Sfârşit de an sub imperiul magiei lui Béjart

Când Béjart afirmase, cu câteva decenii în urmă, că dansul este arta secolului XX, unii au considerat că această declaraţie este exagerată. Astăzi, nici un artist şi nici un iubitor al artelor scenei nu se mai îndoieşte de acest adevăr confirmat prin apariţia a nenumărate forme de dans, până acum de nebănuit. Béjart a fost nu numai un coregraf, ci o adevărată instituţie culturală şi amprenta personalităţii sale se regăseşte atât în lumea dansului de astăzi, cât şi în întreaga cultură a epocii noastre, aşa cum a subliniat şi Roger Garaudy, într-un studiu pe această temă, în cartea sa “Danser le XX-e siècle”.

Béjart, ca un poet care-şi dansează poemele, a schimbat arhitectura dansului spărgând toate tiparele, aducând pe scenă balete noi asupra cărora a lansat o semnătură inconfundabilă. Sub influenţa lui Nietzsche, dansul devine un ritual exotic, dar şi mistic, o exprimare a senzualităţii. Alături de tema iubirii apare tema dansului, unde se observă interesul coregrafului pentru filosofiile orientale, reinterpretate prin prisma gândirii occidentale. Mai bine de jumătate de secol, Béjart a stăpânit scenele lumii. A modificat într-un mod creator relaţiile dintre trupurile dansatorilor, expresivitatea fiecărei figuri şi spaţiul scenei. Ceea ce s-a petrecut prin arta lui Béjart a fost nu numai ceea ce numesc istoricii genului drept balet expresionist sau avangardist, ci o interiorizare totală a mişcării trupului menit să exprime prin paşi şi salturi nu doar o plasticitate excepţională, ci paroxismul fiecărei stări. Un alt mod de a fi prin dans şi prin mişcare.

Secvenţă din Dionysos

Dansul este o mişcare în spaţiu şi timp totodată, trupul dansatorilor pare însuşi duhul metamorfozei, unde mişcarea se propagă parcă în unde, în cosmos, într-un ritm în care uneori se strecoară răsuciri lente, alteori cu un suflu alert, ca într-o geometrie ideală.

Secvenţele coregrafice alternează cu altele în care predomină secvenţele sonore sau plastice. Mişcările se pot întâlni, intersecta sau pot avea o existenţă izolată unde fiecare dansator îşi construieşte propriul spaţiu. Trecerea este uneori legată, alteori se realizează abrupt.

Bolero, cu Bejart Ballet, la Paris

Béjart s-a născut la Marsilia în 1927 şi a dispărut în 2007. După ce a studiat la Paris şi a absorbit tot ceea ce însemna arta baletului, după marile stagiuni ale lui Diaghilev, după Bruxelles, unde a condus “Baletul Secolului XX”, care i-a adus faima planetară, cu “Sărbătoarea primăverii” (1959), “Bolero”, “Missa pentru timpul prezent”, “Pasărea de foc”, s-a instalat la Lausanne, rebotezându-şi compania “Bejart Ballet Lausanne”.

Personalitate complexă, Béjart a avut ca primă pasiune teatrul şi a revenit adesea la el, ca regizor, montând în versiuni originale şi controversate opere şi operete: “Văduva veselă”, “Povestirile lui Hoffmann”, “Damnaţiunea lui Faust” şi altele. Şi-a mai exersat forţa creatoare în formule de operă-balet (“Cele şapte păcate capitale”) şi adesea a reunit în spectacolele sale teatrul şi dansul, fiind de asemenea autor dramatic (“Regina verde”) şi romancier de avangardă (“Mathilde”).

Regele dansului, Maurice Bejart

A fost, în acelaşi timp, creatorul mai multor companii de balet dintre care sunt celebre “Baletul secolului XX”, de la Bruxelles, care a funcţionat până în 1986, şi “Béjart Ballet Lausanne”, înfiinţată în anul următor, companie pe care am putut-o vedea la Bucureşti, pe scena mare a Teatrului Naţional. Tot el a înfiinţat, atât în Europa, cât şi în Africa, şcolile Mudra şi apoi Rudra, pentru dansatori care să aibă o pregătire complexă, în diferite stiluri de dans, în muzică şi în actorie.

Desigur, în prim-plan se află creaţia sa coregrafică, de-a dreptul copleşitoare ca număr de montări (90 de coregrafii între 1960 şi 1977, spun statisticile, iar astăzi numărul lor trebuie să fie întreit), dar mai ales prin profunzimea problematicii şi prin fantezia şi îndrăzneala realizării lor regizorale şi coregrafice. Majoritatea sunt balete inedite, iar reluările, precum “Sărbătoarea primăverii”, “Pasărea de foc” sau “Petruşka” de Stravinsky, sunt de fapt tot lucruri noi, libretul fiind schimbat şi unghiul de vedere actualizat.

