Și Ponta rezistă, rezistă, rezistă…

Pentru Victor Ponta rămânerea la șefia Guvernului o fi un fel de bătălie de la Mărășești, Mărăști, Oituz, deși nu e foarte clar ce apără premierul (”atacatorii” sunt cât de cât cunoscuți sau cel puțin inventați). La fel cum nu e foarte limpede de ce PSD continuă să-l apere. E drept, nu e nici pe departe acea coeziune internă din urmă doar cu un an (mai țineți minte cum și-a sărbătorit Ponta anul trecut ziua de naștere, pe Arena Națională? că n-a mai rămas nimic din fastul de atunci, doar niște telefoane și mesaje de complezență), dar încrâncenarea cu care partidul păstrează în fruntea guvernului un olog (din punct de vedere politic) ridică niște semne de întrebare.

O primă explicație scoasă de la sertar (să-i spunem explicația ”oficială”) e cea conform căreia Ponta e păstrat în funcție datorită meritelor (?) în redresarea economică a României după criză, ceea ce, la nivelul electoratului ar contrabalansa efectele imaginii de premier judecat într-un dosar penal. Dar la fel de bine, același efect l-ar obține și un alt lider PSD. Să nu mai aibă PSD chiar niciun lider fără niscaiva schelete în dulap? Asta da, ar putea explica de ce Liviu Dragnea nu se grăbește spre Victoria, că procesul lui este ceva mai avansat decât al lui Ponta, și după premiera unui prim-ministru judecat în timpul exercitării mandatului să te trezești cu premiera unui prim-ministru condamnat definitiv în timpul exercitării mandatului nu ar fi cea mai inteligentă mișcare politică.

Dar, dincolo de asta, mai e ceva – nu că ar fi existat (sau există) vreo mare prietenie între Ponta și Oprea (n-au trecut chiar așa mulți ani de când Oprea spunea despre Ponta că ”nu are niciun Dumnezeu”), dar Dragnea și Oprea au evoluat mai mereu pe același culoar al eminențelor cenușii și nu e exclus să se fi călcat de mai multe ori pe picioare între ei ca până acum. Unde mai pui că pentru Oprea și partidulețul lui de umplutură, situația unui premier slab, ocupat mai mult cu plimbatul între spital și DNA, îi este mai mult decât convenabilă. Drept dovadă cu câtă ușurință a obținut (chiar dacă pentru mai puțin de un an) accesul la resursele Capitalei. E greu de crezut că în varianta cu Dragnea (sau alt lider PSD) premier, Oprea ar avea parte de atâtea interimate ca număr unu la Victoria câte are de facto acum. Altfel spus, Oprea nu ar avea într-un alt guvern condus de PSD aceeași forță pe care o are în Guvernul Ponta, așadar nu ar avea o aceeași motivație să susțină un astfel de guvern.

O altă explicație pentru înverșunarea cu care Ponta se agață de scaun e asigurarea viitorului pentru clanul pe care îl conduce (rude și apropiații fideli). Modul în care Ilie Sârbu a fost numit vice-președinte la Curtea de Conturi este revoltător. De pe urma deciziilor răspopitului ajuns ministru al Agriculturii, România a tras și va mai trage ponoase ani la rând, fie că vorbim de negocierile lamentabile ale agriculturii în procesul de pre-aderare la UE, fie de înstrăinarea contra unor beneficii infime a unor mari suprafețe, ferme agricole și institute de cercetare din domeniu, fie de păstorirea celebrului deja contract cu Schweighofer-Holzindustrie. Nimic din toate acestea și cu atât mai puțin studiile economice la una dintre cele mai jalnice universități din România (între timp ajunsă în faza desființării) nu-l recomandau pe Sârbu pentru o astfel de funcție care să-i asigure ”tihna” la vârsta pensionării. Dar dacă Ilie Sârbu e cazul cel mai vizibil și iritant, nu e chiar așa de greu să ne așteptăm și la alte situații, mai puțin mediatizate, în care Ponta încă mai are nevoie de statutul de premier pentru a-și plăti datoriile către o parte a familiei, finanțatorilor din campania electorală, celor din urmă fideli.

Dintre explicațiile ”rezistenței” lui Ponta nu pot exclude nici frica de DNA. Mai exact frica de alte dosare. În cel actual, el e prins pe la a treia mână. Vizați direct sunt șefii de la unitățile energetice din Oltenia. Ei reprezentau interesele statului în dosarul în discuție, în timp ce Șova și Ponta sunt profitorii privați, prin casa de avocatură a celui dintâi. Asta nu înseamnă că în lucru nu există dosare mult mai grele care îl vizează pe (încă) actualul premier. Apartamentele deținute de el și familia lui în ansamblul imobiliar de lux construit din șpaga de la Microsoft sunt doar un indiciu că Ponta are motive temeinice să-și prelungească sejurul de la Victoria, doar, doar, prin cine știe ce combinații, să mai șteargă din urmele care duc către el.

Astea ar putea fi trei dintre explicațiile înverșunării cu care Ponta se agață de scaun: 1) că Oprea ar susține doar alianța de guvernare în care el e, de fapt, primadona, dar nu e nicio certitudine că ar mai susține-o în varianta altui premier de la PSD; 2) îndestularea familiei și plata ”datoriilor” față de clientelă și sponsori; 3) amânarea deznodământului în alte dosare și, eventual, mușamalizarea ori dispariția probelor. Pentru orice om care mai are un rest de coloană vertebrală, situația în care se află acum Ponta ar impune demisia. Ca să accepți să rămâi în prim-planul atenției publice într-un asemenea moment ai nevoie de niște motive (și nu justificări) serioase. Oricare din aceste motivele enumerate mai sus (sau toate la un loc) sunt suficiente ca Ponta să nu facă pasul demisiei. Cu toate efectele care decurg de aici. Modul în care Ungaria își permite să dea peste nas diplomației românești, într-o situație în care Ungaria se află mai mult decât în culpă, e doar unul dintre aceste efecte. Mai grav e efectul demoralizator asupra societății autohtone, pusă în situația de a vedea că, în continuare, nu există nicio regulă care să guverneze guvernarea. Și niciun mijloc de control democratic asupra acesteia. Situația nu e mult diferită de cea din toamna anului trecut (când toate regulile unei campanii electorale au fost călcate în picioare de Ponta & Co), doar că atunci sancțiunea politică a fost mult mai la îndemână. Alegerile din 2016 sunt, totuși, încă departe, mai ales că la cele locale alegerea primarului dintr-un singur tur de scrutin nu prea lasă loc de competiție (exceptând orașele în care primarii aleși în 2012 nu sunt puși în imposibilitatea de a candida de justiție), iar pentru cele parlamentare, PSD-ul nu simte vreo presiune la modul în care evoluează PNL.

Game over pentru societatea civilă? Eu zic că nu, rămân în continuare optimist. Și Ponta, și PSD vor plăti pentru aceste încălcări ale regulilor. Acumularea de iritare civică încă n-a ajuns pe punctul de a exploda. Dar nici nu e departe.

http://www.romaniacurata.ro/si-ponta-rezista-rezista-rezista/