Se întâmplă din ce în ce mai des ca, în mijlocul zilei, când e cerul senin, sectorul fotovoltaic să fie prima sursă de generare a energiei din țară. Se întâmplă și azi, când avem la prânz peste 1.400 MW produși în solar, peste ceea ce produce Hidroelectrice și celelalte surse.
Acest lucru are loc din două motive: în primul rând, pentru că avem deja o capacitate instalată uriașă în fotovoltaic: 2.500 MW instalați la prosumatori și alți 1.800 MW la parcuri fotovoltaice instituționalizate. Toți produc când este cerul senin.
Mai mult, iar acesta este al doilea factor, au prioritate absolută în piață. Prin lege și pentru că este cea mai ieftină energie din piață(fiind subvenționată de toți consumatorii, prin sistemul certificatelor verzi), fotovoltaicul domină piața. Pe fondul unui consum scăzut, care doar arareori trece de 6.000 de MW, această energie ce vine din surse solare inundă piața și pleacă la extern, pentru că nu există cerere pe plan local. Practic, exportăm subvenție pe parcursul zile, dacă este soare. Cum însă se întunecă și fotovoltaicul tinde către 0, trecem însă rapid pe importuri, pentur că nu avem suficientă producție din surse convenționale, care să producă în bandă.
Avem astfel o situație cum nu se poate mai proastă pentru Sistemul Energetic Național. Exportăm energia ieftină ziua și importăm energie scumpă seara și noaptea.
Cotidianul.ro organizează, în 27 mai, conferința „România – Hub Energetic European”. Cu acest prilej, specialiști de mare calibru dezbat perspectivele Energiei românești. Evenimentul poate fi urmărit pe FB cotidianul, pe youtube și pe site. […]
12 Comentarii
Susuțin că pana de curent din Spania a fost reclamă oglinzilor.Plănuită desigur. Vedeți, oglinzile fac curent mult și încă de dă pe din afară.
Chiar dacă ți-ai stricat acoprișul cu solare n-ai de unde știi în ce parte merge cu adevărat curentul; vine din rețea sau intră în rețea. Te încrezi în aplicația ce-a venit la pachet. N-ai de unde știi dacă bateriile, cei ce le au, se încarcă numai din panouri sau și din rețea. Se prea poate că deocamdată aplicațile să fie așa setate, controlate de la distanță, ca să arate bine; vedeți, dau curent și cînd e înorat. Cînd vor fi prinși destui în plasă, ca din senin, eficiența acestora poate va scădea pînă la nivelul dorit de cei ce trag sforile.
Dupa directivele UE, sustinute intru totul de Bolovan si Nicusoros, este foarte bine asa. Ne pregatesc de ani de zile: Klaus Schwab, Ursula, spun ca trebuie sa fim pregatiti pentru blackouts de mai multe zile. Spania si Portugalia au avut parte de asta. Urmeaza restul UE. Pentru ca asa e cans dicteaza ideologia.
PS
Dupa 2 saptamani fara curent electric omenirea se intoarce la Epoca de Piatra, spun specialistii.
Fotovolaicele= un fas. Vezi ce-au patit spaniolii si portughezii cu ele.Ce cauta acest individ,un habarnist in electricitate, la carma energeticii romanesti? Hidrocentralele si nuclearele sunt viitorul.Morile de vant si fotovoltaicele merg pe la case,sate si particulari nicidecum sa alimenteze institutii si obiective de interes strategic si national precum spitale,siderurgii,rafinarii,etc.Asta bate campii ptr ca locul lui nu e acolo.Sunt 3 unitati nucleare la Cvoda abandonate, altele planificate la Macin, la Turdas/Orastie,hidrocentrala Tarnita,etc.toate proiecte din vremea lui ceasca.Suntem condusi de impostori.
burduja a terminat scoli inalte nicusor soros mai inalte.unul nu are curent si celalalt apa calda.concluzia scoala dauneaza grav politicii.degeaba ai diploma de bac si tu te speli la lighean.