Capodoperele lui Béjart

Oscar Chacon de la Bejart Ballet în Dionysos

Temele baletelor lui Béjart sunt numeroase. Simplificând puţin lucrurile, se poate spune că tema, cu multiple faţete, a creatorului apare într-o serie de balete, cum ar fi “Nijinski, clovnul lui Dumnezeu”, “Dragoste de poet” (despre Heinrich Heine) sau “Petruşka”.

Poate nimeni ca Béjart, regele baletului modern, nu a umanizat atât de mult dansul. Îmi revine în minte reverenţa balerinilor de la finalul spectacolului din “Ballet for Life” pe muzica lui Fred Mercury, care a fost mai mult decât un salut, a fost o îmbrăţişare dincolo de scenă între artişti şi spectatori care s-au regăsit în expresivitatea acestui balet atât de modern şi universal.

Pilonul de bază al spectacolelor sale este însă interpretul. „Coregrafia se face în doi, ca şi dragostea”, defineşte pe scurt Béjart relaţia de armonie care trebuie să existe între coregraf şi interpret. De aceea a lucrat, de-a lungul anilor, cu dansatori de marcă, precum Ciril Atanasov, Patrique Dupont, Pieter Schaufuss, Maia Pliseţkaia ((în baletul “Isadora”), Vladimir Vasiliev (în “Petruşka”) şi încă mulţi alţii.

Dar poate cel mai îndrăgit interpret a fost Jorge Donn, căruia i-a fost închinat spectacolul “Balet pentru viaţă”, lui şi lui Freddie Mercury din formaţia “Queen”.

Le Marteau sans maitre, spectacol prezentat la Paris

Aplauze furtunoase, sală arhiplină la Teatrul Naţional pentru baletele lui Béjart. Am fost fericiţi de faptul că JTI România ne-a oferit două regaluri ale Companiei “Béjart Ballet Lausanne”, în coregrafia lui Maurice Béjart. În anul 2000, la lansarea “Întâlnirilor JTI”, “Béjart Ballet Lausanne” a prezentat, în premieră pe o scenă de la noi, spectacolul “Ballet for Life”, realizat pe muzica formaţiei “Queen”. În 2007, “Béjart Ballet Lausanne” a revenit la Bucureşti oferind spectatorilor români un spectacol-retrospectivă, “L’Amour, la Danse”, care a reunit fragmente din cele mai reuşite creaţii ale lui Maurice Béjart din ultima jumătate de secol. Printre acestea s-au regăsit “Le Sacre du Printemps”, “Romeo et Juliette”, ”Sept danses grecques”, “Brel et Barbara” sau “Ballet for Life”. Coloana sonoră a spectacolului a inclus creaţiile unor compozitori precum Stravinsky, Berlioz, Strauss, Bellini, Mahler, dar şi Jacques Brel, Mikis Teodorakis, “Queen” şi “U2”. “L’Amour, la Danse” a fost creat în anul 2005 şi s-a bucurat de un succes uriaş în ţările în care a fost prezentat.

Turneul Companiei Bejart Ballet Lausanne la Torino

Alegerea muzicii, din zone atât de diferite, de la Mozart la Bellini, de la Berlioz la Stravinsky, de la Ravel la Richard Heuberger, de la Wagner la Gounod, de la Mahler la Theodorakis, de la Ciad până la “U2”, de la Brel la Barbara şi “Queen”… ne arată prin numele compozitorilor opţiunea acestui fantastic balerin şi coregraf pentru expresionism, pentru simfonismul de avangardă, pentru şansonetele franţuzeşti ori valsurile vieneze.

Coregrafiile lui Béjart trec cu o viteză halucinantă de la o piruetă mozartiană la o cascadă a mişcărilor ce ni-l evocă pe Mahler, de la senzualitatea lui Brel la căderea pe piatra grecească a muzicii lui Theodorakis, de la simbolismul miniatural din excepţionalul balet “Bolero”, fie că ne gândim la “Casta Diva” sau la “Septs danses grecques”, la “Ne me quitte pas” sau la “Wien Wien”, “Rumi”, pe muzica lui Kudsi Erguneur, “Le Sacre du primtemps”, “Concerto 21”. Trupul balerinului este regele dansului. În faţa lui Béjart, orice iubitor al baletului nu poate să exclame decât: Regele baletului a murit, trăiască noul rege.

Bejart Ballet Lausanne în coregrafia lui Gil Roman

Alteori, spectacolul este pus sub semnul identităţii dintre iubire şi dans, în care toată această metamorfoză expresionistă a coregrafiei îşi găseşte un libret, un fir al poveştii, folosind cuplul Romeo şi Julieta drept un ecran al memoriei noastre ce-şi caută un ideal al iubirii sublime. Este excepţională mişcarea corpurilor ce se smulg orizontalei letargice culminând cu îmbrăţişarea, cu învierea.

