Sindicatele din sănătate, avertisment pentru autorități

Sindicatele din sănătate ameninţă că medicii vor asigura, începând cu 1 octombrie, doar gărzile obligatorii şi anunţă posibile proteste dacă problema plăţii gărzilor nu este soluţionată, transmite Mediafax în pagina electronică.

„Sunt drepturi ale medicilor care sunt acordate la salariul din 2009. La o matematică simplă, înseamnă înjumătăţirea dreptului pentru munca pe care noi o păstrăm. În aceste două luni de bâlbâială guvernamentală noi am asigurat continuitatea actului medical, am fost alături de pacienţi. Dar vrem să vă atenţionăm, să transmitem public, că de la 1 octombrie, în situaţia în care drepturile noastre nu sunt acordate integral, atunci vom asigura doar activitatea minimă, numai gărzile obligatorii, urmând ca întreaga responsabilitate despre neasigurarea serviciilor să cadă în spatele Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului României”, a declarat Ioniţă Victor, Sindicatul Medicilor din Buzău.

Liderii sindicali nu exclud proteste. „Este nepermis ca un medic în România, în 2016, la 1 august, sa aibă un salariu de 5.100 de lei, salariul maxim a unui medic primar cu peste 25 de ani de muncă în specialitate plus o gardă plătită cu un tarif orar de 14 lei. Este inadmisibil. Nu mai putem accepta aceste situaţii şi în perioada următoare vom declanşa acţiuni pentru remedierea acestor probleme. Dacă Guvernul şi autorităţile competente nu înţeleg, o vom face şi în stradă”, a declarat Cârstoiu Teodor, vicepreşedinte Hipocrat.

„Se încearcă diviziuni prin lansarea de mesaje false în spaţiul public. Cum ar fi că o gardă a unui medic va fi de peste 1.200 de lei pe gardă. Nu am avut o discuţie cu domnul ministru înainte ca dânsul să emită această sumă. Aceasta se poate atinge doar când un medic cu vechime de peste 20 de ani face această gardă sâmbăta şi acel medic trebuie să fie obligatoriu medic anestezist. În orice altă condiţie răspunsul este nu. Suntem nemulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat în lunile august şi septembrie, prin emiterea de circulare ale Ministerului Sănătăţii, fără valoare legală, către DSP-uri şi spitalele ţării. S-au creat astfel disparităţi în plata gărzilor între spitale. Suntem împotriva intimidărilor şi abuzurilor la care şefii de secţii şi managerii îşi supun medicii pentru a semna aceste contracte de gărzi pe timp parţial. Nu s-a reuşit după discuţii cu Ministerul Sănătăţii să se reglementeze articolul cu timpul liber al medicului după gardă. Este vorba aici despre gărzile suplimentare. Ar trebui plătite la nivelul salariului prevăzut de Ordonanţa 20 începând cu 1 august 2016. Ceea ce în momentul de faţă, deşi există bază legală, se refuză semnarea de către manageri”, a declarat Marian Stamate de la Sindicatul Promedica. Uniunea sindicatelor din sănătate cuprinde peste 2.000 de medici dintre cei 13.000 care lucrează.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.