SMR. Realitate sau o altă față morgana a energeticii românești?

SMR sunt reactoare nucleare avansate, cu o capacitate de maxim 300 MW pe unitate, adică o treime din capacitatea reactoarelor nucleare clasice, acronimul SMR derivând din cuvintele următoare (engleză):

• Small – înseamnă mic, adică o fracțiune din gabaritul unui reactor clasic;
• Modular – înseamnă că e alcătuit din piese prelucrate industrial într-o fabrică, unde apoi e asamblat în vederea transportului rutier, chiar cu un camion pe amplasament;
• Reactor – înseamnă că se bazează pe fisiunea uraniului pentru producerea vaporilor pentru generarea energiei electrice.

Așa cum aflăm și de pe site-ul IAEA (Agenția internațională pentru energie atomică), miniaturizarea reactoarelor nucleare a demarat înainte de 1960, în lume existând azi peste 70 unități de design și concepte diferite, folosite mai ales în scopuri militare submarine, portavioane, alimentarea cu energie termică și electrică a unor obiective izolate, unde rețelele electrice pur și simplu nu pot fi construite din motive economice.

Unde va fi amplasată viitoarea centrală nucleară

Rusia, China, SUA, Argentina dețin companii care au costruit și care au în stadiu avansat de construcție astfel de SMR.

După Acordul de la Paris (2015), unde, sub presiunea schimbărilor climatice, s-a decis c statele lumii să facă eforturi fără precedent pentru a limita creșterea temperaturii cu 1,5 grade Celsius peste cea din epoca preindustrială, energia nucleară în scopuri energetice este văzută de multe state (SUA, UK, Rusia, Franța, Canada, India, China, Pakistan, Africa de Sud) ca una din căile de luptă cele mai eficiente, deoarece emisiile de GES (gaze cu efect de seră) sunt absente.

Producerea energiei este responsabilă de cca 70% din totalul emisiilor de noxe rezultate din activitatea umană, astfel încât sectorul energetic se află în tranziția spre zero emisii (orizont 2050) și cu 55% până în 2030. Uniunea Europeană nu merge (deocamdată, cred eu) pe energia nucleară, nici pe combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaze naturale) fiind de partea energiilor regenerabile (eolian, fotovoltaic, biomasă, energia valurilor).

Energia regenerabilă are două mari dezavantaje: este volatilă, nu se poate conta pe ea atunci când vântul nu bate, sau noaptea când nu avem lumină solară, dar este încă foarte scumpă, de 1,5-5,5 ori față de energia obținută din combustibilii fosili ( considerată nesustenabilă pe bună dreptate).

Speranța este că prin introducerea în sistemul energetic a SMR, care prezintă o serie de avantaje față de reactorii nucleari clasici, în primul rând în ce privește siguranța (este greu ca lumea să uite accidentele nucleare de la Three Miles Island, Pennsylvania, UȘA, din martie 1979, apoi Cernobîl, din 26 aprilie 1986, Ucraina, pe atunci în URSS, cel mai grav accident din istoria energeticii nucleare, când 336.000 persoane au fost evacuate din cauza contaminării radioactive, și mai recent în Fukushima, Japonia, la 11 martie 2011, după un cutremur și un tsunami (uluitoare situație, ce părea a fi aproape imposibilă!).

Siguranța crescută a SMR este rezultatul evoluției tehnologice, cu temperaturi mai reduse de funcționare, sunt de puteri mult mai mici, nu sunt aplasate nici pe malul mării, nici al unor fluvii, pentru că nu e nevoie de mari cantități de apă de răcire, iar amplasamentele sunt de suprafața mult mai mică, rezistă chiar la șocul loviturii avioanelor, au fost testate zeci de ani în aplicații ca cele anterior enunțate, pot fi amplasate pe locuri accidentate sau izolate, unde nu există rețele electrice. Un foarte mare avantaj constă în compatibilitatea cu energia regenerabilă (eoliană și fotovoltaică, în principal) în sensul că este asigurată continuitatea alimentării cu energie electrică a obiectivelor, a localităților deservite pe timp de noapte sau când nu bate vântul.

Acord privind reducerea poluării la summitul de la Glasgow

În ultimii ani, obținerea hidrogenului, combustibilul viitorului, prin electroliză apei, cu energie regenerabilă, a adus noi adepți ai SMR ca furnizori ai energiei necesare producerii H2. Fără a întră în detalii, amintesc doar că se întâmplă adesea ca enegia eoliană să nu fie cerută de sistemele energetice interconectate și să fie astfel irosită prin alinierea palelor imenselor turbine eoliene în direcția vântului – adică energia vântului este nefolosită. Ca o paranteză, Germania a raportat pierderi pe această cale în 2019 echivalente cu energia pe care România a consumat-o atunci în zece luni!!

