Șeful ANAF se plânge de angajații care iau șpagă

Este o armată de oameni. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin buni. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin oneşti. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin implicaţi, spune Heiuș

De (R.C.)
Șeful ANAF se plânge de angajații care iau șpagă

Este o armată de oameni. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin buni. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin oneşti. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin implicaţi, spune Heiuș

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, susţine că angajaţii mai puţin oneşti, care iau „şpagă în continuare” aruncă o anatemă asupra unei întregi instituţii, iar aceştia trebuie eliminaţi pe rând.

„Sunt aproximativ 20.000 de angajaţi. Poate că sunt şi mai mulţi. Este o armată de oameni. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin buni. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin oneşti. Nu ai cum să nu ai şi oameni mai puţin implicaţi şi cu care din păcate se loveşte un contribuabil în cazul meu sau cineva şi care prin atitudinea unei singure persoane poate să arunce o anatemă asupra unei întregi instituţii. Cum la fel, şi eu recunosc, tot la două luni arestez doi – trei, pentru că iau şpagă în continuare. Nu înţeleg că trebuie să se oprească. (…) Colaborăm cu toate instituţiile abilitate, trebuie să îi eliminăm pe rând. Cum îi prindem cum îi executăm. Este ruşinos. Şi eu văd că peste două zile, iar vor fi doi săltaţi, dar nu am ce face”, a spus Lucian Heiuş, la conferinţa „Navigating the Digital Frontier: Entrepreneurship, Politics, and Strategy”.

De asemenea, acesta a afirmat că educaţia financiară joacă un rol important, mai ales că 20% din încasările lunare se fac „cu plăsuţa”, deşi agenţii pot face plăţi în cont.

„Încă merge agentul economic sau persoana fizică autorizată cu banii într-o plăsuţă şi îi depune la Trezorerie. 20% în condiţiile în care discutăm să zicem de o medie lunară de încasări de 32 de miliarde de lei. 20% la 32 de miliarde de lei înseamnă aproape un miliard şi jumătate de euro, rotund, dacă nu mai mult, care se plăteşte încă de agenţii economici cash în condiţiile în care de cel puţin 7 – 8 ani poţi să plăteşti prin cont bancar. Am introdus, eram eu director la Timişoara, eram prima trezorerie care a pus POS la fiecare ghişeu”, a mai spus şeful Fiscului, Lucian Heiuş.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Dă-ți demisia dacă nu ești în stare să controlezi fenomenul.Te plîngi ca o babă și nu pe bani puțini !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.