Predoiu: „USD este o lovitură aplicată PNL-ului de către PSD” "Scena politică va fi schimbată prin votul de la europarlamentare și prezidențiale. Score: 0,28
SUA: A fost aprobată ridicarea plafonului datoriei până în 2015 Înfrânți, ei au acceptat votul, deși imensa majoritate a republicanilor a votat împotrivă. Score: 0,28
Antonescu: Daniel Constantin nu poate fi vicepremier. Ar însemna o devalorizare a funcţiei Imediat ce votul a avut loc, l-am contactat pe premier care se afla în Rusia, l-am informat oficial asupra faptului că propunerile despre care vorbisem au devenit fapt. Score: 0,27
Senat: Concediul de creştere a copilului, luat în calcul la vechime, pentru cei din învăţământ Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor urmând a da votul final pe această lege Iniţiatorii apreciază că este nedrept ca femeile care dau naştere unui copil şi stau în concediu pentru creşterea şi îngrijirea lui, să… Score: 0,28
Iohannis: Marți, negociem; miercuri, votul Parlamentului; joi, instalarea în funcție Potrivit acestuia, "varianta optimală" privind schimbarea structurii Guvernului este ca marți USL să continue negocierile, miercuri să se dea votul în Parlament, iar joi ar urma să aibă loc instalarea în funcții a noilor miniștri. Score: 0,78
Ponta: Băsescu, Boc și Udrea ar trebui judecați pentru subminarea economiei naționale Ne-au scos din rândul țărilor civilizate, motiv pentru care oamenii i-au pulverizat până la urmă la votul din 2012 (.. Score: 0,28
Antonescu: Locul STS e mai degrabă la CSAT, locul serviciului 112 la Guvern În ceea ce privește votul în Parlament asupra proiectului de lege privind STS el a susținut că se va consulta cu viitorul ministru de Interne. Score: 0,29
USD, un prim pas spre separarea PSD de PNL? Iar dacă votul în plus vine din zona unui alt partid politic, cu atât mai bine. Score: 0,27
Antonescu: Conferinţa lui Iohannis, de manual, perfect, chirurgical, laparoscopic, nu curge sânge Despre votul în Parlament, pe noua formulă guvernamentală, Antonescu a declarat că, dacă marţi discuţiile vor decurge normal, se va putea face o reuniune a plenului chiar miercuri, dar că "rămâne de văzut". … Crin Antonescu a mai spus că nu are emoţii privind votul în plen. Score: 0,29
Elveția: Guvernul va aplica „rapid” rezultatul referendumului Guvernul de la Berna va aplica rapid decizia luată prin referendum duminică, prin votul a 50,3% dintre elvețieni, de limitare a imigrației în masă, a declarat ministrul justiției, Simonetta Sommaruga, după anunțarea rezultatului final al referendumului. Score: 0,28
Germania vede „dificultăți” viitoare pentru Elveția după referendum Berlinul "regretă" votul elvețienilor de a introduce cote de imigrație, o decizie ce "va crea multe dificultăți" Confederației, a declarat duminica seară ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble, potrivit AFP. Score: 0,28
Majoritatea USL a aprobat atribuţii extinse şi exagerate pentru serviciile secrete Să înceapă votul. Score: 0,29
Eurovision 2014: Ţările care cumpără voturi riscă o interdicţie de participare de trei ani Azerbaidjanul a fost acuzat că a încercat să cumpere voturi de la juraţi şi de la spectatorii care au participat la votul prin telefon, în timpul concursului de anul trecut de la Malmo. Score: 0,28
Reacția UE după ce elvețienii au votat pentru limitarea imigrației Comisia Europeană şi-a exprimat "regretul", duminică, faţă de votul elveţienilor în favoarea introducerii unor cote în privinţa imigraţiei, potrivit unui comunicat. Score: 0,28
Elvețienii au votat pentru limitarea imigrației Informaţiile iniţiale, înainte de numărarea voturilor arătau că, dacă votul favorabil va prevala, Elveția va restabili cote și contingente pentru imigranți în funcție de nevoile sale, un sistem pe care l-a folosit înaintea acordurilor bilaterale… Score: 0,28
Petiția judecătoarei care cere intervenția DNA la CSM, sute de semnături de la lansare – Sunt grefier si nu prezintă miza pt mine debarcarea celor 2, insa nu pot uita faptul ca si cu votul acestora au fost luați bani de la Școala de grefieri si cheltuiți de CSM. Score: 0,27
Asta ne-aţi promis, domnilor Victor Ponta şi Crin Antonescu? În vara anului 2012, cînd deja preluaserăţi guvernarea de la MRU, ne-aţi făcut bucuria să ne puneţi în faţa votului pentru a-i spune lui Traian Băsescu că nu-l mai vrem în fruntea statului, însă ne-aţi trădat cînd, la sugestia unui europarlamentar portughez, aţi acceptat să… Score: 0,27
PNL și-a desemnat coordonatorii campaniilor electorale Domnul Mircea Roşca, preşedintele organizaţiei judeţene Prahova, a fost cooptat, prin votul Delegaţiei Permanente, vicepreşedinte executiv al partidului, având în responsabilitate relaţiile cu celelalte partide politice în locul domnului Fenechiu. Score: 0,28
Lideri PSD: Iohannis nu poate fi vicepremier 45/2012, Parlamentul României a acordat votul de încredere asupra Programului de guvernare și a întregii liste a Guvernului. Score: 0,27
Proiectul de revizuire a Constituției a ajuns la CCR Curtea se pronunță asupra proiectului cu votul a două treimi din numărul judecătorilor, iar decizia se comunică celor care au inițiat propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora. Score: 0,28
Teodor Atanasiu, propus ministru al Economiei După ce partidul i-a retras sprijinul politic, Andrei Gerea a declarat că acceptă votul colegilor săi din PNL, spunând că nu s-a pus problema unei demisii a sa, ci problema de a merge mai departe "închegat şi la o altă viteză", într-o nouă echipă guvernamentală, cu Teodor Atanasiu în locul său. Score: 0,28
Asalt asupra buncărului Daca ar fi doar asemenea indeletniciri, tot am putea spune ca informatii de acest fel reprezinta un instrument extrem de puternic care poate fi utilizat in lupta electorala in ziua votului. Score: 0,27
Antonescu: Articolul care spune că președintele prezidează ședințele CSM, eliminat din Constituție În cazul în care el nu primește votul de învestitură depune mandatul și procedura continuă. Score: 0,28
Scrisoare deschisă a lui Radu Golban către președintele Parlamentului European În plus, votul este secret: deci divulgarea datelor personale a 100.000 dintre cei 120.000 de alegători care ar vota un anumit candidat la europarlamentare încalcă un principiu fundamental al sistemului democratic de vot: caracterul secret! Score: 0,27
Noua Constituţie: Președintele poate dizolva Parlamentul dacă acesta nu votează învestirea a trei guverne succesive Comisia pentru revizuirea Constituției a decis că Parlamentul poate fi dizolvat de către președinte în cazul în care Legislativul nu a acordat votul de încredere pentru învestitura a trei guverne succesive și că șeful statului nu este obligat să consulte Parlamentul pentru a cere poporului să-și exprime voința prin referendum. Score: 0,30
Ponta: Nu mi-a cerut niciun politician să abrogăm 276, mi-au cerut asociaţii de jurnalişti El a mai spus că marți va fi votul în plen și a a adăugat că ”dacă va fi vreun vot împotrivă probabil că o să vedem dacă este o unanimitate. Score: 0,27