În acest context, după ce în 2019 Societatea Națională Nuclearelectrica a încheiat cu societatea privată americană NuScale (deținătoarea tehnologiei SMR și colaboratoare cu DOE, departamentul american al energiei) un Memorandum de înțelegere, a fost inițiat un Acord Interguvernamental SUA-România în 2020, ratificat în 2021 de Guvernul României. 

Casa Albă: Plan privind construirea unei uzine nucleare în România

În ianuarie 2021, SNN a beneficiat de un grant de 1,28 milioane $ pentru a identifica amplasamentele potrivite pentru SMR în teritoriul național. Tot în acest an, România s-a angajat prin PNIESC ( Planul Național Integrat de Schimbări Climatice) să dezvolte tehnologiile SMR, dar COMPLEMENTAR cu retehnologizarea grupului nr. 1 pentru a obține prelungirea duratei de exploatare, în conformitate cu regulile de siguranță mult mai severe după evenimentele anterior evocate, să construiască noile grupuri U3 și U4 la Cernavodă (obiectul programului nuclear semnat în octombrie 2020 între Ministerul Energiei și DOE, omologul american).

Avertisment Greenpeace: România, cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate

Se înțelege, credem, cu claritate că evoluțiile anunțate la recenta Conferință a părților, COP 26, de la Glasgow, mai precis Conferința ONU privind schimbările climatice 31 oct-12 nov 2021, vin după multe pregătiri, memoranduri de înțelegere, acorduri de cooperare, acord de finanțare dintre guvernele american și român, prin organismele de profil și companiile de specialitate.

  Societatea Națională Nuclearelectrica SA și firma americană NuScale au semnat pe 4 noiembrie 2021 un acord prin care SMR-ul dezvoltat de compania americană, singurul care a obținut autorizația standard de proiectare din partea Comisiei de Reglementare Nucleară din SUA (un prim pas către evoluția SMR la faza de produs comercial) să fie utilizat în România în scopuri civile, în rețeaua de electricitate, inclusiv. SMR-ul NuScale se bazează pe tehnologii de ultimă oră, mature, testate, folosite la reactoarele existente cu apă sub presiune (PWR) și pe sistemele pasive de protecție ale reactoarelor din generația 3, avansate (APWR).

CEO (Directorul general) Cosmin Ghiță de la SNN și CEO NuScale, John Hopkins, au semnat acordul SMR, după care ministrul interimar de la energie, dl. Virgil Popescu, și Secretarul de Stat Granholm au anunțat noul „parteneriat comercial” între cele două companii, cu precizarea că „Noul acord are potențialul de a realiza amplasarea primului SMR din Europa în țara noastră, până la finele deceniului și ar putea transforma România într-un eventual centru regional de producere a reactoarelor SMR”.

„Nucleara” americană adusă în România nu are autorizare în UE

Totul sună frumos, foarte frumos, ce n-aș da să văd România un centru de dezvoltare a noii tehnologii care ne-ar aduce pe harta țărilor care contează! Vă mai amintiți de extraordinarul proiect al celui mai puternic laser de pe pământ, faimosul Eli – Extreme Light Infrastructure -, mai exact ELI-NP, implementat de IFIN-HH de la Măgurele în colaborare cu Fundația Europeană de Științe? Desigur că da, cei interesați știu că România a fost exclusă din cel mai mare proiect de cercetare european ELI-ERIC, proiect inițiat de România, Cehia și Ungaria, decizie luată anul trecut, când cele două țări ne-au exclus din consorțiu, motivat (spun ei) de întârzierile mari din faza a II-a a Proiectului. Un vis sfărâmat, cine ar fi crezut că echipa condusă de acad. Zamfir, fostul colaborator al laureatului cu Nobel pentru fizică, francezul Gerard MOUROU, ajunge aici după ce vreme de cinci ani a ținut capul de afiș al cercetărilor din fizia laserilor? Academicianul a fost demis de obscura ocupantă a postului de ministru al Educației, dna. Anisie, o profesoară de limba română sub pretextul depășirii vârstei(!?) exact în anul în care mai vârstnicul Trump devenea președinte al Americii! Cine ne poate da asigurări că și acest Acord Guvernamental nu va eșua la fel, rod al birocrației și incompetenței notorii a administrației centrale românești?

