Casa Albă: Plan privind construirea unei uzine nucleare în România

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, şi preşedintele Klaus Iohannis vor anunţa, marţi, un proiect care prevede construirea unei uzine nucleare cu reactoare modulare de mici dimensiuni în România, anunţă Casa Albă.

„Preşedintele Biden şi preşedintele Iohannis vor anunţa astăzi planuri privind construirea în premieră a unei uzine de reactoare modulare de mici dimensiuni în România, printr-un parteneriat cu firma americană NUScale Power, aducând cea mai nouă tehnologie nucleară civilă într-o parte esenţială a Europei”, anunţă marţi Preşedinţia SUA, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.

„Parteneriatul va aduce tehnologia reactoarelor nucleare de mici dimensiuni în România, poziţionând tehnologia SUA pe un loc de conducere în cursa mondială pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni”, precizează Casa Albă.

„Acordul comercial va include construcţia unei uzine NUScale cu 12 module, iniţial urmând să fie create peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, inclusiv prin formule de cooperare, cu potenţialul de a fi create 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul se va dezvolta. Dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi un factor important care va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon din sectorul energetic şi la un viitor cu emisii zero”, subliniază Preşedinţia SUA.

„Preşedintele Biden anunţă o serie de acţiuni curajoase compatibile cu viziunea sa potrivit căreia abordarea crizei climatice nu este doar un imperativ, ci şi una dintre cele mai mari oportunităţi economice din perioada noastră. Atunci când se gândeşte la climă, Joe Biden se gândeşte la locurile de muncă şi ştie că acţiunile decisive vor oferi rezultate economice şi vor aduce locuri de muncă pe plan intern”, subliniază Casa Albă.

Statele Unite asumă un rol de conducere pentru o economie bazată pe energie ecologică şi accelerează investiţiile în toate sectoarele, precum şi în toate etapele inovării, în cercetare, dezvoltare şi implementare. Administraţia Joseph Biden vrea să lanseze o serie de parteneriate internaţionale pentru stimularea inovaţiei şi reducerea semnificativă a emisiilor poluante. Principalele obiective sunt reducerea emisiilor de metan din sectorul petrolului şi gazelor şi din agricultură, precum şi tranziţia la tehnologii ecologice în sectorul energetic, în industrie, în transporturi şi în alte domenii importante.

„Preşedintele Biden asumă angajamentul de a coordona acţiunile în sensul dezvoltării unei economii mondiale curate şi stabilirii de noi coaliţii şi parteneriate în acest scop”, subliniază Casa Albă. Preşedintele SUA a discutat cu lideri din întreaga lume, inclusiv cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru crearea de parteneriate în domeniul infrastructurii care să avanseze prosperitatea şi să contracareze criza climatică. Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Franţa şi Germania vor anunţa un parteneriat cu Africa de Sud pentru tranziţia de la utilizarea cărbunelui la tehnologii industriale ecologice, urmând să fie create noi locuri de muncă şi oportunităţi pentru comunităţile sud-africane care acum au locuri de muncă în domeniul minier.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

33 de Comentarii

  1. Duper! Pe model whan-china, irak-nucleare, iran-nucleare, vestul turciei-nucleare, finalul: oro alungati inainte de termen(turcia), ori intelegeri pe santaj si comenzi(iran), ori razbel ca in restul tarilor! Sa spun ca fiecare patron de tara dupa preluare poate face ce vrea pe a sa proprietate???! Apropo, cu banii cui??!

  2. ha ha ha ha ha

    Până acum, NuScale nu a construit nici un mini-reactor nuclear în SUA sau în vreo altă țară din lume…

    ce misto! vor banii inainte precum bechtel, firma de asasini economici?

  3. Au și rușii tehnologia și nu cred să fie mai slabă. Noi o ținem puia gaia cu parteneriatul strategic cu USA redus la cumpărarea de tehnologie militară de pășită și tehnologie pentru producere de energie electrică prin centrale nucleare tot americane, dar aflate în faza de serie 0 pe bani grei obținuți munca poporului român rămas în țară.

