80.000 lei, amendă pentru transport ilegal de deşeuri medicale

Comisarii de mediu din București au dat o amendă de 80.000 de lei, au confiscat o mașină și au făcut sesizare pentru întocmirea unui dosar penal după ce au descoperit un transport ilegal de deşeuri medicale.

Incidentul a avut loc la finalul lunii octombrie. O echipă de comisari din cadrul Comisariatului Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu a descoperit un transport ilegal de deşeuri periculoase provenite din activitatea medicală.

Operatorul nu deţinea autorizaţie pentru transportul unor astfel de materiale, iar condiţiile de transport nu erau nici ele conform legii.

În consecinţă, comisarii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 80.000 lei, iar mașina a fost confiscată.

În plus, a fost înaintată o sesizare penală către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport şi eliminare a deşeurilor periculoase.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. „Bucuresti, Bucuresti,
    Capitala infectatilor tu esti!
    Bucuresti, Bucuresti,
    Ce de virusati caposi aveti!
    Bucuresti, Bucuresti,
    Ma mir cum de cetatenii mai traiesc!
    Bucuresti, Bucuresti,
    Alunga caposii setosi,
    Bucuresti, Bucuresti,
    In clanuri ai doar jegosi!”
    P.s. e vorba doar de caposii decizionali care terorizeaza cetatenii cu buna stiinta.
    Are balta peste pentru cate porcarii financiare sunt executate, dand vina doar pe cetateni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.