Marele dar al lui Béjart este că a ştiut să folosească la maximum fiecare mişcare şi gest al dansatorului, mai presus de tehnică, acurateţe sau perfecţionismul robotizat, pentru a sărbători viaţa.

Pasărea de foc în interpretarea Bejart Ballet Lausanne

“Sărbătoarea primăverii” a lui Béjart este şi acum un spectacol extrem de viu. Bărbaţii se mişcă cu gesturi bestiale, asemănătoare omului de Neanderthal, femeile au mişcări pline de sensibilitate şi armonie. Am putea spune că suntem la răsăritul umanităţii şi se celebrează o întâlnire între bărbat şi femeie, ca un rit colectiv pentru reîntoarcerea fertilităţii după somnul iernii. Cu siguranţă, iubitorii baletului ştiu că “Sărbătoarea primăverii” a lui Béjart este o capodoperă. A o revedea în splendida execuţie a lui “Béjart Ballet Lausanne” e o plăcere. Concepută în 1959, la 46 de ani după scandaloasa premieră de la Paris, această piesă a fost pentru coregraful marsiliez vehiculul pentru a cuceri lumea dansului şi faima. Muzica pare născută special pentru acea coregrafie, la care contribuie exemplar partitura lui Stravinsky. Nimic nu este inutil, nimic nu este banal.

Astfel s-a întors baletul “Sărbătoarea primăverii”, după mai mult de 50 de ani de la debut, care şi astăzi este la fel de proaspăt. Mult mai viu decât “Pasărea de foc”, un adevărat deliciu, şi spectacolul “Ofrande” pe muzica lui Stravinsky, cu Gil Roman, Elisabet Ros şi Julien Favreau.

Béjart azi, două generaţii de discipoli

Rumi pe muzica lui Kudsi Erguneur

Care este influenţa pe care ereditatea artistică a lui Béjart a lăsat-o lumii dansului de azi?

Cetăţean al lumii, Béjart a vorbit întotdeauna în creaţiile sale despre epoca lui. A realizat un număr de balete, mari spectacole destinate unui public imens. Precursor şi prolific a influenţat numeroşi coregrafi contemporani.

Astăzi compania lui, formată din tineri dansatori din întreaga lume, îi reînvie repertoriul amintind tot ceea ce maestrul a adus lumii dansului.

În ultima parte a secolului XX şi în primii ani ai secolului XXI putem spune că am asistat la un fenomen fără precedent în istoria dansului şi a baletului. S-au născut numeroase companii de autor chiar şi în această perioadă a globalizării. E suficient să cităm câteva nume: Martha Graham, Merce Cuningham, Pina Bausch şi Maurice Béjart, care şi-au lăsat amprenta asupra companiilor ce le poartă numele, dar şi un amplu repertoriu cu operele lor. Influenţa Marthei Graham şi a lui Cuningham în raport cu lumea dansului modern este extrem de importantă, iar titlurile celor doi creatori au intrat în repertoriul marilor teatre de operă şi balet de la Paris la Londra, de la Berlin la New York. Ceea ce i-a unit pe cei doi s-ar putea spune că a fost stilul lor personal.

Le Sacre de printemps

Se pune de multe ori întrebarea: pot supravieţui companiile după moartea autorilor? Aparţin trecutului aceste companii de autor?

Astăzi, se pot observa nori deasupra acestor companii coregrafice şi chiar se poate afirma că nu sunt mulţi creatori coregrafi pe piaţa de artă, chiar dacă sunt talente excepţionale. Există însă o oarecare confuzie. Astăzi cu siguranţă sunt numeroase festivaluri de dans, noi spaţii acordate acestei arte, dar nu cred că am putea afirma că arta coregrafică trăieşte un moment major aşa cum s-a întâmplat în baletul secolului XX.

După dispariţia lui Béjart am asistat la un fel de dispute asupra eredităţii sale atât pe plan artistic, cât şi intelectual, iar drepturile coregrafice nu sunt încă bine clarificate în diverse ţări. Maurice Béjart a fost unul dintre părinţii baletului modern, dând dansului o dimensiune de inevitabilă măreţie. Evident, timpurile s-au schimbat şi multe dintre spectacolele lui Béjart şi-au pierdut în parte patina. Şi aceasta e normal pentru că fiecare epocă îşi are propriile producţii artistice.

