Și totuși, cum se vede România prin ochii lui Trump? Dar SUA prin ochii românilor?

După ce România a fost împărțită în două așa-zis tabere, după anunțarea deciziei lui Nicușor Dan de a participa la ședința inaugurală a Consiliului de Pace al lui Trump, iată că putem comenta cum a decurs evenimentul și încerca să contorizăm efectele!

Spuneam deunăzi că nu credeam că trebuia „înfierată” decizia lui Nicusor Dan, în lumina interesului României de a-si „re-omologa” Parteneriatul strategic cu SUA, în varianta Trump 2.0, dar că ar fi bine să fim pregătiți ca statutul de „observator” să nu fie transformat de Trump într-o solicitare de angajament ferm, iar Nicușor Dan să fie pus în fața  unui contract de semnat sau a unor angajamente de asumat.

Din fericire am putut respira ușurați! Nu suntem atât de importanți pentru Trump! Dovada este atât faptul că „observatorul” Nicușor Dan (nu doar el, aici nu trebuie să singularizăm!) nu a fost invitat să fie parte a pozei oficiale a evenimentului, precum și că niciunul dintre Donald Trump, JD Vance sau Marco Rubio  nu i-a cerut să semneze cecul de 1 miliard de dolari, pentru ca România să devină membră a acestui consiliu!

Citește și: Va merge Nicușor Dan „teleleu” sau nu la Consiliul de Pace a lui Trump?

Probabil că nu mai era nevoie de acest lucru, dat fiind că Donald Trump a anunțat că Kazahstan, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bahrain, Qatar, Arabia Saudită, Uzbekistan și Kuweit au donat peste 7 miliarde de dolari pentru a ajuta Gaza și că Indonezia, Maroc, Albania, Kosovo și Kazahstan „au trimis trupe și forțe de poliție pentru a stabiliza situația din Gaza”.

Spre comparație, „primul ministru” Nicușor Dan a folosit timpul alocat  pentru a menționa despre copiii palestinieni tratați și scolarizați în România și despre expertiza țării noastre în situații de urgență, servicii polițienești și alte servicii publice cu care am putea ajuta la reconstrucția Fâșiei Gaza. Dacă este mult sau puțin ce a oferit Nicușor Dan, fiecare dintre noi poate decide!

Și da, Ambasadorul României la Washington a avut dreptate când a declarat că deplasarea lui Nicușor Dan „este dedicată exclusiv participării la această reuniune inaugurală a Consiliului de Pace”! O dovadă în acest sens este că Nicușor Dan a obținut doar o poză de grup informală și una „din mers” cu Donald Trump, deci nici vorbă despre o discuție bilaterală, în marja consiliului, nici cu Trump, dar nici cu JD Vance sau Marco Rubio!

Nu putem să nu-l credităm pe Nicușor Dan cu faptul că a încercat să obțină mai mult de la această participare, dat fiind faptul că, după încheierea întâlnirii, când Trump a stat la dispoziția oaspeților săi, Nicușor Dan s-a strecurat lângă Trump, reușind o strângere de mână însă, când a vrut să lungească momentul, un bodyguard al președintelui SUA l-a atenționat discret să nu insiste (din nou, nu doar Nicușor Dan a fost pus în această situație ci și alți invitați care stăteau prea mult sau prea aproape de Trump).

Citește și: Ce părere are România despre „Europa cu două viteze”?

De asemenea, deși Nicușor Dan a discutat câteva minute cu Marco Rubio, la finalul întâlnirii, Președintele României ne-a dezumflat așteptările, declarând jurnaliștilor români acreditați că a fost vorba doar de „chestiuni de politețe”.

Deși este important de analizat modul în care Donald Trump i s-a adresat lui Nicușor Dan, numindu-l „prim-ministru” și nu „președinte” (am putea da vina pe vârsta înaintată!), mai important este timpul alocat prezentării acestuia și faptul că prezentarea nu a fost despre Nicușor Dan (spre deosebire de cuvintele laudative de care s-a bucurat Viktor Orban) sau România ci despre românii „fantastici” care lucrează în SUA (probabil Donald Trump se gândea la bucătarul său de la Mar-a-Lago).

Cele expuse mai sus nu sunt gândite a fi o critică cu privire la modul în care Nicușor Dan a acționat cu prilejul participării la această întrunire! Dimpotrivă, consider că a fost un gest de asumare și de decizie politică îndrăzneață, mai puțin oferta făcută pentru reconstrucția Fâșiei Gaza! Și nici măcar nu spun asta gândindu-mă la miliardele de dolari deja adunate de Donald Trump de la membrii Consiliului de Pace ci pentru că nu prea a fost în consonanță cu statutul României de observator!