Iohannis nu lasă geaca nici la Conferința pe Schimbările climatice

Întrebarea e justificată, mai ales că ministrul interimar al energiei,semnatar al Acordului, alături de omologul american Granholm, adică dl. Virgil Popescu, apărut în politică pe filiera OMV(este fost director al sucursalei PECO Mehedinți timp de patru ani, având specialitatea de inginer automatică și robotică, deci paralel cu produsele petroliere). Dl. Popescu susține vinderea pe bursă a pachetului de acțiuni la Hidroelectrica, în loc să se ocupe de punerea în funcțiune a celor două hidrocentrale de pe Jiul superior, Dumitra și Bumbești, în care au fost investiți 175 milioane euro, azi fiind abandonate! Promovăm energia verde, spun politrucii, dar nu ne spun cum irosesc resursele prin decizii aberante! Să amintim celor care au uitat cum stau lucrurile cu aceste două hidocentrale, un adevărat caz de studiu în universitățile de specialitate: începute în 2004, ajunse la peste 90% finalizare, după cca. 175 milioane euro cheltuiți, investițiile sunt oprite printr-o hotărâre judecătorească în anul de grație 2017, la sesizarea ONG-urilor de mediu, pe motiv că vidrele și viperele ar avea de suferit. Hidroelectrica declara atunci că va face demersurile necesare pentru că investiția să se finalizeze prin producerea de energie electrică verde, în total 66MW. Au trecut trei ani fără că promisiunile să fie realizate, deși, în fapt, cele două hidrocentrale ar fi trebuit să producă la finele lui 2012, acum 9 ani! Atenție, nu sunt obiective nucleare de absolută noutate ca SMR din acordul cu NuScale, unde există doar avizul de proiectare, promise în 2028 de dl. Popescu, înainte deci ca americanii să termine centrala nucleară de același tip din statul Idaho! Adică nu putem finaliza nici după 9 ani de la termenul oficial (2012) două hidrocentrale, dar terminăm în șapte ani ceva în premieră mondială (centrală cu reactori nucleari modulari de mici dimensiuni)! Cine poate crede, după cele două cazuri de eșec enunțate? Domnul Popescu punea presiune pe Hidroelectrica să finalizeze procedurile de vânzare pe bursă a companiei cele mai profitabile din domeniul energiei electrice curate, așa cum suntem obligați prin angajamentele asumate (PNIESC și PNRR) în loc să facă tot ce e posibil pentru că cele două hidrocentrale să producă, pentru că cei 175 milioane euro să facă profit! Știți cât profit a raportat Hidroelectrica la finele lui octombrie? Două miliarde cinci sute milioane lei, adică 60% din cifra de afaceri! Să crape de ciuda profitabilele companii Big Pharma după pandemia cu Covid 19! Vinde cineva sănătos la cap, cu excepția cazului în care e o marionetă, o societate așa de profitabilă?? Nuclearelectrica a obținut un profit de 0,641 miliarde lei, adică 34% din cifra de afaceri (după explozia prețurilor energiei).

Între salvarea planetei și pauperizarea medievală a lumii

Conform declarației recente (Conferința „The Strategic Energy Projects of România, în prezența dlui Josh Volz, responsabil al DOE, Departamentul american al enrgiei, pentru Europa și Orientul mijlociu), România țintește să devină Hub tehnologic pentru reactorii modulari nucleari. Foarte bine și frumos, numai să nu fie ca faimosul proiect de prioritate mondială amintit mai sus, ELI-NP Măgurele, lucru posibil dacă autoritățile au capacitatea să învețe din propriile erori!

Tot la acea conferință, ineficientul, dar talentatul comunicator de idealuri domn Popescu, păstrat și în nouă componentă a guvernului, declara că România va renunța la energia pe bază de cărbune din marile complexe energetice ale CEO Oltenia. Locul cărbunelui, declara oficialul, va fi luat de gazele naturale din Mare Neagră încă din 2026!!! Ce răspuns ar da la întrebarea de ce prețul gazelor naturale onshore ale Romgaz este mult mai scump ca gazul siberian importat prin firma germană Wintershall (altfel nu se poate, doar ungurii pot importă direct de la Gazprom, noi nu putem. Nu ne propunem că miroase a rus, nemților nu le miroase!). Are idee vechiul și posibil noul ministru al energiei cât va fi prețul gazelor din adâncul Marii Negre, din moment ce Exxon a vândut participațiile, dar rămâne contractor? Ne poate explica de ce Exxon preferă să facă extracția, noi să plătim facturile și să ne bucurăm foarte de gazele de două ori mai scumpe decât cele venite în Germania prin noul gazoduct NORD STREAM II în ciuda oponenței americanilor? Este posibil ca doar în 4 ani să avem aceste gaze din adâncurile Mării Negre, în condițiile în care  Romgaz și ministrul Popescu nu pot finaliza centrala pe gaze de la Iernut, cu ultimul termen de punere în funcțiune în ianuarie 2019?

Ce minune dumnezeiască se întâmplă cu noi, poate nu știm, că din autorii unor penibile eșecuri să devenim fruntea Europei? ,,Pe ce te bazezi monșer?”- ar întreba Marin Preda dacă ar mai trăi și ar vedea satul său Siliștea Gumești încălzit cu energia de la o centrală nucleară cu SMR-uri.