Minorităţile nu vor vota moţiunea, dar nu vor fi prezente în sală Nu vom participa la vot, nu vom fi în sală la momentul votului", a spus Pambuccian, la finalul unei întâlniri cu PSD. Score: 0,27
Băsescu sugerează modificarea procedurilor de adoptare a legilor O dată cu opacizarea activităţii Parlamentului şi aducerea la plen strict pentru votul final, s-a depreciat calitatea activităţii parlamentarilor. Score: 0,28
Ponta: Premierul va fi desemnat miercuri, dacă moţiunea trece …vom invita şi pe cei de la grupul minorităţilor şi pe cei de la UDMR în care să încercăm să refacem o majoritate de anul trecut, iar premierul va fi desemnat pe baza votului celor patru partide şi a grupului minorităţilor", a spus Ponta, după întâlnirea cu grupul minorităţilor naţionale. Score: 0,27
Parlamentarii UDMR nu vor participa la votul moţiunii de cenzură El a declarat, după şedinţa comună a grupurilor Uniunii de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, că această decizie a fost luată cu votul majorităţii parlamentarilor UDMR. Score: 0,78
Ponta: Decizia ca PDL să nu voteze la moţiune, cel mai ticălos gest din 20 de ani El s-a referit şi la votul de marţea trecută, din Camera Deputaţilor, când s-au adoptat legile prin care pensiile sub 2.000 lei urmează să nu fie impozitate, iar TVA pentru alimentele de bază va fi de 5%. & … Votul va fi secret cu bile. Score: 0,29
Ponta: Decizia ca PDL să nu voteze la moţiune, cel mai ticălos gest din 20 de ani El s-a referit şi la votul de marţea trecută, din Camera Deputaţilor, când s-au adoptat legile prin care pensiile sub 2.000 lei urmează să nu fie impozitate, iar TVA pentru alimentele de bază va fi de 5%. & … Votul va fi secret cu bile. Score: 0,29
Udrea să vorbească cu românii care cred că România merge în direcţia greşită Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a fost ironic la adresa Elenei Udrea, care a spus că PSD încearcă să aducă membri de partid în Bucureşti la protestul din ziua votului moţiunii. … În rest am înţeles că şi-au luat măsuri de securizare a votului din Parlament. Score: 0,32
Mircea Badea: Vom plăti gramul de prostie, ca şi cum ar fi de aur Mircea Badea a vorbit duminică seară despre votul moţiunii de cenzură, care va avea loc miercuri, 27 octombrie. Score: 0,28
Scandalos: PDL, şedinţă de partid la Cercul Militar Naţional Democrat-liberalii hotărâseră încă de săptămâna trecută să se întâlnească în cadru informal înainte de dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură, dar locaţia aleasă iniţial era restaurantul McMoni's, pedeliştii optând în ultimul moment pentru Cercul Militar. Score: 0,29
România, din nou în The Economist: Cum nu se conduce o ţară „Pare o glumă de 1 Aprilie", scrie comentatorul săptămânalului britanic, referindu-se la votul din greșeală al parlamentarilor români. … „Pare o glumă de 1 Aprilie", scrie comentatorul săptămânalului britanic, referindu-se la votul din greșeală al parlamentarilor români. Score: 0,89
Televiziunile, prostite pe faţă Pe timpul şi pe nervii noştri vedem ce poame acre ne-a adus votul uninominal şi cu ce material uman şi intelectual a "restructurat" Traian Băsescu clasa politică din România! Score: 0,28
Traian Băsescu minte cu nerușinare poporul Ulterior, deputaţii PDL au anunţat că votul pe care l-au dat pe marginea acestor legi a fost unul eronat. Score: 0,28
Bodu: „Cum să te faci de căcat” In ziua votului cu pricina erau in plen jumate din membrii Guvernului, deputati si ei. Score: 0,28
Jeffrey Franks: Am discutat problema votului accidental din Parlament cu Băsescu Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks, a declarat vineri, la încheiere convorbirilor cu patronatele, că deja a discutat problema votului accidental din Parlament referitor la reducerea TVA la alimentele de bază şi la neimpozitarea pensiilor până la 2.000 de lei. Score: 0,77
Oltean a fost derutat de titlurile legilor! Dacă vorbim de vinovaţi, trebuie să ne gândim şi la cei care au fost în comisia de dezbatere pe fond a acestor acte normative şi care cunoşteau exact situaţia, la vicelideri, la consilieri care ar fi trebuit să sesizeze sau să prezinte o situaţie foarte exactă în ce priveşte votul pe care îl dăm pe fiecare articol. Score: 0,27
Boc a cerut fiecărui ministru să citească textul moţiunii Votul va fi secret cu bile. … Votul va fi secret cu bile. Score: 0,29
Boc a convocat miniştri şi consilieri pentru angajarea răspunderii şi moţiune Votul va fi secret cu bile. Score: 0,28
Peste 80.000 de oameni ies în stradă în ziua votării moţiunii O oră mai târziu, sindicaliştii vor pleca în marş pe traseul Bulevardul Magheru – Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei, unde vor rămâne până aproximativ la ora 17.30, aşteptând rezultatul votului la moţiunea de cenzură. … Votul va fi secret cu bile. Score: 0,29
Chiliman: Câinele nu pleacă din măcelărie şi parlamentarul din Parlament Votul va fi secret cu bile. Score: 0,28
Voiculescu: Traiane, iar te-ai pitit? Ordonanţele neconstituţionale, măsurile economice nocive, fraudarea constantă a votului în Camera Deputaţilor, unanimitatea , toate sunt marca Băsescu. Score: 0,27
Euro la un nou maxim Deprecierea leului faţă de euro are legătură cu contextul regional dar şi cu votul de marţi seară din Parlament, crede Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Score: 0,28
Social-democraţii susţin că nu negociază funcţii PSD atrage din nou atenţia asupra intenţiilor imorale ale PDL de a interzice parlamentarilor democrat-liberali, şi chiar tuturor parlamentarilor coaliţiei, să îşi exercite votul la moţiunea de cenzură. Score: 0,29
Borbely despre votul UDMR la TVA şi pensii: Probabil colegii s-au uitat la alt deget! Votul dat de UDMR pe legile de reducere a TVA şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei a fost "o scăpare" şi, "probabil, colegii s-au uitat la alt deget" când au urmat indicaţia liderului de grup, a declarat, joi, vicepreşedintele executiv al Uniunii, deputatul Laszlo Borbely. Score: 0,78
Ponta: PNL nu are „mână bună” la independenţi Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că discuţiile cu liberalii privind propunerile de premier pentru un guvern de criză vor avea loc miercuri seară, după votul asupra moţiunii de cenzură, adăugând că în general PNL nu are "mână bună" la independenţi. Score: 0,28
Pambuccian: Nu am avut o consultare formală cu PSD pe tema moţiunii Totuşi, Pambuccian nu exclude o astfel de întâlnire la care să se discute şi votul la moţiunea de cenzură. … Acesta a comentat şi în legătură cu votul uninominal. Score: 0,32