care este timpul de recuperare al investitiei, cit costa intretinerea ?
de unde le procurati bateriile de stocare a energiei 🙂 cit costa ?
pe ce perioada sunt garantate panourile solare ? care este perioada de garantie a bateriilor..?
cit costa investitia ? echipament, utilitati ?
intreb si eu…
Felictări Ciolacu, felictări Câtzu, felictări Ludovic Orban, felictări Johanis, felictări Burduja și înaintașul său al cărui nume mi l-am șters din memorie ca să nu fiu nevoit să iau antibiotice. Noi românii am fost și suntem conduși numai de tâmpiți și de trădători de neam și țară? Nu suntem în stare să schimbăm de la butoane această clică de trădători care ne-au adus în pragul dezastrului?
Poate că industria noastră ,cât mai este,ar trebui să reacționeze! (guvernul nu poate fiind ilegal!)
Ce poate fi mai simplu decât să produci surse de stocare gravitațională, mici si in număr mare, pentru energia neutilizată? Sunt soluția de urgență fata de investițiile masive in hidrocentrale cu pompaj, construcții care durează din cauza incompetenței guvernanților!
Nu trebuie decât pompe submersibile, turbine Pelton, rezervoare, toate din plastic, fabricate în număr mare și ieftine!
Relief avem pentru căderea necesara apei!
Rezervoarele pot fi construite sau adaptate, pot fi transportate oriunde și ușor de fabricat! Trebuie doar unul jos și unul sus, o țeavă care le unește prin care este pompata apa, respectiv generează energie .
In ceea ce privește bateriile, deocamdată nu sunt rentabile, nu rezista la multe cicluri incarcare-descarcare și sunt scumpe!
Dar nu va fi mereu așa!
Bateriile pe sodiu , mult mai abundent decât litiul, tot de chinezi vor fi produse începând de anul asta, chiar și pentru industria auto!!
Chinezii au început cercetare la greu, iar stocarea energiei este extrem de importantă pentru noul comportament energetic al omenirii!
Trebuie făcut un compromis, cât mai repede, pentru că „o singura dată vede nașul aia finului”, adică acum trebuie actionat!
Cum sa ceri imposibilul de la guvern, adică sa „ceri de la broască păr” , pentru intervenție urgentă?
Hai la vot!
Nu trebuie să ne facem probleme pentru că Ministerul Energiei continuă investițiile pentru stocarea energiei electrice în baterii .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Gurile rele spun că ……. Soarele şi tenisul , ȋntăreşte …. ( EDITAT ) ! 😋
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Susuțin că pana de curent din Spania a fost reclamă oglinzilor.Plănuită desigur. Vedeți, oglinzile fac curent mult și încă de dă pe din afară.
Chiar dacă ți-ai stricat acoprișul cu solare n-ai de unde știi în ce parte merge cu adevărat curentul; vine din rețea sau intră în rețea. Te încrezi în aplicația ce-a venit la pachet. N-ai de unde știi dacă bateriile, cei ce le au, se încarcă numai din panouri sau și din rețea. Se prea poate că deocamdată aplicațile să fie așa setate, controlate de la distanță, ca să arate bine; vedeți, dau curent și cînd e înorat. Cînd vor fi prinși destui în plasă, ca din senin, eficiența acestora poate va scădea pînă la nivelul dorit de cei ce trag sforile.
Sa fim mandri ca producem multa energie in jurul pranzului si o exportam cu preturi negative! Mare afacere, ce sa zic!
Dupa directivele UE, sustinute intru totul de Bolovan si Nicusoros, este foarte bine asa. Ne pregatesc de ani de zile: Klaus Schwab, Ursula, spun ca trebuie sa fim pregatiti pentru blackouts de mai multe zile. Spania si Portugalia au avut parte de asta. Urmeaza restul UE. Pentru ca asa e cans dicteaza ideologia.