O moştenire sub o stea favorabilă

Compania de la Lausanne are cu siguranţă această responsabilitate a continuităţii, mai ales că lucrează cu maestrul Victor Ullate, care şi a fost unul dintre principalii interpreţi ai lui Béjart în anii ’70, azi în vârstă de 65 de ani. Faimos pentru vivacitatea scenică şi mai ales pentru strălucirea interpretării, a devenit apoi unul dintre pedagogii baletului, fondând la Madrid o şcoală şi menţinând o linie a creaţiei coregrafice a lui Béjart în Compania de Balet “Victor Ullate”. Acesta mărturiseşte: “Am intrat în compania lui Béjart la vârsta de 17 ani, în aceeaşi perioadă în care a ajuns şi Jorge Donn, iar Maurice Béjart pot să spun că a avut o afecţiune pentru mine şi mă trata ca pe fiul său, încercând să-mi modeleze personalitatea. Dar, cu toate acestea, nu m-am gândit niciodată să îl imit. Îmi aduc aminte şi acum de liniştile, pauzele pline de poezie pe care le făcea. Cu siguranţă în coregrafiile de astăzi sunt cinci paşi pe o notă, dar niciunul nu are poezie. De fiecare dată când revăd coregrafiile sale îmi scot pălăria şi mă aplec spunând: Bravo, Maestre!”.

Nicolas Le Riche la Palatul Garnier, în Sărbătoarea primăverii

I s-a alăturat în ultima perioadă şi argentinianul Octavio de la Roza, pe numele său adevărat Octavio Stanley, ultimul interpret în care coregraful avea o încredere desăvârşită, oferindu-i roluri majore. După moartea maestrului, Octavio a părăsit “Béjart Ballet Lausanne” şi şi-a format propria companie, ce a devenit în scurt timp în mare vogă pe scenele internaţionale ale baletului. “Dacă aş vorbi despre mine, aş afirma că cei 10 ani pe care Maurice mi i-a dăruit lucrând alături de el, învăţându-mă ce înseamnă respectul pentru această profesie, au fost un fel de parcurs spiritual. Dar momentul cel mai important era creaţia. Astăzi, în acelaşi spirit, încerc, cu dansatorii pe care îi formez, să le transmit câte ceva din gândurile sale. Şi de aceea nu iubesc mentalitatea marilor companii, unde nu mă simt în largul meu şi caut tot timpul de a cunoaşte cât mai bine secretele acestei profesii. Sunt convins că «Bolero» şi «Sărbătoarea primăverii» vor rămâne cu siguranţă şi, chiar dacă vor fi în afara modei, ele vor fi întotdeuna un mijloc de inspiraţie. Şi de aceea eu voi apăra cu toate forţele conservarea acestui repertoriu”.

În acest sens, spectacolul lui “Lettre à Maurice Béjart” este o declaraţie de principii artistice, dar şi afective.

Un sfert de veac pentru “Béjart Ballet Lausanne”

Ballet for Life

La cinci ani de la dispariţia geniului fondator, a celui mai strălucitor şi carismatic coregraf al tuturor timpurilor, “Béjart Ballet Lausanne” continuă să ţină vie opera sa, reprezentând-o prin câteva balete în turnee în întreaga lume. Printre altele, la Teatrul Reggio din Torino, dar şi la Paris şi Versailles.

“Béjart Ballet Lausanne” şi-a sărbătorit 25 de ani de existenţă printr-un turneu mondial, în luna aprilie oprindu-se la Palatul Congreselor din Paris. Publicul a putut revedea atunci celebrele “Bolero”, din 1961, şi Dionysos”, din 1987, şi a admirat prima creaţie montată după moartea maestrului, în 2007, “Aria” de Gil Roman, dansator devenit atunci noul director al Baletului.

15 zile, 13 reprezentaţii, 5 coregrafii, două în premieră naţională, şi trei capodopere ale coregrafului Maurice Béjart în această lună decembrie.

Maurice Bejart, o plecăciune în faţa publicului

“Béjart Ballet Lausanne” şi-a celebrat un sfert de secol de activitate continuă în care coregrafi şi balerini nu au încetat de a ne surprinde, de a emoţiona publicul din întreaga lume.

În această lună, la Torino, au fost prezentate două premiere, una cu “Syncope” (2010), şi alta cu “Light”, pe muzica lui Antonio Vivaldi. E un balet care vorbeşe despre lumină, despre viaţă. Punctele de plecare sunt muzica lui Vivaldi şi dragostea lui Béjart pentru Veneţia, prin care coregraful a adus un omagiu cinematografic dansatorului Jorge Donn şi unui alt oraş pe apă, San Francisco. Béjart şi-a imaginat între cele două oraşe un pod, precum Rialto. Băieţi şi fete se scufundă în ape, dansând pe o platformă luminoasă, asemănătoare curcubeului. Viaţa, naşterea, personajele, locurile se amestecă precum într-un vis.

Cu prilejul sărbătorilor de Crăciun dăruiţi celor dragi un DVD cu “Spărgătorul de nuci”, creaţie a lui Béjart, cu Elisabet Ros şi Gil Roman.