creşte, dar ambele se întâlnesc într-un punct comun.

Mircea Baniciu spunea că decizia de a încheia colaborarea a venit pentru că avea probleme cu respectul de sine.

Dacă eşti în echilibru cu propria persoană, nu pierzi nimic. A greşit în primul rând faţă de el, nu neapărat faţă de noi. Este ca un aspirator care adună tot stresul şi mânia. Stai şi te uiţi: Cum e posibil? Încearcă să distrugă munca, repetiţiile, concertul, turneele. Eu nu sunt obişnuit cu un astfel de comportament, în Germania colaborarea se bazează pe respect. Trebuie să crezi în ceilalţi, în ceea ce pot face, aşa câştigi respectul celorlalţi şi îţi împărtăşesc viziunea.

Care sunt asemănările şi diferenţele între industriile muzicale de la noi şi din Germania?

E foarte simplu. În Germania, ca şi aici, totul e să ai contacte, să cunoşti oamenii potriviţi, chiar dacă e vorba de un patron de club, tehnicieni sau om de media. Trebuie să formezi o reţea. Industria muzicală din Germania se destramă pentru că au făcut mari greşeli. Sistemul de distribuţie e slab, sunt doar două magazine care vând CD-uri. Chiar dacă vremurile economice nu sunt atât de bune, cumpărătorii nu şi-au pierdut interesul. În România începe să crească o afacere. În Vest coboară şi în România creşte, şi ambele industrii se întâlnesc la acelaşi nivel, într-un punct comun. Sponsorizarea nu există în Germania, avem doar prieteni care vor să sprijine proiecte. Mentalitatea de sponsorizare din România a fost pentru mine nouă, dar merge, a fost singura posibilitate să faci să meargă un proiect de anvergură. Sponsorii te ajută până la un moment dat, apoi este bine să le dai banii înapoi pentru independenţă.

Muzica s-a transformat, mulţi “artişti” folosesc electronicul şi nu au nici mesaj, nici substanţă. Care e viitorul muzicii?

Muzica este oglinda vieţii în societate. Tinerii de acum sunt diferiţi de tinerii din vremea mea, sunt prea multe computere. Tinerii de azi iau legătura cu muzicienii complet diferit decât o făceam noi. De aceea este o temă complexă. Avem nevoie de oameni care vor să cânte la instrumente. Cum să determini un tânăr absorbit de multimedia să înveţe un instrument dacă el este depăşit de milioane de informaţii pe secundă? Totul se va întoarce, va fi o nouă generaţie muzicală, în Germania e pe drum. Tinerii vor începe să-şi amintească şi cealaltă cale de a simţi muzica. E o chestiune de timp, în zece ani tot se poate schimba şi ne vom întoarce la rădăcini, la muzica anilor ’60.

Mulţumesc!
 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.