Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu va fi purtătorul de cuvânt al grupului social-democraților de la Cameră, a anunțat luni președintele interimar al partidului, Liviu Dragnea, după cum relatează Agenția Națională de Presă AGERPRES.
„Au hotărât astăzi să aibă un purtător de cuvânt al grupului PSD de la Camera Deputaților. Este colega noastră de la Argeș, doamna Simona Bucura, și am cerut să lucreze foarte strâns cu doamna Gabi Firea, care este purtător de cuvânt la grupul senatorilor PSD și la partid”, a precizat Dragnea, după întâlnirea conducerii partidului cu deputații social-democrați, menționând că la ședință a participat și noul lider al grupului PSD din Senat, Mihai Fifor.
El a anunțat că miercuri o să aibă o întâlnire cu cele două colege pentru o „structurare mai bună” a comunicării.
Liderul PSD a menționat că le-a vorbit colegilor de la Cameră despre prioritățile legislative care au fost anunțate public, precizând că a insistat pe ideea unei mai bune colaborări între cele două grupuri parlamentare. Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES