Șeful CSM: Parlamentul European, sesizat în cazul Grapini

Președintele CSM, Marius Tudose, a declarat, joi, că plenul CSM a decis să se sesizeze Parlamentul European cu privire la încălcarea independenței justiției de către Maria Grapini pentru ca cu astfel de declarații în PE să nu mai aibă loc.

„În urma dezbaterilor, Plenul, cu unanimitate de voturi, a considerat că s-a adus atingere independenței sistemului judiciar, și nu numai, chiar a autorității judecătorești în general. Cu această ocazie, Plenul a găsit necesar să se sesizeze Parlamentul European cu o informare, să fie adusă la cunoștință, în așa fel încât astfel de declarații în PE să nu mai aibă loc. Cred că ține și de noi, CSM, să încercăm educarea politicienilor pe această cale”, a afirmat Tudose.

Purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, a precizat miercuri pentru Agerpres că raportul IJ a fost finalizat și că s-a constatat că Maria Grapini prin declarațiile sale a afectat independenta justiției. Raportul a fost dezbătut joi în plenul CSM.

În 28 noiembrie, conducerea CSM a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare ca urmare a afirmațiilor europarlamentarului Maria Grapini privind dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

„Ca urmare a afirmațiilor doamnei Grapini Maria, europarlamentar, făcute cu ocazia intervenției din sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, în cuprinsul căreia a declarat că dorește ‘… să tragă un semnal de alarmă privind suspiciunile… cu privire la existența procesului politic și cu privire la punerea în pericol a libertății presei…”, indicând aspecte procedurale din dosarul denumit ICA, soluționat de către Curtea de Apel București, conducerea CSM (…) a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă și în ce măsură a fost adusă atingere independenței și imparțialității judecătorilor și procurorilor implicați în activitatea de soluționare a dosarului menționat, precum și dacă a fost adusă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său”, se arăta în comunicatul CSM de la acea dată.

Nu vor exista consecinţe pentru Grapini

Demersul CSM nu va avea însă o finalitate deosebită. Contactată de Cotidianul.ro, pentru a se informa de eventualele consecinţe, europarlamentarul Norica Nicolai ne-a făcut următoarele precizări: „În plenul Parlamentului European se va face o informare privind decizia CSM şi atât. Nimic mai mult. Nu există vreo sancţiune pentru aşa ceva”.

În ceea ce o priveşte pe Maria Grapini, aceasta consideră că afirmaţiile ei din plenul Parlamentului European a reprezentat exprimarea unei opinii. „Pentru mine este straniu, pentru că eu nu aveam cum să influenţez deciziile justiţiei atâta timp cât doar am ridicat problema suspiciunii la un proces gata încheiat. Eu rămân cu conştiinţa împăcată că nu am greşit. Sigur că Inspecţia judiciară are dreptul să judece şi n-am eu cum să intervin. M-am consultat cu foarte mulţi oameni de specialitate şi spun la fel. Atunci ce înseamnă, eu, ca europarlamentar, dar şi ca cetăţean, nu mai am dreptul să îmi exprim o opinie”, a declarat Grapini pentru site-ul Ştiripesurse. În realitate, ce a făcut Maria Grapini a fost o pledoarie pro Dan Voiculescu, ambalată sub forma „ataculuu la libertatea de exprimare.

Intervenţia europarlamentarului conservator AICI

Citeşte şi: Maria Grapini confundă Parlamentul European cu studioul Antenei 3

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.