  4. ‘ Sam, unchiul cel generos ‘, s-au săturat americanii să tot construiască centrale nucleare la ei acasă și acum, cu generozitatea lor proverbială, vor să ne ajute … încă odată.

  5. …ceva la Cernavoda?…parca ar mai fi de finalizat vreo 5/6 reactoare, de pe vremea Ceausestilor?…sa nu uit:apa grea de unde?, ca fabricile noastre le-ati inchis…uraniu, de unde?ca minele le-ati inchis…si amplasata unde?ca sunt niste conditii de resursa apa, infrastructura etc…nu-mi fac iluzii, probabil peschesul pt cei zece ani-te mai tine in functie inca trei, sa mai pui mana pe o casa moca…restul la chirie, sa faci mormanul, sa-l lasi mostenire nazistilor ca oricum copii nu ai fost in stare sa faci…

  6. Se testeaza pe cobaii romani. Pe bani multi dati de fraierii romani.
    Asta ne este valoarea ca natie. Nu avem dreptul sa comentam, pe decidentii nostrii tot acest foarte inteligent popor i-au ales.

  7. „Până acum, NuScale nu a construit nici un mini-reactor nuclear în SUA sau în vreo altă țară din lume” !!! Mistoooo !!! (pe engleza americana, greeeeaaaaat !) Pai de ce sa n-avem si noi Cernobil-ul nostru ? … Deci, s-a incercat cu virusul, s-a incercat cu vaccinul, acuma incearca si cu atomul ! Sintem din nou programati pe post de sobolani din aia albi … aaa, cum le zice ? … cobai ! Ps : pentru simpla informare, francezii sint cei mai tari in domeniul tehnologiei EPR (centrala de la Flamanville e in constructie de multi ani, e adevarat ca au fost niste rateuri, din punct de vedere al timpului de executie si al costului final, dar totusi !) iar Macron (pe care nu-l simpatizez) macar a fost realist si prevede pentru urmatoarele decenii, in haosul creat de tembelismul ecologistilor cu exagerarile lor, mai multe „minicentrale atomoelectrice” de acest gen.

    • Sau Fukusima, noastra !!!
      Oare, de ce japonezii nu au acceptat niciun sprijin strain la Fukusima ?!

  8. Bingo!
    În sfârșit a detonat știrea care-mi confirmă analiza de acum ceva ani: „Umbreluță-ntr-un picior, ghici ciupercă atomică ce-i?”
    la acea vreme – 23 aug 2019, puțini dintre cetitorii platformelor online unde am postat-o au considerat-o ca fiind demnă de încredere.

    Una dintre piesele acelui puzzle, destul de confuz la nivelul anului 2109 era materializată de declarațiile lui Donald Trump cu ocazia unei vizite în Polonia:

    „remember:

    „Suntem aici pentru a dezlănțui o nouă politică energetică.
    Vom exporta energie americană peste tot în lume.
    Vom fi un exportator. Vom fi cei care vom domina.
    Vom exporta energie americană peste tot în lume, peste tot în glob.
    Am intrat în epoca de aur a Americii.
    Credeți-mă!”
    (Donald Trump în anul 2017)

    „Practic, americanii securizând zona, vor controla militar centralele nucleare dar, atenție, au și alt scop și anume controlul energetic al Europei după construirea acestor centrale.
    Practic, în contrapartidă la rușii care controlează Europa prin gaze, americanii vor controla zona prin curent electric”.

  9. no tulai Doamne, tocmai cand s-a dezlantuit suspendarea mutunkamonului

  10. Pai ce credeati ba, descultilor ? Ca sepcile americane sint moca ?

    • Cum da Johannus mâna cu un oficial american, cum ne zboară spre USA câteva miliarde de dolari. Acum nici nu mai trebuie sa cheltuiască bani pe șepcilor, americanii

  11. Romania – tara experiment, poligon de incercari pentru toate ideile riscante si netestate in practica, de la vaccin experimental la tehnologie nucleara experimentala. Asta e soarta unei populatii care a trait de secole dupa proverbul „Capul ce se pleaca sabia nu-l taie”

  12. Consilierii lui Zombie Joe TaliBiden isi cer scuze cetatenilor din fosta RDG.
    „Presedintele” l-a Confundat pe Klaus Iohannis cu Erich Honecker.
    Ii rugam pe Iobagii mioritici sa nu Subestimeze Abilitatile lui Joe de a Incurca Lucrurile.
    INTREBARI?!?

