Sindicaliștii de la Cartel Alfa vor organiza, mâine, o acțiune de protest, prin pichetarea sediului Prefecturii Galați, se arată într-un comunicat de presă.
„UST CNS Cartel Alfa-filiala Galați, organizație ce reprezintă interesele a peste 20.000 de sindicaliști, demarează acțiunile de protest, mâine, între orele 11,00-13,00, prin pichetarea Prefecturii, care nu se vor opri decât atunci când problemele cetățenilor vor fi o prioritate pentru acest Guvern sau când Guvernul va demisiona”, se afirmă în comunicat, informează ziare.com.
Sindicaliștii apreciază că proiectul de modificare a Legii Sistemului Unitar de Pensii prevede clauze de neacceptat pentru salariații români, cum ar fi creșterea vârstei de pensionare, creșterea stagiului complet și minim de cotizare, dar și schimbarea calculului valorii punctului de pensie.
Sindicaliștii mai sunt nemulțumiți și de promovarea și asumarea unei noi legi de salarizare unitară, precum și a Legii speciale de salarizare în 2011.