Ai căutat: vot
Cei care vor vota această moţiune de cenzură votează împotriva condamnării la sărăcie şi la faliment a milioane de români. … Cei care nu vor vota această moţiune trebuie să îşi asume, fiecare în parte, responsabilitatea pentru dezastrul pe care îl vor produce în România", a spus Şova, citat de Mediafax.
Score: 0,67
Moţiunea va fi dezbătută şi votată pe 15 iunie. … PSD-ul lansează şi un apel către toţi parlamentarii, să voteze moţiunea, pentru a opri un dezastru. … Documentul va primi votul PSD şi PNL. … Preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, spune că, în acest moment, Opoziţia mai are nevoie de 20-21 de voturi.
Score: 0,78
Conducerea Parlamentului a decis ca textul moţiunii de cenzură depus de PSD să fie citit în plenul reunit miercuri, 9 iunie, începând cu ora 10.30, iar dezbaterea şi votarea ei va avea loc săptămâna viitoare, marţi 15 iunie, de la ora 10.00. … Astfel, pentru adoptarea moţiunii ar mai fi necesare 24 de voturi.
Score: 1,21
După ce luni, Premierul Emil Boc și-a asumat răspunderea pe cele două legi de austeritate şi a cerut un vot de încredere Parlamentului, PSD a depus o moţiune de cenzură împotriva Executivului. … Nu a numărat nimeni (câte voturi lipsesc, n.r.) şi oricine vă spune cifre vă păcăleşte, vă rog să mă credeţi.
Score: 0,79
Tot ieri, opoziţia a depus o moţiune de cenzură la adresa Executivului, care, odată adoptată prin vot în Parlament, duce la demiterea Guvernului. … Confederaţiile sindicale pregătesc un protest cu 20.000 de oameni, la Parlament, în 15 iunie, când ar urma să fie votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.
Score: 0,26