Şeful Poliţiei Rutiere şi trei subalterni cu funcţii de conducere, cercetaţi

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, au declarat surse judiciare, potrivit Mediafax.

Cei trei subalterni ai lui Diniţă sunt adjunctul acestuia, Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma, tot de la Direcţia Rutieră din Poliţia Română.

Şeful Poliţiei Române a dispus, de asemenea,  sesizarea unităţii de Parchet competente, la finalizarea tuturor verificărilor efectuate de Direcţia Control Intern din IGPR, referitoare la un ofiţer din cadrul Direcţiei Rutiere care a condus fără permis.

La începutul lunii aprilie, Augustin Căpîlnaş, ofiţer din Direcţia Rutieră Alba, a fost prins cu permis fals, fiind depistat în urma unui control.

În pofida faptului că acesta nu are permis de conducere, el a condus totuşi maşina pusă la dispoziţie de Direcţia Rutieră, la fel şi maşina personală cu care a venit de la Alba Iulia.

După terminarea facultăţii, Augustin Căpîlnaş, a slujit aproape 8 ani ca arhidiacon la Catedrala Reîntregirii Alba Iulia, timp în care a fost şi şoferul Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Pentru scurt timp a fost preot militar la Comandamentul Teritorial al Jandarmeriei Cluj Napoca.

După absolvirea unui curs MAI, omul a renunțat la preoție, iar în 2004 devine ofiţer, profesor la Şcoala de poliţie “Septimiu Mureşan” din Cluj Napoca.

În ianuarie 2006, subinspectorul de poliţie Augustin este numit, prin transfer, primul fost preot purtător de cuvânt al IPJ Alba Iulia. În 2010 era deja inspector de poliţie, ofiţer specialist la Direcţia Rutieră.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat, la 1 aprilie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere fără permis, Augustin Căpâlnaş fiind cercetat penal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.