  13. cre ca dac nui deranjaza acut pa tara vecina, bogata si prietena, Russia, o sa veti viata lu riciu si cu radiatiile acum in roma-nia. Tatarimea de teleorman va terna, sub o forma sau alta.

  14. In 2029, americanii vor instala primul modul de 60 MW in Idaho,la Idaho National Laboratory.Uniunea muncipalitailor din Utah vrea sa inceapa in 2022 acest proiect cu NuScale. Centrala va cuprinde 12 module (720 MW) si va fi functionala in 2030. Fiind un experiment,desigur ca Romania s-a oferit voluntar pentru testele americanilor! Imi amintesc de un serial prezentat prin 2007 la unele posturi nationale de televiziune din Canada,cum soldati canadieni,au fost folositi drept cobai pentru testele bombelor nucleare americane. Guvernul de atunci de la Ottawa, dorea sa se scuze fata de victime si sa ii ,,recompenseze”- din banii contribuabililor canadieni -, nu de la americani! In orice caz, Biden, in ciuda bolii sale mintale e mai ,,viu” decat mumia noastra de la Cotroceni!Peste 50 guvernul roman va plati despagubiri americanilor pentru o eventuala catastrofa nucleara! Romanii au incredere in Iohannis si Biden, nu?

  15. Și acuma să dăm partea de glorie a acestei admirabile echipe de la Cotidianul.
    De unde este cea de-a doua frază menționată în postare:

    „Practic americanii securizand zona vor controla militar centralele nucleare, dar atentie au si alt scop si anume controlul energetic al Europei dupa construirea acestor centarle. Practic in contrapartida la rusi care controleaza Europa prin gaze, americanii vor controla prin curent electric.”

    Apăi… (sunet de trâmbițe, răpăit de drumms și țiuit de bagpies”

    data 12 august 2012
    publicație Cotidianul
    titlu: „De ce îl susțin Germania și SUA pe Băsescu?”
    punctul 2. „Interesul American”

    link:
    https://www.cotidianul.ro/de-ce-il-sustin-germania-si-sua-pe-basescu/ ;0 😉 😉 😉 😉

  16. Emile Ce treaba ai cu rusii? Sau ai uitat ce Cernobal? Auzi,din respect pentru eroii neamului ne lipsim de rusi. Sau tu nu stii?

  17. E un proiect cobai?
    Centrala cu module de cate 60MW ?
    Ce-i asta? Nu e nimic.
    CÂȚU costă in final? 7-8 mld de dolari ? Nu e cam prea mult ?

  18. Abia am scapat de Bechtel , acu vine Bidon , pardon Biden…Banii mei ,banii mei…

  19. Centrala va fi pe baza tehnologiei noastre Bechtel, brevetata, nu se strica niciodata, nu polueaza mediul, nu deranjeaza cu nimic. va fi sublima ca si autostrada cu acelasi nume.

  20. Minicentrale nucleare există de mult în Canada și sunt folosite pentru furnizarea de căldură la blocuri (nu electricitate).
    Nicio altă țară nu are curajul să pună astfel de centrale .
    Centrala de la Cernavodă are tuneluri ( pe lângă Canal) care trebuia să ducă apă caldă până la Constanța, dar totul s-a năruit; gigacaloriile de acolo încălzesc Dunărea .
    Faptul că se va construi la noi o „uzină de reactoare nucleare modulare”, asta nu înseamnă că reactoarele ălea nucleare vor funcționa la noi în țară ; ele pot fi instalate apoi în diverse locații, reactorul e doar „inima” centralei nucleare .

  21. Nu, mersi! Sa-si faca la ei! Sa le explodeze lor, nu noua! Mai scapa lumea de niste criminali!

  22. Noi ar trebui sa redeschidem termocentrala Mintia care are putere instalata cat 20 de minicentrale de-astea, si nu are niciun risc nuclear! Si e gata construita, si a dost si retehnologizata in anii ‘90, nu mai trebuie sa dam miliarde ca pe vrajelile astea periculoase, trebuie doar sa o repornim si sa o folosim!

