Serbia: prima noapte de război

Ultima zi a unui război devine o dată marcantă, o zi cu majusculă, eventual o sărbătoare naţională. Nimeni nu mai reţine ce s-a întâmplat, totuşi în prima zi. Cu timpul, ea devine confuză, contururile ei alunecă în respiraţia altor evenimente seşectate cu grijă de analişti ca fiind începutul. … Uităm întotdeauna ziua aceea călduţă şi un pic leneşă în care nimeni nu crede că s-ar putea întâmpla ceva şi în care, de obicei, aproape nimic nu se întâmplă.

Scriam aceste rânduri exact acum 18 ani, într-o dimineaţă în care redeveneam, pentru a câta oară, corespondent de război, pentru “Evenimentul zilei”. Traversasem podul de la Porţile de Fier cu senzaţia ciudată că nu avea să se întâmple nimic. Nu citeam îngrijorarea pe faţa nici unui sârb întâlnit în vamă sau pe drum. Era imposibil ca o civilizaţie superioară, intens umanizată, credincioasă valorilor universale, divinităţii şi justitiei, ar putea iniţia un atac asupra Belgradului.

La Belgrad găsisem un fel de fiesta, în stil sârbesc. Plin de lume pe străzi, mai ales tineri, concerte rock peste tot, magazinele deschise non-stop, filme americane în marile cinematografe, studenţi care citeau cărţi în engleză în staţiile de autobuz, o societate occidentalizată încă de pe vremea lui Iosif Broz Tito, o imensă încredere că viaţa va continua şi că ameninţarea cu uciderea în masă este o imensă, o exasperantă, o cosmică glumă. Mii de tineri îşi dădeau întâlnire pe podurile care traversau Dunărea, la noapte. Eram printre ei, ameţit de veselia şi de nebunia lor, ascultându-le frazele frumoase, inteligente. Unul, cu o chitară în mână, îmi spunea : “This is the bridge between humanity and everything else. They will not cross it. They are humans, like us”. Altul adaugă ” I was in America, I liked it. Must I be killed for that?” În noaptea aceea, ultima noapte de dragoste şi întâia noapte de război, Serbia voia să îşi rezolve problemele interne fără a fi masacrată de lumea civilizată.
Spre miezul nopţii am părăsit podul, plecând spre Kosovo, unde eram convins că se va juca adevărata carte a acestui nou război. Târziu, ajuns deja pe autostrada care ducea spre Niş, am început să aud exploziile. Erau bombardate instituţiile centrale, chiar şi unele ambasade. Erau mitraliate podurile. Nu îmi puteam imagina cadavrele tinerilor cu care vorbisem, căzute în apele Dunării. Poate că nu era aşa. Poate că bombele cădeau peste nişte clăi cu fân, peste nişte stâne îndepărtate, din care şi oile şi ciobanii plecaseră în America, peste nişte gropi de gunoi unde explodau doar pungile goale cu care sârbii îşi cumpăraseră Coca Cola. Am ajuns, în toiul nopţii, la Niş, unde valul de avioane cobora din al nouălea cer, aruncând în aer depozitele şi fabricile de la marginea oraşului, dar nimerind şi case din vecinătate.

Nu aveam de unde să ştiu, atunci, că NATO urma să arunce peste Serbia 200 de tone de combustibil nuclear şi 50.000 de rachete cu uraniu sărăcit, care provoacă şi acum epidemii de cancer, atât în Serbia cât şi în vestul României. Nu aveam cum să ştiu că, în următoarele 78 de zile, vor urma 25.000 de lovituri aeriene asupra Serbiei. Nici că a doua zi, aproape de Kosovo, urma să fiu arestat şi expulzat de poliţia sârbă, dar nici că mă aflam la volanul unei maşini care gonea spre catastrofă având deasupra capului 1200 de avioane NATO care aveau misiunea de a lansa 3000 de rachete Tomahawk asupra obiectivelor sârbeşti.

Ştiam doar că nimerisem între fronturi şi că trebuia, neapărat, să scriu tot ce văd. Şi apoi, dacă se mai putea, să şi scap de acolo. Era una din nopţile în care, din nou, ca simplu reporter într-un teritoriu ostil, nu înţelegeam cine are dreptate. Copiii care îşi plângeau părinţii în curtea casei de lângă hotel, sau piloţii din al nouălea cer, care voiau să scape omenirea de o dictatură periculoasă pentru întreaga regiune ? Apoi mi-am dat seama că răspunsurile nu ne sunt trimise de nici o instanţă superioară, pur şi simplu ni le alegem. Am ales să cred în Chuck Norris, nu în Slobodan Miloşevici, şi s-ar putea ca, în termeni generali, politically correct, să nu fi greşit. Între timp Slobodan Miloşevici a fost achitat de Tribunalul de la Haga, fiind găsit nevinovat. Numai că, fiind încarcerat ani de zile, murise între timp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Ciobotea 15 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.