PS
Dupa 2 saptamani fara curent electric omenirea se intoarce la Epoca de Piatra, spun specialistii.
Fotovolaicele= un fas. Vezi ce-au patit spaniolii si portughezii cu ele.Ce cauta acest individ,un habarnist in electricitate, la carma energeticii romanesti? Hidrocentralele si nuclearele sunt viitorul.Morile de vant si fotovoltaicele merg pe la case,sate si particulari nicidecum sa alimenteze institutii si obiective de interes strategic si national precum spitale,siderurgii,rafinarii,etc.Asta bate campii ptr ca locul lui nu e acolo.Sunt 3 unitati nucleare la Cvoda abandonate, altele planificate la Macin, la Turdas/Orastie,hidrocentrala Tarnita,etc.toate proiecte din vremea lui ceasca.Suntem condusi de impostori.
burduja a terminat scoli inalte nicusor soros mai inalte.unul nu are curent si celalalt apa calda.concluzia scoala dauneaza grav politicii.degeaba ai diploma de bac si tu te speli la lighean.
care este timpul de recuperare al investitiei, cit costa intretinerea ?
de unde le procurati bateriile de stocare a energiei 🙂 cit costa ?
pe ce perioada sunt garantate panourile solare ? care este perioada de garantie a bateriilor..?
cit costa investitia ? echipament, utilitati ?
intreb si eu…
Felictări Ciolacu, felictări Câtzu, felictări Ludovic Orban, felictări Johanis, felictări Burduja și înaintașul său al cărui nume mi l-am șters din memorie ca să nu fiu nevoit să iau antibiotice. Noi românii am fost și suntem conduși numai de tâmpiți și de trădători de neam și țară? Nu suntem în stare să schimbăm de la butoane această clică de trădători care ne-au adus în pragul dezastrului?
Felicitari timpitului de burdujea dupa ani de ministeriat
Poate că industria noastră ,cât mai este,ar trebui să reacționeze! (guvernul nu poate fiind ilegal!)
Ce poate fi mai simplu decât să produci surse de stocare gravitațională, mici si in număr mare, pentru energia neutilizată? Sunt soluția de urgență fata de investițiile masive in hidrocentrale cu pompaj, construcții care durează din cauza incompetenței guvernanților!
Nu trebuie decât pompe submersibile, turbine Pelton, rezervoare, toate din plastic, fabricate în număr mare și ieftine!
Relief avem pentru căderea necesara apei!
Rezervoarele pot fi construite sau adaptate, pot fi transportate oriunde și ușor de fabricat! Trebuie doar unul jos și unul sus, o țeavă care le unește prin care este pompata apa, respectiv generează energie .
In ceea ce privește bateriile, deocamdată nu sunt rentabile, nu rezista la multe cicluri incarcare-descarcare și sunt scumpe!
Dar nu va fi mereu așa!
Bateriile pe sodiu , mult mai abundent decât litiul, tot de chinezi vor fi produse începând de anul asta, chiar și pentru industria auto!!
Chinezii au început cercetare la greu, iar stocarea energiei este extrem de importantă pentru noul comportament energetic al omenirii!
Trebuie făcut un compromis, cât mai repede, pentru că „o singura dată vede nașul aia finului”, adică acum trebuie actionat!
Cum sa ceri imposibilul de la guvern, adică sa „ceri de la broască păr” , pentru intervenție urgentă?
Hai la vot!
Nu trebuie să ne facem probleme pentru că Ministerul Energiei continuă investițiile pentru stocarea energiei electrice în baterii .
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Gurile rele spun că ……. Soarele şi tenisul , ȋntăreşte …. ( EDITAT ) ! 😋
nu avea dreptate georgescu, stam cu burta la soare si ne incarcam cu energie. Mancam curent!
Călcăm îndesat pe urmele Spaniei?