Pot înțelege că, prin cele declarate de Nicușor Dan, am dovedit partenerilor europeni că doar atât suntem dispuși să facem pentru acest Consiliu de Pace și că nu vrem să participăm la edificarea unui „ONU paralel”! Dar oare ce am oferit este suficient pentru Trump? Va duce participarea lui Nicușor Dan la ședința inaugurală a Consiliului de Pace la ceea ce analiștii consideră că ar trebui să reprezinte un fel de „relansare” a Parteneriatului strategic pe care România și-l dorește cu SUA?

Citește și: Cum se văd securitatea și apărarea României dinspre SUA și UE?

Pentru a putea da un răspuns avizat ar fi utilă o abordare tipic americană, conform căreia “este nevoie de doi pentru a dansa tango”!

Deci, contrar discuției din spațiul public românesc, unde taberele dezbat aprins cum că România trebuie să aleagă între SUA și Uniunea Europeană, poate că ar trebui să ne întrebăm ce avem de oferit Uniunii Europene, respectiv SUA!

Modul în care România trebuie să-și găsească locul și să-și joace rolul în Uniunea Europeană cred că ar trebui să ne fie destul de clar, dat fiind că am semnat un tratat de aderare, cu drepturile și obligațiile aferente! Depinde doar de România să obțină beneficii maxime!

Cu privire la parteneriatul strategic cu SUA, lucrurile sunt însă mai nuanțate! Mai precis, suntem în măsură să cerem sau doar să oferim? Mie nu îmi pare că suntem în măsură „să batem cu pumnul în masă”, cum zice românul! Însă nu ne oprește nimeni ca, din ceea ce avem de oferit, să câștigăm și noi ceva!

Deci, pe o axă a timpului, ce am avut, avem și vom avea de oferit SUA?

Am spus da, atunci când SUA a avut nevoie de baze militare pentru avioanele sale de luptă în drumul lor spre Irak, începând cu 2003, când Turcia a refuzat să le permită folosirea bazei NATO de la Incirlik! Am avut atunci de câștigat sprijinul SUA pentru aderarea la NATO!

Am spus da când SUA a vrut să amplaseze un scut antirachetă în Europa și am intrat sub o „umbrelă de securitate” care se deschide instantaneu, în cazul unei agresiuni armate asupra țării noastre, dată fiind importanța protejării acestei facilități militare!

Am spus da când a fost nevoie de un răspuns mult mai intimidant al SUA în fața posturii belicoase a Federației Ruse la Marea Neagră, după ocuparea Crimeii și am primit tehnologie PATRIOT și HIMARS care permite o apărare anti-aeriană credibilă a României!

Ce putem oferi acum? Când SUA spune că vrea ca Europa să se apere singură? În această nouă ecuație de securitate, mai putem miza pe faptul că suntem o regiune de proiecție a puterii militare a SUA? Dacă este să citim în această cheie Strategia de Apărare a SUA din 2026 putem să vedem că singurul lucru care ar mai conta pentru SUA în proiecția puterii militare în regiune este pe dimensiunea, asumată în continuare, de descurajare a unei amenințări nucleare la adresa Europei!

Citește și: Culisele vizitei lui Nicușor Dan în SUA. Cine a făcut lobby puternic pentru România

Și atunci, dacă România vrea securitate de la SUA, ce are de oferit? Prezența unor componente ale scutului antirachetă în România este suficientă?

Vrem să fim dintre acele state europene care asumă o postură „suverană” în accepțiunea Strategiei de Securitate Națională a lui Trump? Precum Ungaria sau Slovacia? Atunci probabil ca Trump i s-ar adresa lui Nicușor Dan cu aceiași efuziune cu care i se adresează lui Viktor Orban!

Sau poate avem și altceva de oferit în schimbul securității pe care SUA ne-o poate oferi în continuare?

Răspunsul ar putea fi atragerea unor investiții strategice ale SUA în România, precum exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, energia nucleară sau exploatarea mineralelor critice? Pentru că este de înțeles că SUA va dori să-și protejeze investițiile pe care le-ar face!

Dar, dacă o astfel de ofertă ar fi tentantă pentru SUA, ar putea apărea incongruențe cu obligațiile pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene?

Sunt întrebări la care decidenții din România trebuie să găsească răspunsuri și să le împărtășească și populației pentru ca românii să știe că avem un proiect de țară într-o lume care se schimbă vertiginos și aparent haotic sub ochii noștri!