  23. Romania va construi cu americanii microreactoare nucleare ! Ce sa faca cu ele , cui sa le vanda , ce fiabilitate au ?De 30 de ani , noi romanii suntem mintiti fara jena si fara bunsimt , ca se vor face cele doua reactoare nucleare de la Cernavoda , ba ca le facem cu canadienii , ba ca le facem cu americanii , ba ca le facem cu chinezii ; totul o minciuna indesata pe gat romanilor, fara ca mincinosii sa fie trasi la raspundere! Asa ca ne meritam soarta , sa traim intr-o vesnica inselatorie si minciuna, administrate noua , de cei pe care i-am ales sa ne conduca ! Bravo lor ! Acum, vom construi microreactoare nucleare cu americanii, sa umplem aceasta parte a lumii ; cine stie ce vrajala mai este si aici!

  24. Nu este energie nucleară!
    Centralele așa zis nucleare preaiu suprasarcinile din rețea, periculoase pt rețea și consumatori, Dump Load, nu fac curent.
    V-ați lăsat prostiți atîția. Recunosc și eu pînă nu demult.

    ”Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin.” (1874)

  25. Dacă se construiesc dump-load-uri în România este, în primul rînd, pt că în România se face mai mult curent decît se consumă, mai mult decît ne mint. Se prea poate că importul, de fapt, este export; cine poate vedea în ce parte merge curentul prin firele de pe stîlpii ce ne leagă de vecini? Nici măcar un operator ce doar citește aparate pe care nu el le-a legat și nici nu ști cum sînt legate.

    Poveste a unuia ce-a lucrat la RENEL, poveste de anul acesta:
    ”Am vrbit cu foști colegi ce-s la hidro acum. Au zis că atîta curent fac că n-au ce face cu el, îl pradă.”

  26. Serios, băi căline?
    Small Modular Reactor poate funcționa în modul „dump loader”
    Și unde stochează energia aia?
    În capul tău cel sec?

    Ia de aici, puiuțule diversionist:
    „Advanced Small Modular Reactors (SMRs) are a key part of the Department’s goal to develop safe, clean, and affordable nuclear power options. The advanced SMRs currently under development in the United States represent a variety of sizes, technology options, capabilities, and deployment scenarios. These advanced reactors, envisioned to vary in size from tens of megawatts up to hundreds of megawatts, can be used for power generation, process heat, desalination, or other industrial uses. SMR designs may employ light water as a coolant or other non-light water coolants such as a gas, liquid metal, or molten salt.

    Advanced SMRs offer many advantages, such as relatively small physical footprints, reduced capital investment, ability to be sited in locations not possible for larger nuclear plants, and provisions for incremental power additions. SMRs also offer distinct safeguards, security and nonproliferation advantages.”

    Ia acută în această prezentare oficială sintagma „DUMP LOAD” ți dacă o găsești, Io* mă călugăresc!

  27. Dump Load-ul nu stochează energie, o consumă.
    O variantă este că surplusul de energie este folosit pt făcut aburi în așa zisele reactoare nucleare. Posibil că bările de grafit, numiții moderstori, sau bările cu „combustibil nuclear” să fie de fapt rezistențe electrice ce încălzesc apa. Vaporii, pt șou, învîrt turbina, se răcesc în turnurile de răcire (orice termocentralăvare), dar totul cu pierderi, excesul de putere din rețea.

  28. Dar mie, om iconom, ceea ce spui tu mi se pare o materializare a sintagmei „irosirea orzului pe gâște”.

    Mult mai interesant ar fi teza în care surplusul de energie, fie din sistem, fie din (mini)reactoare ar fi folosit mai eficient pentru…. hidroliza apei.
    Adicătelea producerea de … HIDROGEN.

    WTF is Hidrogen?

    Apăi, citim pe muchie Green Deal-ul și aflăm că hidrogenul este preconizat a fi combustibilul viitorului.

    Te-ai prins acuma la o altă șolticărie cu reactoarele astea, construite în Kolonia Atomică Rroemenika?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.